Custom Menu

Latest From Our Blog

Singuratatea & maternitatea

Singuratatea & maternitatea

Mamele se simt singure, de foarte multe ori. E o realitate din primele luni ale maternitatii despre care nu prea se vorbeste. In general, pe o proaspata mama ceilalti din jur o vor intreba daca alapteaza, daca doarme bine copilul, daca are colici… dar cred ca foarte putina lume va ajunge sa discute cu o mama despre sentimentul de singuratate, care e probabil sa o afecteze profund.

Am citit recent un studiu care vorbea despre problemele de care se lovesc parintii. Si unul dintre lucrurile care mi-au sarit in ochi a fost ca un procent foarte mare de mame se simt singure. Da, esti aproape tot timpul cu copilul in brate, dar in acelasi timp te poti simti izolata de restul planetei. Nu se pune problema ca nu iti iubesti bebelusul, doar ca viata ti se schimba atat de mult, incat incepi sa functionezi pe alt fus orar fata de toti apropiatii. Adica exact cand ei vor iesi la o bere la o terasa, tu va trebui sa te intorci acasa pentru baita copilului. Si plimbarile din timpul zilei sunt doar ale tale. Stiu din proprie experienta ce placere ai cand intr-una din zile te poate insoti o prietena, care intamplator nu e la job atunci. Iar noptile… esti tu, cu copilul si cu gandurile tale. Sigur ca se poate trezi si sotul de fiecare data cand alaptezi, asa, sa iti tina de urat dar nu e intotdeauna nevoie. Plus ca daca el doarme bine, poate la 6 dimineata e apt sa preia el copilul, cat tu mai tragi un pui de somn. Doar ca in felul acesta intretii o desincronizare inclusiv cu partenerul de viata. Adica el e de garda, cand tu dormi sau faci altceva pentru tine, de una singura.

Cred ca sentimentul de izolare e si mai mare daca pana la nasterea copilului ai lucrat intr-o multinationala, unde aveai zilnic contact cu zeci de persoane. La fel si daca pentru concediul de maternitate iti facusei o tona de planuri, pe unde o sa calatoresti, pe cine o sa vizitezi si altele. Caci mai probabil e ca in primele luni sa iti petreci mare parte din timp acasa si in jurul casei. Mai ales in perioada asta.

E ciudat cum totusi intr-o era in care avem contact cu atat de multe persoane prin retelele de socializare, mamele sa se simta singure. Poate tocmai de aceea sunt si atat de prezente in online, poate de aceea sunt si atat de multe grupuri de FB, din dorinta de a compensa lipsa socializarii.

Eu nu pot sa zic ca m-am lovit de acest sentiment, poate si datorita faptului ca nu mi-am luat concediu nici la Vlad, nici la Lia. Nu zic ca asta e solutia, pentru ca masura “fara concediu” vine cu alte minusuri. Pe de alta parte, m-a tinut in contact cu multi oameni. Dar pot sa inteleg singuratatea care vine odata cu maternitatea si de aceea am simtit ca e necesar sa vorbim despre ea.

Cred ca ajuta si sa incerci sa iesi din casa cat de des poti, chiar daca asta inseamna sa iei uneori cu tine mancarea bebelusului si sa i-o dai in alt loc decat cel in care e el obisnuit. Sau macar sa iti bei cafeaua pe o terasa, inconjurata de alti oameni.

Iar voi care cititi, daca aveti prietene proaspete mamici, mai ales la primul copil, insotiti-le cat de curand puteti la o plimbare cu carutul si incurajati-le sa va povesteasca despre tot ce simt.

Astept cu drag si povestile voastre.

In poze port: salopeta Rogue8, tenisi Vans, marsupiu Artipoppe, geaca Alexander Wang for H&M.

13Comments
  • SILVIA/ 14.04.2021Reply

    Scriu acum cand am depasit sau mai bine zis m-am adaptat situatiei in care sunt. Iubesc copilul si cred ca el contureaza cel mai perfect iubirea, incontestabil. Am nascut in 2020 primul copil, venind dintr-un loc de munca unde comunicam cu multi oameni si, e drept, si pandemia a limitat contactul meu social mai mult dupa nastere, asta pentru a proteja copilul. Apoi lipsa vreunui ajutor 24/24 h, nasterea naturala grea, bacteria luata de amandoi in spital, ritmul de viata schimbat complet si tot ce mai vine din moment ce abia te numesti mama mi-a provocat o stare pe care nu ti-o doresti si de care nu ai auzit la vreo mamica. Ma bucur ca tot mai multe femei incep sa spuna lucrurilor pe nume si sa nu se mai arate acel roz perfect al lucrurilor. Da, sa fii mama e minunat, dar vine cu un bagaj foarte greu si daca l-am desface sa fie la indemana tuturor, poate, cum zici tu, am fi mai atenti cu cele ce sunt in acel moment si ar depasi mult mai lejer perioada postnatala. Multumesc, Dana!

