O moștenire cu 3 variante.
Scriu aceste rânduri din sala de așteptare a unui notariat, așteptându-i pe frații mei. După mai bine de 2 ani de la moartea tatălui nostru, vindem o garsoniera care ne-a rămas ca moștenire. Este garsoniera bunicii din partea tatălui de fapt, care a murit cu un an înaintea lui. Postarea aceasta nu e vreo “spălare de rufe” în public, cum și-ar dori presa de scandal. E doar o destăinuire a frământărilor ce mi-au ocupat mintea în ultimele zile. Și care îmi dau o migrena cumplita chiar în acest moment.
Pasul asta e mai complicat decât îmi imaginam. Se vinde ceva ce îmi aducea aminte de tata. E ceva ce rămăsese în urma lui, ca o dovada a vieții lui. Sigur ca nu sunt absurda. Îmi dau seama ca banii ăștia împărțiți la 3 ii vor ajuta pe frații mei și vor însemna ceva și pentru mine…dar ce? Asta e marea întrebare. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa ii risipesc în timp pe “cheltuieli diverse”. Vreau sa știu bine care a fost destinația lor. Și am 3 variante momentan:
1. Ii pun într-un cont pentru Vlad, ca un “cadou” de la bunicul.
2. Fac o călătorie lunga, cu familia, știind ca lui tata ii plăceau călătoriile
3. Ii investesc într-un film regizat de Radu, pe care ni-l dorim amândoi de vreo 14 ani, și care poate ca ar însemna ceva în timp și pentru Vlad. Un film pentru tata, în care sa fac un rol de care ar fi mândru.
Habar n-am. Chiar e greu. Va las. Trebuie sa semnez actele. Au venit frații. Poate ați trecut prin situația asta și ma puteți ajuta cu un sfat. Nu voi fi liniștită pana nu iau o hotărâre clara legata de ce voi face cu acești bani, pe care nu mi-i doream, nu ii așteptam, sigur nu acum. Ci peste multi, multi ani.
Elena/ 01.09.2016
E un cantec,”Casa parintesca nu se vinde” .Eu in locul dvs,as despagubi fratii,dupa care acel loc ar pute fi un loc de intilnire cu toti fratii.Va veti bucura atat dvs (fratii) cat si parintii, deoarece e o legatura stransa, chiar daca unii sunt aici si altii dincolo.
Gabi/ 02.09.2016
Nu sunt de acord cu zicala: “Casa parintesca nu se vinde”. Casa parinteasca poate deveni de multe ori o povara, sau iti poate opri evolutia.
Varianta 1 este ok, dar asta se poate face si in timp. O sa fie o decizie foarte grea pentru Vlad, asa cum este si pentru tine acum. Si poate ar aprecia mai mult povestile despre bunic, un obiect de la el(un ceas, o jucarie facuta cadou de bunic cand inca traia, si pastrata, etc.)
Varianta 2 este cea mai usor de infaptuit dar mi se pare ca ar fi o risipa, calatoriile pana la urma din cate vad vi le permiteti din venituri.
Varianta 3 este cea care va lasa ceva in urma pentru toti.
Dar alegerea tot tu va trebui sa o faci, impreuna cu Radu, de preferat cand te mai linistesti un pic.
Laura/ 02.09.2016
Asa cum a zis Elena, nici eu n-as fi vandut. Dar daca tot s-a ajuns aici, as pune banii la banca pentru copil.
Dana ZOOM DECOR/ 03.09.2016
Ce decizie…urata. Cred ca stii bine ca best things in life are not things- eu asa te am vazut, in genul asta. prin urmare, e doar un lucru, incarcat emotional, corect- de aici greutate. Teoretic, de la distanta, mie imi suna bine varianta 3. Practic, tatal tau sigur vrea ca tu sa fii fericita, voi. atat. oricum ar fi: cu film sau fara, cu calatorii sau fara. Si cred ca i a iesit, stii sa fii fericita 🙂
Larisa/ 04.09.2016
2 sau 3 🙂