8 ani fara tata
Scriu de 2 ori pe an despre tine, tata. De ziua ta de nastere si in ziua in care ai murit. Azi se implinesc 8 ani de la acel 10 mai in care tu ti-ai luat la revedere de la noi pentru totdeauna.
E cumva nedrept ca acum cand ma gandesc la tine, imi vin in minte mai intai ultimele zile din viata ta. Imaginile cu tine in spital au estompat atat de multe alte amintiri. Regret asta. Probabil ca, tocmai pentru ca stiam ca te pierd, am deschis mai larg ochii sa te vad, sa te observ, sa te retin. Atunci mi-ai dat probabil cea mai importanta lectie de viata. Sa deschid ochii. Sa pretuiesc ce am. Sa ma bucur de noi, cei ce suntem inca impreuna.
Azi i-am vorbit iar lui Vlad despre tine, in drum spre scoala. Ai fi tare mandru de el, sunt sigura. Ma rog, mi-ai face morala ca nu se poate sa nu guste din supa ta de galusti. Si mi-ai repeta ca totusi cu tine seamana cel mai mult din familie.
Cat despre Lia… offf.. ai fi lesinat dupa ea. Cand o plimb cu carutul si vad bunici care se joaca cu nepotii prin parc, mereu ma gandesc la tine.
Si se intampla des ca unul dintre noi 3, copiii tai, sa te aducem in discutie. Tata ce ar fi zis? El cum ar fi reactionat? Iti atribuim raspunsuri si actiuni in mod constant, devenind cel mai prezent-absent om din viata noastra. Ne ajuti, sa stii, ne sustii. Razi de noi, cand e cazul. Ne motivezi. E incredibil, acum ca stau sa ma gandesc, ce forta de super-erou ai tu in inima si in mintea noastra, daca ne poti ghida chiar si la 8 ani distanta de la ultima noastra intalnire.
Si cu gandul la tine, azi, pot sa nu mai vorbesc despre trecut, ci despre viitorul nostru impreuna, in aceasta prezenta-absenta perfect functionala.
Simona/ 10.05.2022
M-am regasit complet! La mine se fac 6 ani de cand nu il mai am fizic langa mine, insa in ciuda acestor 6 lungi ani, retraiesc acea zi de 03 iulie ca si cum ar fi fost ieri. Si da, si eu ma intreb de ce primele lucruri care imi vin in minte sunt ultimele 3 luni de spital, ultima data cand l-am vazut si ultimul lui apel telefonic de la terapie intensiva cand si-a dat la o parte tuburile de oxigen si cu aceeasi putere si forta pe care mi-o aratase timp de 26 de ani mi-a zis “te iubeste tati din tot sufletul lui!”
E greu si stiu sigur ca la fel de greu imi va fi si peste 10, 15, 20, 30 de ani…
Bodnar Naomi/ 11.05.2022
Nu am trecut prin așa ceva, nici nu știu pe cineva apropiat care să fi trecut prin asta. Însă, atât de personal și frumos ai putut să scrii încât m-ai emoționat profund.
Îți mulțumesc pentru momentul de profunzime al zilei!
Dana/ 11.05.2022
Tata face 1 an de când a plecat și eu încă nu realizez ca nu mai este,încă aștept sa ma sune.imi este atât de dor de el ca uneori simt ca am murit o data cu el.