  • Iulia/ 14.04.2021Reply

    Buna, Dana!

    Am citit articolul postat de tine pe nerasuflate. M-am regăsit în fiecare cuvintel. Eu am avut un soc dupa ce s-a nascut baietelul meu. Daca in perioada sarcinii toata lumea a roit in jurul meu, ei bine, dupa ce am nascut am ramas singura. S-a stins nocturna in jurul meu. Aveam zile cand imi venea sa ma dau cu capul de pereti. Simteam ca nu ma intelege nimeni, ca toti au doua maini stangi si trebuie sa le fac pe toate de una singura.
    Sotul mi-a fost alaturi, dar erau momente cand zbieram la el si ma retrageam in cochilia mea.
    Acum s-au mai linistit apele pentru ca mi-am intrat in rol si stiu ce am de facut, dar mai sunt zile cand rabufnesc.
    Sunt la fel de singura, pandemia mi-a pus capac, dar macar m-am obisnuit si nu mai fac o tragedie din asta. Iau lucrurile exact asa cum sunt. Vor veni si zile mai bune.

    Te imbratisez ❤

  • Di/ 14.04.2021Reply

    Dana te urmăresc cu drag.M-ai atins direct.Am 36 de ani,prima sarcina și 2 bebeluse de 6 luni. Acum e mai ok ca dormim toți 4 în pat și soțul se ocupa și el la fel ca mine,dar noi, mamele ,suntem cu norma întreaga.Eu adorm bebelina cea mai agitata sau poate chiar și pe amândouă și o gramada de alte lucruri pe care doar mama le face. E tare frumos,plus ca sunt dorite și așteptate dar în primele 3 luni simțit acut singurătate de care zici,iar când venea ora 1 -2 noaptea când era tura mea sa stau cu ele ma apuca groaza.peste zi eram tot timpul cel puțin 2 dar noaptea…
    Acum e mai bine dar și acum am momente în care mai simt singurătatea mai ales când soțul e plecat la job.
    Te pup și te îmbrățișez 🙂

  • M.S./ 14.04.2021Reply

    Off. Simt si acum singuratatea . Am 2 minuni, la prima fetita nestiind cu ce se creșterea unui copil am luat totul ca atare. La 9 luni m-am întors la munca pe ducandu-o la cresa neavand ajutor. Locuim momentan într-o alta tara da speram sa ne reîntoarcem in Ro. La cel de al doilea copil am avut ajutor din partea soacrei pana la 7 luni, eu incepand munca cand fetita avea 3 luni. Nu eram ok dar imi era cat de cat mai usor dar după ce am ramas doar cu ele si cu soțul simt ca ma urc pe pereți. Cea mai mare problema e ca nu am cu cine vorbi si vorbesc cu mine seara dupa ce adorm copii. Imi descarc nervii plângând. Da inca nu sunt ok si nu știu in ce directie sa apuc.

    • Elena/ 17.04.2021Reply

      Te inbratisez. Poti incerca sa cauti un grup de sprijin sau de socializare pentru mame.

  • Izenya/ 14.04.2021Reply

    Mie prima luna mi s-a parut cea mai grea. Nu faceam decat sa ma ocup de copil, principala activitate fiind alaptatul, in rest nu aveam chef de treburile casnice, Ma solicita enorm si eram in permanenta obosita, mai ales ca din cauza pandemiei nu am vrut sa primesc pe nimeni din exterior in casa. Noroc cu sotul care lucreaza de acasa si a fost un real sprijin pentru mine. Dupa ce a implinit bebe doua luni am inceput sa ma simt din ce in ce mai energica.

  • Anca Bunghez/ 14.04.2021Reply

    Dana,bucurate acum de ei cat sunt pici. Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari,ține minte.

  • Dee/ 14.04.2021Reply

    Pentru mine cel mai greu a fost sa simt ca “pierd controlul” la totul… incepand de la facut cumparaturi, curatenie pana la diverse chestii care trebuiau rezolvate… a venit bebe, cel minunat si adorat, m-am indragostit de el din primul moment… si noaptea in timp ce alaptam ma gandeam cu teama la toata treaba ce trebuie facuta a doua zi (pe langa grija ce trebuie sa i-o port bineinteles lui bebe).. asta a fost pt mine cel mai greu, pierderea controlului. Si chestia e ca nu eram niciodata multumita de cum se desfasurau lucrurile daca acceptam ajutorul altcuiva asa ca m-am extenuat la maxim pt a reusi sa le fac pe toate singura.
    Dar acum a trecut acea perioada, sunt mult mai relaxata, ne-am gasit ritmul 🙂
    Dragi mamici la inceput de drum, va trece totul , stati cu puii vostri cat mai mult 🙂

