Tata, ta-ta, ta-ta, tataaaaaaaaaaaaaa
Daca ai vedea ce frumoasa e, daca ai auzi-o cum rade, daca ti-as trimite poze cu ea pe WhatsApp, daca ai plimba-o cu caruciorul in parc, daca i-ai cumpara rochite, daca l-ai vedea pe Vlad cum o distreaza, daca ai vedea ce mare si istet a crescut, daca l-ai lua de la scoala, daca m-ai vedea pe mine – mama de doi copii, daca ne-ai vizita casa de la Viscri, inainte de a incepe renovarea, daca mi-ai aduce mancare buna gatita de tine cu gandul la mine, pe care sa o mananc dupa ce alaptez, cand simt ca mi-au scazut puterile, daca l-ai vedea pe Andrei cum se agita cu pandemia asta, daca l-ai vedea pe Radu la casa lui, daca as face un tort pentru tine azi, atunci DA, m-as putea bucura ca e ziua ta. Dar degeaba ma pregatesc cu cateva zile inainte. Degeaba o am din timp notata in agenda telefonului. Pentru ca de 7 ani incoace, cand vine ziua ta, eu nu ma bucur. De ce as face-o? Ce motive am? Iti simt lipsa, simt golul. Golul asta in care intru uneori cu gandul. Si imi vine sa urlu dupa tine, iar ecoul strigatului meu sa ajunga departe, departe de tot. Regret ca nu esti aici, azi, mai mult ca in alte zile din an.