Sfaturi pentru o vacanta in Tenerife
Ca tot s-a terminat vara, putem sa ne gandim deja ce vom face in vacanta la iarna! Asadar, m-am gandit ca niste sfaturi de calatorie pentru Tenerife sunt acum binevenite:
Daca aveti in plan o vacanta in Tenerife, s-ar putea sa va fie utile sfaturile de mai jos, formate dupa cea de-a doua vizita recenta in insula.
CAND? Puteti vizita absolut oricand insula. Exista totusi avantaje si dezavantaje in functie de perioada aleasa. Prima oara am vizitat-o in timpul iernii si erau vreo 20 – 25 de grade. In apa puteai intra doar daca erai foarte rezistent la frig si daca tineai mortis sa bifezi o baie in ocean de revelion. Pe de alta parte, am prieteni care au spus ca au nimerit si in timpul iernii “apa buna”, dar “buna” asta e relativ. Eu as zice doar sa nu va faceti sperante prea mari, mai ales daca vreti sa mergeti cu copilul. In schimb, pe timpul verii, temperaturile sunt ceva mai ridicate, dar nu cat sa ajunga sa fie insuportabile. Vara aceasta, de exemplu, eu mai puneam din cand in cand cate o bluza cu maneca lunga pe mine, mai ales daca ma prindea intunericul pe faleza ori prin zona de munte. In prima zi acolo tin minte ca am ajuns infometati la un restaurant, unde un chelnar ne-a explicat ca: “Fiind extrasezon, programul e mai scurt. Avem deschis doar intre anumite ore. Pe caldurile astea…”. Mi se parea destul de ciudat, pentru ca eu veneam dintr-un Bucuresti mult mai infierbantat. Asadar, ei considera iarna ca fiind in plin sezon si vara in extrasezon.
CU CE? Cu avionul, desigur. Vestea buna e ca, spre deosebire de acum cativa ani, poti zbura direct Bucuresti – Tenerife. Dureaza 5 ore jumate (sper sa fi tinut minte exact, nu de alta, dar durata zborului cand esti cu copilul poate fi foarte greu de estimat). Daca vreti sa faceti o economie la bilet, puteti alege un zbor cu escala mai lunga. Noi la dus am avut escala in Londra de o zi. Am aterizat pe la 10 dimineata, am dormit acolo prin airbnb si am zburat a doua zi de pe la 7 dimineata. Ne-a placut ideea unei vizite de o zi a Londrei cu copilul si ce am economist la bilet am dat pe noaptea de cazare acolo. La intoarcere, in schimb, am avut zbor direct.
UNDE? Insula nu e foarte mare, asa ca ar fi pacat sa ajungeti pana acolo, sa aveti o saptamana la dispozitie si sa nu o vizitati de la N la S si de la E la V. Pentru asta trebuie sa va inchiriati o masina. Noi asa am facut in ambele dati si am putut parcurge mii de kilometri. Legat de cazare, noi am stat de fiecare data in sudul insulei, desi acum as recomanda mai degraba nordul. Prima oara am ales sudul pentru ca pe timpul iernii se pare ca vremea ar fi mai buna acolo, comparativ cu zona nordica. Iar a doua oara am vrut neaparat o cazare cu piscina (pentru Vlad) si am gasit ce ne-am dorit tot in sud. Doar ca aceasta este zona mai turistica, mai aglomerata, cu plaje cu nisip auriu adus de prin Sahar, cu restaurante si baruri mai scumpe, cu viata de noapte etc. In nord e mai linistita atmosfera, iar peisajele sunt superbe.
CAZARE? Am atins subiectul si mai sus, dar mai fac completari aici. In ambele dati am rezervat cazare prin airbnb. Gasesti o multime de variante. Eu o sa va las aici cateva, care sunt pe gustul nostru. Chiar si cazarea din sud de anul acesta, foarte aproape de Los Cristianos, nu era intr-o zona aglomerata, ci undeva mai departe de mare, intre plantatiile cu bananieri. Asadar iata cateva optiuni, salvate in Wish list-ul meu de pe airbnb: 1. Villa Ilusion 2. Tenerife Country Side 3.Haciendas del Valle 4. Tajinaste, 5. Cozy Hut, 6. Seafront Anaga, 7. Casa Taganana, 8. Casa Senorial, 9. Los Helechos, 10. Ifonche, 11. The best in the best place, 12. The Flamboyan (apartamentul in care am stat noi vara aceasta). Ideea e ca daca va inchiriati masina (ceea ca va sfatuiesc cu toata convingerea), puteti sa va luati cazare chiar oriunde in insula, iar optiunile de cazare – dupa cum vedeti – sunt foarte bune.