  • Laura/ 15.04.2021Reply

    Buna Dana! Un subiect foarte bun al articolului. Am născut anul trecut cu câteva zile înaintea ta și ce sa vezi tot o fetița. Pot zice ca am simțit acest sentiment pe tot parcursul sarcinii dar și după (chiar și acum după aproape 11 luni de la naștere). Eu fiind in străinătate, acesta fiind și un minus al meu deoarece nu am pe nimeni aici decât copilul, soțul și familia soțului, dar eu ma refer la familia din care provin, pe absolut nimenii, toți fiind in țara. De la începutul sarcinii nu am dorit sa zicem nimănui nici eu nici soțul, nici măcar rudelor lui aflate aici( cu excepția surorii mele). Din motive personale, ca pana la urma hotărâm sa le zicem și de aici începe toată nebunia, locuind in casa cu verișoara, iubitul acesteia și Mătușa soțului. Le-am dat startul sa zic așa și au început sa zică nu mânca aia, mănâncă aia, nu mănânci mai nimic, cum creste copilul ăla cum se dezvolta cu aer( Menționez ca eu nu cred in vorba “când esti însărcinată mănânci cât pentru doi”) , sau mai bine zis la începutul sarcinii când ai grețuri, și celelalte senzații naspa ale sarcinii nu îți arde prea tare sa mănânci. Asta e nimic pe lângă jigniri de genul “tu știi sa crești un copil, tu ai stat cu vreun copil de la naștere, ce știi tu sa ii faci” și altele.Am trecut peste toate de dragul soțului și pentru ca locuiam împreuna in acel moment. Ca la naștere aveau sa se schimbe treburile și neamurile soțului se schimba in privința copilului, stand doar in jurul ei și “lovind” in psihicul meu cu multe răutăți, după câteva discuții cu soțul meu sa ne mutam, alegerea mai mult a mea fiind de a ne muta mai mult pentru mine, Bebeluș și psihicul meu clar. Dar și pentru liniștea familiei mele, abea create.
    Din cauza pandemiei nici pana acum (11 luni) familia mea nu a văzut copilul, pe lângă asta la 5 luni de la naștere mi-a decedat și tatal fără a-și vedea sau atinge vreodată nepoțica, o veste care ma făcut și mai mult sa ma inchid in mine și de a ma îndepărta mai tare de neamurile lui de aici. Și da pot spune ca de foarte multe ori ma simt singura, chiar dacă toată ziua sunt cu cea mică iar seara și cu soțul.
    Super articolul, te urmăresc pe toate rețelele și mereu am impresia ca fetițele noastre seamănă tare bine.☺️ Îți doresc multă sănătate, fericire și iubire tie și familiei tale., sunteți minunați. Succes in tot! ♥️♥️🙏🏼😇🤩🤩🤩

    • Elena/ 17.04.2021Reply

      Te imbratisez, cred ca e tare greu. Fie a bunul Dumnezeu sa te ajute si sa-ti faca viata asa cum iti doresti. Te pup

  • Iuliana/ 15.04.2021Reply

    Sunt la primul bebe. Casatorita de un an aproape. Zilele cu ea sunt minunate, si reusesc sa fac si treburile casnice cat pot eu de mult. Insa faptul ca stau acasa ma simt desprinsa de realitate, nu se compara viata de zi cu cu zi cu retelele de socializare. Tot singura si nebagata in seama ma simt. Sotul lucreaza oarecum langa casa si vine doar la masa si seara tarziu. Mai greu e ca vine cu o atitudine de parca eu am stat toata ziua, imi reproseaza orice, si asta ma innebuneste. Viata cu iubita mea fetita e mai dulce cand suntem doar noi doua. Ciudat ca zic asta, dar pe sotul meu nu prea il simt , in niciun fel:

    • Elena/ 17.04.2021Reply

      Te imbratisez, e greu si pentru sot. Nu stie cum sa se implice. Incearca sa-l implici in jocuri in baita. Poate nu o sa iasa mereu, dar o sa va mai apropie. Se creeaza o usoara deconexiune intre soti dupa copil, dar e bine sa faceti cumva sa va mai uniti. Seara 5, 10 minute. Apoi, cand creste bebe, mai mult. Te pup, e greu, stiu

  • AP/ 15.04.2021Reply

    Buna, Dana! În sfârșit o mamă care înțelege o mamă. Eu am născut prin cezariană în ianuarie, din cauza virusului, nu ni s-a permis să avem vizite și nici soțul să vină la vizita. În spital am plâns foarte mult, nu am avut ajutor, copilul plângea, nu puteam sa-l iau în brațe pentru ca aveam sonda și durerile erau mari. Vin acasă, aceiasi rutină zilnică, 24h din 24h cu copilul, dacă apuc să ma spal pe față sau să fac un dus, simt ca am realizat ceva 😅😂. E greu să fii mamă,, e greu să fii singura, e greu să nu ai un ajutor, să nu te înțeleagă cineva. Toți întreabă cum e copilul, dacă mănâncă, dacă doarme, dar nimeni nu ma suna ca să întrebe:Hei, ce faci, esti bine? Dar sunt puternică și trec peste! Să ai o zi frumoasa!

Leave a Comment