Quote of the Week

Imi doream o baie in cada, cu spuma si jucarii. Asa cum vazusem in filme. Nici nu credeam ca am voie sa am o astfel de baie, pentru ca in apa calda adusa cu oala, de pe aragaz, masinutele mele de jucarie ramase de la frati, dar si papusile primite de la ajutoare din Belgia, s-ar fi putut strica. Cu toatea acestea, imi doream mult de tot o baie ca in filme. Intr-o zi, tata mi-a spus ca pot aduce in cada cate jucarii doresc. Oricate. Oricare. Nu era seara, ci mai degraba o dupa-amiaza de weekend, intr-o zi calduroasa de vara. A fost unul dintre cele mai fericite momente din copilaria mea. Cand am iesit din cada, tata m-a luat in brate, m-a infofolit intr-un prosop mare alb, tot ca din filme, si s-a grabit sa raspunda la usa cuiva care suna insistent. “Ce rosie si frumoasa e dupa baie.” a comentat Liliana, vecina de la 3, cand m-a vazut in pragul usii. Iar tata s-a simtit mandru, tinandu-ma strans in brate. Tata e spuma de baie.

Majoratul mi l-am facut intr-o discoteca din regie. Eram imbracata cu o bustiera albastra “sexy”, cu o fusta de blugi extrem de scurta, dar “sexy”, pe care o prietena imi cususe cifrele 1 si 8, si niste tocuri “sexy”. Am primit atunci cele mai multe seturi de lenjerie intima din viata mea, toate foarte “sexy”. Tata mi-a oferit cadou o papusa de portelan. Mi-a spus ca e o papusa care compenseaza papusile lipsa din copilaria mea, cand el nu mi-a fost aproape. M-am emotionat pe moment, dar mai mult cu trecerea anilor. Tata e papusa de portelan din vitrina.

Il mutasera pe sectia de terapie intensiva cu o zi inainte. Dar ma rugase sa ii aduc un iaurt din rezerva lui, asa ca m-am intors in cladirea in care fusese initial internat. Am intrat in incaperea aceea micuta, cu o harta mare si fara televizor, si m-am mirat ca patul lui era strans si noptiera golita. O doamna in halat rosu a venit grabita spre mine, pe holul spitalului, cu o punga cu hainele lui, iaurtul si o banana. “Pai am inteles ca tot aici se va intoarce dupa ce iese de la terapie.” – “Daca iese, nu-i problema domnisoara, imediat ii pregatim patul la loc.” Am plecat plangand cu punga intr-o mana. Tata e o punga de plastic cu haine.

In supermarket, impreuna cu fratii mei, Radu si Andrei, dar si cu Monica, sotia lui Andrei, cumparam prosoape, farfurii, cani si mancarea preferata a lui tata, pentru pomana. Frate-miu ii alesese o pereche de ciorapi noi, si in drum spre casa de marcat am citit pe eticheta ca erau “sosete antibacteriene”. Ne-a bufnit rasul, d-ala isteric, necontrolat. Dar cand am ajuns sa platim, pe banda de supermarket, am observat un pieptan micut, nou, de pus in haina lui. Nu stiam obiceiul si nu eram pregatita pentru detaliul ala. Brusc, pieptanul ala ridicol, care se misca lent pe banda de cauciuc, mi s-a parut cel mai trist lucru din lume. Si am inceput sa plang, necontrolat. Tata e un pieptan.

Tata e in amintiri, e in povestile mele, e in poze, e in cimitir, e in anumite obiecte care ma inconjoara, e in fleacuri, in detalii. Pentru ca tata a murit acum fix 4 ani.