Sustin sportul in scoli, deci sustin Cupa 1!
Nu e pentru prima oara cand ma alatur acestei competitii cu renume in randul scolilor si liceelor din Sectorul 1, numita “Cupa 1”, si asta pentru ca mi se pare ca sportul si miscarea sunt absolut necesare pentru sanatatea tinerilor. Cupa 1 este organizata de Primaria Sectorului 1 si se afla deja la cea de-a XII editie. Vestea care ma bucura este ca fata de anii anteriori, in 2013 competitia a atras cel mai mare numar de inscrieri de echipe sportive de pana acum, adica peste numarul inregistrat anul trecut de aproximativ 2.000 de elevi din 48 de scoli si licee.
Traditia Cupei 1 porneste din importanta sportului si a spiritului competitiv. Timp de o luna, baietii isi demonstreaza suprematia in fotbal, handbal, baschet sau atletism, iar fetele se lupta pentru titlul de campioane la volei, handbal, atletism sau baschet.
Cupa 1 s-a bucurat de-a lungul anilor de sprijinul a numerosi sportivi: Gabriela Szabo, Diana Oprea, Monica Roşu, Monica Iagăr, Otilia Bădescu, Rică Răducan, Ovidiu Herea, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Alina Ştefănescu etc.
Pe data de 10 dec se va organiza Festivitatea de Premiere, iar eu voi urca pe scena sa-i premiez pe cei mai buni! Competitia mi-a adus aminte de orele mele de handbal din scoala generala sau de cele de baschet din liceu. Dar si de competitiile pline de emotie dintre licee, cand sustineam cu toti plamanii Lazar-ul si cei mai draguti baieti din echipa de baschet. Eu n-am fost niciodata un talent. Mai intens m-am pregatit in clasa a 12-a pentru a da BAC-ul la sport, dar si pentru proba de miscare de la admiterea la UNATC. Dar Radu a facut baschet de performanta, asa ca de curand vorbeam ca poate cel mic ii va urma aceasta pasiune. Indiferent daca va fi baschet sau altceva, neaparat imi voi influenta copilul sa practice un sport. Si, desigur, nu-l voi scuti de la orele de sport din scoala!
Iar cu aceasta ocazie, din curiozitate, fac un sondaj aici pe blog: cat de in serios sunt sau au fost luate orele de sport in timpul scolii/liceului in cazul vostru?
Ana Barbu/ 08.12.2013
o inițiativă lăudabilă, mai ales că adolecenții aleg să facă din ce în ce mai puțină mișcare 🙂
https://www.facebook.com/Haine.Galati
Elena/ 08.12.2013
Eu am avut noroc sa fiu in generala la o clasa cu profil sportiv,volei si mereu se respectau antrenamentele si orele erau tratate cu seriozitate si antrenament de fiecare data; in liceu la fel am continuat cu volei cat si cu baschet,imi place foarte mult sportul de altfel.Acum sincer nu prea cred ca se mai tine cont de sport in scoli…la cum sunt tinerii in ziua de azi,probabil foarte putini mai iau sportul in serios!
Manuella/ 08.12.2013
Din păcate, orele de sport se fac, încetul cu încetul, cu jumătate din clasă.
Celialţi, vorbesc în special de liceu, aleg să servească o cafea, suc, coktail la cea mai apropiată cafenea.
Eu am avut o miopie destul de serioasă, operată de ceva vreme, slavă Domnului!
Dar nimeni, niciodată nu m-a scutit în timpul şcolii de niciun efort sportiv. (Colege din clasa fiicei mele sunt scutite la sport pentru că poartă ochelari.)
Am jucat baschet un timp.
Am avut profesori exigenţi şi nu am să uit niciodată rezistenţa de 1000 m.
Mona/ 09.12.2013
Frumoasa initiativa! ah orele de handbal din generala cu profu de sport “Mutu”
🙂 ce ma mai distram, se mai lasa si cu degete vinete din cand in cand 😀
Adina/ 09.12.2013
Cele mai multe fete se invoiau pentru ca nu erau pasionate de sport sau celebra fraza “indispuse” 🙂 Baietii in schimb nu lipseau niciodata. Eu am facut sport de performanta 8 ani asa ca era un prilej in plus de a face ceva ce-mi placea.
Un inginer/ 09.12.2013
La noi la universitate erau luate prea in serios. Eram cu totii ingineri in pregatire, ca sa nu zic “geeks” si la sport am avut un profesor frustrat care ne alerga aproape in fiecare ora pana unul ori lesina ori vomita. Efectiv isi batea joc de noi si nimeni nu-i facea nimic, chiar daca toata lumea stia cum sta treaba.
Bineinteles ca era frustrat ca la o universitate cu profil tehnic “materia” lui se considera mai neimportanta decat restul si vroia sa arate ca nu e asa.
Intr-adevar, sa faci sport e foarte important. Dar la fel de important e sa-l faci din placere, eventual pasiune, si nu fortat de cineva care e pus sa-si razbune egoul ranit. Mie personal mi-a stricat orele de sport, mergeam cu frica, in loc sa ma duc sa ma relaxez, sa ma destin si sa ma antrenez.
