Secrete mici, efecte mari
Prietena mea Andreea, colega de facultate, are aceeasi pasiune ca si mine (ca doar de-aia suntem prietene): chinuim invitatii de zilele noastre sau cu ocazia altor sarbatori sa se costumeze sau sa respecte alte cerinte ce se impun cand vrei sa faci o petrecere cu tematica. Uite asa am ajuns ca doar eu, ea si iubitii nostri sa fim semi-penibili de fiecare data, cu haine care mai de care mai ridicole (ca ideea la petrecerile tematice nu e sa fii hot, ci ridicol), pe langa colegii nostri in blugi.
Si ziua ei a fost o “Petrecere in Comunism” wannabe, la care, in lipsa de alte activitati capitaliste s-a jucat o tombola cu premii surpriza. Si surpriza mea a fost sa-mi cada in maini “Secrete mici, efecte mari”.
Este o carticica (vol II chiar) din colectia “Caleidoscop”, editura “CERES”, care poarta pe prima pagina o dedicatie: “De ziua femeii <8 martie> sotiei mele cu multa dragoste. 08.03.1972 Bucuresti”. Frumos. Romantic am spune noi, fetele. Romantic pe naiba…
Caci ma minunez si acum citind din “ABC-ul curateniei”!!! Este un manual, repet vol II, despre cum sa faci curatenie in casa. Despre “spalatul rufelor? Nimic mai simplu…”, “cateva sfaturi despre intretinerea palariilor, a blanurilor, a obiectelor din piele etc.”, “Mesterul Drege-tot” sau “88 de siretlicuri…care pot fi marturisite” – si cu asta va rog sa sesizati tenta vag umoristica in care e tratat subiectul, de altfel extrem de serios.
O carte care pare a fi scrisa pentru extraterestrii, jur. Daca ei veneau pe aici in ’72 si ar fi vrut sa poarte haine ca noi oamenii, ar fi trebuit sa citeasca acest manual ca sa stie cum sa le spele sau de ce nu, chiar calce duh! Si o sa citez din subcapitolul “Intretinerea umbrelelor, a fîs-fîşul-ului si a mantalelor de cauciuc”:
“Fîs-fîşul (ca si mantalele din material plastic) se curata cu un burete umed. Daca e stropit cu noroi sau foarte murdar (ati alunecat si ati cazut pe strada!) spalati-l sub dus, cu apa calduta. Puneti-l sa se usuce apoi pe un umaras de material plastic.”
Eh, cam asta ar fi despre fas-fas. Paranteza cu “ati alunecat …” este conform cu originalul, nu-mi permiteam sa fac eu completari, de unde putem interpreta noi ca “autorul a vrut sa zica ” ca e complice, adica stim noi cum e cand te mai impiedici si cazi pe strada. Noroc ca avem de la cine invata cum sa ne spalam dupa.
Sau sfaturi privind amenajarea dressingului, capitolul “Intre noi, femeile” – ah, iubesc cartea asta:
“Compartimentul cel mai spatios al dulapului este destinat – cine nu stie? – sa gazduiasca vesmintele ce nu pot fi pliate (paltoane, pardesie, costume, rochii). Oricat de mare ar fi dulapul, acest spatiu este limitat. Nu trebuie sa-l aglomeram cu vesminte; hainele, rochiile se sifoneaza daca sunt inghesuite unele intr-altele si, in ultima analiza, se uzeaza mai inainte de vreme.
– O prima masura utila: evacuati din dulap imbracamintea care nu e proprie anotimpului respectiv (o veti pastra in lazi sau geamantane)……………………
– Pantofii vor fi plasati pe cat posibil intr-un dulapior scund, special afectat acestui scop. Evitati sa-i tineti in atmosfera inchisa a dulapului. Chiar daca, dupa purtare, i-ati lasat sa se aeriseasca un ceas-doua pe balcon, mirosul de transpiratie nu dispare totdeauna in acest interval de timp si, in consecinta, hainele vor imprumuta izul neplacut; de asemenea, tesaturile pot fi lesne patrunse de mirosul specific al benzinei si al cremei de ghete
– Nu amestecati niciodata ciorapii buni cu cei desirati, rupti sau “agatati”. Alegerea unei perechi intregi va va lua mult timp si va implica enervari inutile”
Recunosc, ca multe sunt chiar sfaturi utile, care nu sugereaza decat lipsurile majore ale vremii:
“Urmele de degete de pe coperte se inlatura cu miez de paine (veche) sau o guma moale.” “Pe timp de vara, o lingura de petrol adaugata in apa de spalat geamurile indeparteaza mustele”. “Clantele metalice oxidate se curata – daca nu aveti solutia chimica Sidol – frecandu-le cu o jumatate de cartof crud”.