CE E DE VAZUT? Atractiile turistice principale in insula sunt parcurile si El Teide, varful vulcanului de 3718 m altitudine. Sa incepem cu parcurile. E musai sa vedeti Loro Parque (am fost de doua in Tenerife si l-am vazut de 3 ori deja), fiind o bucurie pentru toate varstele. E un fel de Zoo cu spectacole cu animale, dar zic “un fel” pentru ca animalele nu sunt tinute in spatele unor gratii, cum suntem obisnuiti: gorilele fiind despartite de tine printr-un geam, de exemplu, iar tigrul alb nu poate ajunge la tine, pur si simplu pentru ca intre tine si el e special construita o vale. Iar spectacolele cu orci, delfini, lei de mare, sunt toate minunate. Apoi ar fi parcul de distractii pe apa Siam Park. Nu credeam ca o sa ne distreze pe toti atat de tare, incat prima oara cand am cumparat un bilet dublu Loro Parque – Siam Park (e mai ieftin daca le iei impreuna), am fost indoita. Intr-un final am decis sa mai mergem o data in Siam, caci ne remasesera restante niste atractii (apropo, neaparat sa va cumparati fast pass, altfel innebuniti la cozi). Ar mai fi si Jungle Park (pentru o dresura spectaculoasa de pasari si pentru un traseu printru lemuri) si Monkey Park (mai mult pentru copii, care pot da de mancare unor porci de guineea sau maimute).
Cel mai frumos loc al insulei mi se pare zona vulcanica El Teide. E incredibil de cate ori se schimba peisajul in aceasta insula, in drumul spre varf. Ca sa luati telecabina care urca pana la 3000 m altitudine, va sfatuiesc sa ca cumparati biletele online, care va zic si ora la care puteti intra la coada. Noi am mers direct acolo prima oara in aceasta vara si era omor. Asa ca a doua incercare a fost deja cu biletele online salvate pe telefon si nu am asteptat decat vreo jumatate de ora, comparativ cu vreo 2 – 3 cat ar fi durat altfel. O alta problema e vremea din zona varfului, care nu are legatura cu vremea din restul insulei. Adica tu poti pleca de la plaja pe un soare orbitor si cand ajungi la El Teide sa fie prea innorat si prea puternic vantul cat sa mai mearga telecabina. Prima oara cand am ajuns in Tenerife, in timpul iernii, nu am putut urca exact din acest motiv. Dar daca aveti noroc si urcati cu telecabina, de acolo se mai fac niste trasee montane, dar pe care cu Vlad, evident, le-am sarit.
O alta zona minunata este cea de pe langa oraselul Masca. Oraselul in sine e minunat, cu niste privelisti de ingheti. In imaginile de mai sus il vedeti pe Vlad dand un spectacol pe scena din Masca. De acolo porneste si un drum spre o plaja, dar am vazut un turist care s-a incumetat sa il fac, care parea atletic, si care dupa 2 ore de mers continuu a decis sa se intoarca, mai ales ca la final nu il astepta vreun autobuz sa il duca acasa. Deci poate fi o drumetie foarte frumoasa, dar pentru cei antrenati (si fara copii in carca, decat daca sunt FOARTE antrenati). Dar toata valea respectiva e minunata. Singurul dezavantaj e ca sunt multe serpentine, iar lui Vlad i-a fost cam rau. Trebuia sa mergem foarte incep sa nu vomite. La fel si in parcul national Anaga, in NE insulei, care iarasi iti ofera niste privelisti minunate.
Va recomand plajele mai retrase din nordul insulei, cu nisip negru, vulcanic, au un farmec deosebit. In partea de sud exista plaje uriase, cu umbrelute, cu barulete, mult mai turistice, unele dintre ele cu nisip auriu fin adus din Sahara. Dar o plaja cu totul deosebita, din punctul meu de vedere, este Medano Beach, pe care o vedeti si in imaginile de mai sus. Singurul dezavantaj era vantul puternic pe care l-am prins noi, care efectiv iti ridica cearceaful. Nu degeaba erau adunati acolo zeci de surferi si kyte-uri, care ofereau o imagine de vacanta perfecta.
Vizitati capitala, dar si orase precum Orotava, La Laguna sau Icod de los Vinos la picior, pierdandu-va serile pe stradutele pietruite. Toate oraselele au case vechi cu balcoane de lemn care va vor umple galeria de poze a telefonului.
UNDE MANANC? Daca te retragi spre plaja, vei gasi sute de terase cu paella si sangria. Un loc bun de luat masa, seara, pe faleza, este La Caleta. Sunt multe restaurante cu terase de care se sparg valurile, unde poti manca o paella buna si o sangria dulce si tare (e mult mai tare in Tenerife decat in restul Spaniei, pentru ca o fac cu lichior de fructe… bomba, va zic). Dar daca vreti sa incercati bucataria canariana, va recomand restaurantele mai departate de plaja si orasele turistice, cele care se ascund in munti (zona Vilaflor de exemplu). Le gasiti pe tripadvisor, la care de fiecare data cand am apelat, am avut succes garantat in materie de mancare.
Sper sa va fie folositoare sfaturile de mai sus. In caz ca mai aveti intrebari, le astept cu drag. In caz ca aveti chef de mai multe imagini, va amintesc ca mai aveti si aceasta postare mai veche la dispozitie. Vacanta placuta in Tenerife, cand o veni ea!