Ovidiu/ 09.12.2013
cand eram in romania … orele de sport era sa stam, sa mergem in oras sau acasa in timp ce profu citea ziarul :)))…. dar de 5 ani sunt in portugalia…cand am fost la prima ora de sport , a doua zi, eram mort 😀 aici se face intradevar ore de sport 🙂 n
aviva/ 09.12.2013
In generala orele de sport erau ceva serios, profesorul era unul foarte bun si stia sa-si motiveze elevii…. De fapt colegii mei asteptau ora de sport ca pe o paine calda chiar daca trebuiau sa muncasca destul… Din pacate eu nu stateam prea bine la capitolul sanatate si ma uitam la ei cu nonsalanta de pe banca… La liceu lucrurile s-au schimbat: nu mai aveam probleme de sanatate dar in loc sa ne ducem la orele de sport plecam sa bem o cafea cu colegele… Toate astea ptr ca profesorul era o persoana super buna iar noi nu-l luam in serios… La facultate nu e obligatoriu sa faci sport, te poti inscrie intr-o echipa de baschet, fotbal, innot si nu mai stiu ce… Acum din fericire n-am nici o problema de sanatate si-mi place foarte mult sa fac sport: alerg, fac pilates si yoga. 🙂
Anutzza/ 09.12.2013
Din pacate atat in scoala generala cat si in liceu ora de educatie fizica era o ora de umplutura ca sa zic asa , adica abea asteptam sa treaca , asta si din cauza atitudinii profesorului, care era ceva de genu ” lasa-ma sa te las” . Sunt sigura ca mai sunt persoane pe aici care stiu despre ce vorbesc. Inca nu avem o perceptie corecta asupra importantei sportului in viata noastra la noi in tara.
https://anamariaben.blogspot.ro
Georgiana/ 09.12.2013
Eu sunt in clasa a XI a, si pot sa-ti spun ca din 23 de elevi cati suntem in clasa, frecventam orele de sport cam 10-12 elevi. Si oricum nu prea facem sportul decat foarte rar, cand trebuie sa dam probe pentru note 🙂
Monia/ 09.12.2013
Tot timpul cat am fost in scoala, exceptie facand facultatea, am facut orele de sport foarte serios. Aveam colegi care trageau chiulul, dar era un numar redus, poate 304 din clasa, nu mai mult de atat. Mie mereu mi-a placut sportul asa ca il practicam din placere, indiferent ca era vorba de volei, basket, atletism. Dar niciodata nu mi-a placut handbalul. Pe la 25 de ani am descoperit tenisul de cam si schiul, sunt doua sporturi pe care le ador, si in care investesc destul de mult atat timp, cat si bani. Dar nu-mi pare rau. Acum ca sunt insarcinata singurul lucru dupa care imi pare sincer rau e ca nu pot merge la schi.
Smaranda/ 09.12.2013
Eu am facut liceul in 2000-2004 si la noi intotdeauna se faceau orele de sport. N-am fost niciodata stresati de activitatea de acolo dar intotdeauna daca nu era era o ora cu proba (deja uitasem ca asa se numeau evaluarile la sport) proful ne organiza in functie de preferintele noastre (proful era de treaba 😀 ): unii baschet, altii fotbal, fetele volei sau cu coarda. M-a surprins sa vad ca sunt profesori care ii lasa pe elevi sa plece… Sportul e important…
Tabi/ 12.12.2013
Sport se face…probele sportive sunt cam asa sem I. : o proba din 7 ture de teren,iar a 2 a proba este din 60 de genoflexiuni si 65 de abdomene. Al II lea sem. are urmatoarele probe saritul la capra si proba de rezistenta in 8 secunde trebuie sa ajungi in capatul celalat al terenului.
Problema e urmatoarea..sunt elevi care nu sunt chiar asa buni la aceste probe si de frica de a nu a avea medie mica la sport si pentru a nu se face de rusine fata de colegi,gasesc o problema de sanatate (chira si una minora) doar pt a scapa de orele de ed.fizica.
.Pe de-o parte cred ca si activitatile si probele din cadrul orelor de sport ar trebui sa puna accentul mai mult pe activitati distractive..(de ce nu zumba..sau diverse jocuri ce necesita energie) si nu stresul ca “vai,cate secunde mai am ca sa pot sa termin si tura asta de teren?”
Revenind si la probleme cu adeverintele si ca tot este subiectul despre ed fizica…exista foarte multi copii care au probleme de sanatate(cu inima,astm…) care nu aduc scutire..De ce? Mai nou pentru a fi scutit de orele de ed fizica elevu trebuie sa treaca pe la un specialist..de aici vine problema banilor(in cazul problemelor de inima un control ar costa in jur de 200-300 de lei) dar acest control trebuie efectuat in fiecare an..plus ca poate nu exista in zona acesti “specialisti” si mai trebuie dat bani si pe transport…iar dupa aceea vedem stiri cu ce s-a intamplat cu un elev la ora de sport..:(
Dupa parerea mea trebuie realizat un plan din toate punctele de vedere…si nu in graba..:)