Azi am fost in vizita la Centrul Maternal Casa Agar, despre care v-am mai povestit aici. Am cunoscut o parte dintre mamicile care locuiesc acum in centru, dar si o parte din echipa extraordinara din spatele acestui centru, care mi-a povestit mai multe despre problemele pe care le intampina o mamica ajunsa in imposibilitatea de a-si creste copilul. De fapt asa s-a si deschis Casa Agar. O mamica care vine noua in centru inseamna deja un abandon in minus si o reala sansa de a-si incepe viata de la zero. Mamicile nu parasesc centrul pana cand nu li se gaseste un serviciu din care ar putea sa-si plateasca o chirie si gradinita copilului/copiilor. Timp de 1 an de zile sau poate si mai mult au parte de ajutorul unor oameni cu experienta in acest domeniu (asistenti sociali, psihologi) care le urmaresc constant evolutia pentru a se asigura ca atunci cand vor pleca din casa vor putea fi cu adevarat independente. Unele mamici care au locuit in centru de-a lungul anilor au fost mamici cu facultatea terminata (unele chiar doctorande), iar altele care nu avut acces la educatie. Pentru ele in special centrul organizeaza cursuri de specializare pe care le urmeaza in timpul sederii lor acolo: de asistent bucatar, manichiurist, coafeza etc. Totul e atent gandit ca mamele sa poata sa inceapa o viata noua.
Revista The ONE oferă cititorilor săi şansa de a achiziţiona înainte de 1 & 8 martie, dintr-un singur loc, mărţişoare şi cadouri dintre cele mai diverse: de la tradiţionalul şnur până la cele mai chic bijuterii şi accesorii, în cadrul târgului The ONE MărţiSHOP.
A doua ediţie The ONE MărţiSHOP strânge la un loc cele mai fashion mărţişoare, sâmbătă, 22 februarie, între orele 11.00 şi 19.00, la AristoCats Bistro (Str. Teodor Ştefănescu nr. 1, zona Piaţa Rosetti). Intrarea este libera.
Super veste! Nu stiu daca ati observat deja din afisul targului MartiSHOP, ce va avea loc sambata aceasta, dar Moon by Dana Rogoz este unul dintre brandurile invitate!!! Asa ca plicurile Moon ies pentru prima oara in fata publicului si veti avea ocazia sa le vedeti indeaproape si sa va decideti care sunt fetele detasabile preferate.
Va dati seama ca voi fi prezenta toata ziua. Ba mai mult, am rugat-o pe mama pentru o asemenea ocazie sa faca desertul meu preferat – ciocolata de casa (o nebunie, credeti-ma!!!) – in forma de Luna, special pentru toate cele care vor trece pe la stand-ul Moon.
Abia astept sa ne vedem! Mai multe detalii despre targ, in continuare: