3 lucruri esentiale pe care le-am invatat de la copilul meu
Aceste cateva zile petrecute cu Vlad de dimineata si pana seara in Barcelona, adica 24/24, au fost ca un curs intensiv pentru o viata mai fericita, predat de prof doctor Mai Mult ca Perfectu’. Pentru ca Vlad, ca orice copil de varsta lui, vede lumea cu alti ochi, mai buni. Simt ca ar fi cazul sa inversam periodic rolurile, si eu sa ma las condusa de instinctul lui, de felul lui minunat de a se bucura de fiecare zi. Asadar, am pus pe hartie 3 lucruri pe care le-am invatat recent de la Vlad:
- Fiecare noua zi are potentialul de a fi cea mai fericita zi din viata ta, asa ca trebuie inceputa ca atare! Asa cum va spuneam in postarea anterioara, Vlad cand se trezeste, primul lucru pe care il rosteste cu maxima bucurie este “A venit ziua, incepe joaca!”. Doamne ce bine ar fi sa am macar un sfert de entuziasmul lui la ora 7 dimineata. Pardon, macar 10%.
- Priveste lumea din jurul tau cu atentie, ca si cand ai vedea-o pentru prima data. Ma surprinde aproape in fiecare zi observand anumite detalii de pe strada, pe care eu efectiv nu le mai bag de seama. Pentru ca el e ancorat in prezent si dornic sa il descopere. Noi, adultii, privim totul prin prisma prejudecatiilor, experientelor anterioare, ca si cand totul ar fi deja la timpul trecut. Vlad e mult mai in prezent decat mine.
- Vlad a intra in perioada “De ce-ului”. Nu aveti idee… eu credeam ca se exagereaza cu acest subiect, dar cand incepe sirul cu “De ce?”, nu se mai opreste cateva minute. Si asta eu un exercitiu minunat al mintii, pentru ca te invata ca lucrurile in viata nu trebuie luate intotdeauna de bune, iar sirul “de ce”-urilor si al indoielilor nu ar trebui sa se incheie niciodata. Cand incepi sa nu mai fii curios, pierzi enorm din miracolul vietii.
Roxy/ 15.11.2016
Ce frumos!Mereu avem de învățat de la copii.Ei vad totul altfel.
Sorina/ 15.11.2016
CopiiI sunt in miracol :)!
Bizzz
Lory/ 16.11.2016
Eu de la copilașul meu am învățat asta vară că uneori putem zâmbi sau vedea lucrurile prin altă prisma chiar dacă uneori suntem bolnavi sau avem alte probleme și prin întâmplarea asta cred ca și nenea din poveste a văzut lucrurile altfel sau cel puțin un copil de 2 ani prin inocența lui pina la urma la făcut să zâmbească și să se creadă super erou. Asta vara un nene la mare stătea întins unde era apa mică el din curiozitate ma întrebat :ce face nenea?…. După vreo doua minute probabil deranjat de întrebările pe care mi le tot punea copilul sa ridicat să plece. Din apă a scos doua cârje, copilul cum a văzut carjele, ma întrebat :ce face nenea cu bastoanele? Iar el a răspuns ursuz : is ca să bat copiii care pun multe întrebări.(el nu știe frica sau bătaia și nu sa înspăimântat) Dar ia răspuns mândru :Nuu, is bastoanele țestoaselor ninja!
Alina/ 16.11.2016
Culmea e că am fost si noi așa, dar ne-am “stricat”. Când eram mică mi se întâmplă să mă intreb de ce “oamenii mari” din jurul meu, fac greșeli pe care eu ca si copil nu le-aș fi făcut. Le simțeam teamă, deznădejdea si nu înțelegeam cum pot sa nu vadă de câte lucruri minunate sunt înconjurați. Se lăsau conduși doar de ce era negativ. Acum mă trezesc de multe ori ca ma port la fel si imi interzic mie să fiu demnă de mila de a nu ști să mă bucur pentru simplul fapt că respir. Înțeleg oarecum de ce am ajuns in situația asta: societatea. . Diferite aspecte negative ne influențează existența și le asimilăm ca atare. Ca si cum așa ne-am fi născut. În ultima vreme mă simt bine privind copiii în starea lor pură. Eram în supermarket si priveam contrastul dintre o mămică agitată să găsească ce avea trecut pe lista si băiețelul ei care stătea liniștit în căruțul de cumpărături și rodea o jucărie pentru dinți fără să îi pese de haosul din jurul lui. La doi pasi mai în spate același peisaj. Un băiețel de maxim 2 ani își făcuse jucării dintr-un borcan cu castraveți si alte cumpărături. Imaginile astea mă linistesc, mă fac să zâmbesc și să imi dau seama că e exact cum spui tu: trebuie să trăim mai mult în prezent.
jeni/ 16.11.2016
Asa patesc si eu cu nepotelul meu din partea fratelui meu, cu DE CE-ul. Cred ca sunt unii copiii care fac acelasi lucru. Si intr-adevar, noi adulti, invatam de la ei lucruri noi. Pare interesant, nu? 🙂