Si desigur teama de televizor: ” Nu asezati ghivecele cu flori in apropierea televizorului sau a aparatului de radio. Zgomotul are o influenta negativa asupra dezvoltarii plantelor. Unde sonore de o mai mare intensitate pot provoca chiar pieirea lor”.
Un volum cu 239 de pagini (mici, e drept), de unde femeia din ’72 putea invata absolut tot despre gospodarie, un termen de mult apus, dar cel mai potrivit avand in vedere contextul.
Eu am tot rasfoit-o si am ras, apoi m-am minunat ca cineva poate scrie o carte in care ma invata de cate ori se schimba asternutul pe luna si ma atentioneaza si ca becul frige cand vreau sa-l scot din veioza si sa-l curat, apoi m-am induiosat gandindu-ma la viata de atunci. La lucruri simple. La parintii nostri.
Apoi m-am gandit din nou la dedicatie. Si implicit la cadou. Sa-mi spuna mie cum ar reactiona femeia de acum daca ar primi cadou de ziua femeii “Secrete mici, efecte mari”. Romantic, uh?!
P.S: O sa mai citez cateva siretlicuri, dar care pot fi marturisite, la vremea lor. Pana atunci, mersi Andreea.
Andreea/ 19.01.2011
Da, se pare ca am cam rams singurii care mai respectam temele, dar pe mine ma amuza teribil treaba asta….Ceea ce nu stii e ca mai am in biblioteca mea a acelor ani o carte, care arata cam ca DEX-ul(grosime, volum, inaltime) si care se numeste “Enciclopedia caminului” si care are mai multe sfaturi practice pentru “gospodine”…In acelasi timp, enciclopedia “cocheteaza” putin si cu “stilul” femeii si cu pasiunile ei(aici se mentioneaza si ce pasiuni se cuvine sa aiba).
Acesta este si un dictionar cu poze care iti “monstreaza” ca “asa da” sau “asa nu”…E delicios si uneori util; iar unele lucruri sunt inca valabile, doar ca se spun “democratic”. Acest dictionar te-nvata cum sa iti mobilezi locuinta, cum s-o cureti,, cum s-o modernizezi, cum sa ai o alimentatie sanatoasa, incurajeaza sportul , cum sa hranesti un sugar, cum sa iti educi copilul-cu mentiunea, in spirit obstesc, ce sa citesti, etc…Ce pot sa zic…e ok sa ai enciclopedia asta in casa…si sa stii ca Ana o rasfoieste de fiecare data cand vine la mine…Te astept si pe tine..Te pup
Dana/ 19.01.2011
Da, vreau, neaparat. Pe bune!
Parmalat/ 14.04.2011
Heyy, imi placeau mult cartile cu sfaturi practice si cartile de bune maniere cand eram mic :X
Iar carti cu sfaturi practice erau o gramada inainte de 89. Acum moda s-a schimbat, cartile de sfaturi practice s-au transformat in carti de “dezvoltare personala” in care te invata sa gandesti pozitiv & stuff. Incercand sa gasesc sens in acele carti de gandire pozitiva am facut niste cercetari si am ajuns la concluzia ca multi dintre autorii lor se afla la originea unor francize americane de vanzari directe devenite intre timp celebre prin lume (Network 21, Amway etc…), mesajul subliminal e “you should do something 2day”, iar singura posibilitate de a face ceva 2day cu bani putini si fara multe cunostiinte e sa intri in acele francize de vanzari directe :)))
Ale M/ 10.08.2011
Daca ne miram la carti care te invata de cate ori sa schimbi asternutul si cum sa speli umbrela, sa-ti zic despre ce-am aflat anul asta: facultate de Home Economics (mama unui prieten, asiatic, a facut facultatea asta, trei ani ) unde inveti lucuri de baza, care majoritatea le stim de la mame, lucruri despre care bunica zice ‘ daca nu le stii, cine te ia de nevasta’. Cu greu am ‘grasped’ notiunea 🙂
Dar sa fiu la subiect, si bunica are almanahuri si carti cu ‘100 de trucuri pentru frumusete’ ingalbenite si vechi, cu ilustratii neintalnite azi, pe care le citeam in vacantele de vara cand timpul era prea lung.