Amy/ 09.09.2017
In Tenerife voiam si noi sa ajungem, dar cand ne-am interesat si am aflat cat dureaza zborul direct, am renuntat la idee, pentru ca amandurora ne este frica de zborurile lungi cu avionul, iar varianta cu escala nu o luam in calcul, din acelasi motiv – vom fi stresati de 2 ori la dus, de 2 ori la intors. 😀
Destul de scumpute recomandarile tale de cazare, bine, acum depinde si de cat este fiecare dispus sa plateasca, insa eu m-am uitat prin februarie si gasisem locuinte de tip “entire home” cu preturi mult mai avantajoase. N-as da niciodata mai mult de 60 de dolari pentru o noapte de cazare si crede-ma ca poti gasi super apartamente si cu bani mai putini. 🙂
Foarte frumoase pozele, Vlad este minunat, ca de obicei.
http://www.happyamy.ro
Dana/ 09.09.2017
Doar ca selectiile mele erau pentru mai multe persoane. Evident ca pentru 2 persoane poti gasi si mai bine. Sa te uiti atent căci la casele recomandate pot sta pana la 6 persoane. Deci e mai ieftin de 60 euro per cuplu.
Amy/ 09.09.2017
Ups! La asta sa stii ca nu m-am uitat, eu am crezut ca recomandarile sunt pentru 2-3 persoane, adica o familie formata din 2 adulti plus un copil. 🙂 Sorry!
Dana/ 09.09.2017
Nu-i nimic. E bine ca am avut ocazia să fac si aceasta precizare.
Teodora/ 09.09.2017
Buna Dana , si noi am fost anul trecut in Tenerife …am zburat tm – stansted (londra) si a doua zi stansted -tenerife. Biletul a fost ft ieftin 38 £ dus intors /persoana…perioada fiind decembrie (mijloc) .
Ne-am luat cazare la hotel de 4 stele si am stat 6 nopti ( am platit 450 euro pt.amandoi) .
Nu era aglomerat in perioada aceea, si majoritatea erau familii cu copii.
Vremea superba , ziua 27 grade, seara 23 . A fost ft amuzant ca se pregateau de Craciun si peste tot erau brazi impodobiti si se canta feliz navidad, pot sa spun ca a fost ft relaxant.
Am avut o dorinta de multi ani sa stau cu delfinii in apa si am mers la aqua land in costa adeje ( sud) am platit la intrare 50 euro pentru 2 persoane si daca vroiam sa ma bag cu delfinii in apa m-a mai costat 100 euro. A meritat! Vi se face poze in apa si la sfarsit am platit pe 4 poze (doar daca doriti pozele), 25 euro. In pretul acesta a fost inclus si show-ul delfinilor vazut din tribuna.
Teide intr-adevar mirific! Loro Parque genial! Mancarea ft buna! I miss Tenerife ❤oamenii sunt ft draguti! Am inchiriat masina de la aeroportul din tenerife, am platit pe 6 zile 100 euro, o masina super!
Te pup Dana !
Ewa Macherowska/ 09.09.2017
Cute! x
Oana/ 09.09.2017
Apreciez foarte tare că, deşi probabil îţi permiţi multe lucruri, investeşti inteligent şi nu cauţi luxul sau opulenţa, nici în viaţa de zi cu zi şi nici în vacanţă. Felicitări.
Irina/ 11.09.2017
Buna Dana, doua intrebari:
1. Cum este apa in timpul verii? Am tot evitat Tenerife si Portugalia de teama ca apa la ocean este oricum ceva mai rece decat Mediterana.
2. Prin ce platforma ai luat biletele de avion?
Multumesc!
P.S.: Doamne ce scump e Vlad!
Dana/ 11.09.2017
1. apa era ok. nu ca la noi de calda, dar buna de facut baie. vlad a intrat fara sa presteze. eu as fi vrut-o cu vreo 2 grade mai calda, daca era după mine…
2. prin vola
p.s. multumim
Irina/ 13.09.2017
Multumesc pentru raspuns! 🙂
Lidia/ 04.01.2018
Dana, ai fost multumita de cazare, apartamentul Flamboyan? Imi poti da cateva plusuri/minusuri? Intruneste si criteriile mele de selectie si ma gandeam sa-l rezerv.
Anka/ 19.04.2018
Foarte util, mutumim Dana.
Eu am luat bilete, pentru 27 aprilie: 2 adulti si un copil de 2 ani din septembrie 2017 cu 20 mil toate 3, zbor direct si am gasit cazare in Puerto de Santa Cruz 10 zile 170 euro, stil apartament cu un dormitor si living, baie si bucatarie utilata,si piscina tot prin airbnb.
Camelia/ 13.06.2018
Ma intereseaza plaja cea mai bună cu intrare în apă lină și cu nisip fin în ce parte găsesc în Temerile?
Cristi/ 15.12.2018
Poti sa-mi spui prin ce agentie ai inchiriat masina ? Ti s-a oprit depozit ? Multumesc
Corina/ 13.12.2022
Bună, Dana.
Oare mai știi de unde anume ai închiriat mașina când ai fost în această vacanță? Ați bookuit ceva înainte sau direct pe aeroport?
Mulțumesc pentru răspuns