Pune-te in ochii lor
Am acceptat provocarea de a ma pune in ochii lor. Haideti si voi!
Maine inot la Swimathon alaturi de Olimpia Melinte, Marius Manole si Serban Pavlu pentru ca echipa de nevazatori de la Climb Again sa aiba fondurile necesare pentru a participa la Campionatul Mondial de Paraclimbing. Puteti face si voi o donatie aici. Echipa “Actori la apa” are nevoie de sprijinul vostru 🙂 Sincer, maine nu stiu cum ma voi descurca… in baieti imi pun speranta!
In schimb, m-am descurcat mai bine decat speram la aceasta provocare, de a separa galbenusul de albus legata la ochi. Va invit si pe voi sa faceti un astfel de video, fie cu provocarea aleasa de mine (1), fie cu alta. Dar va rog din suflet sa fiti atenti sa nu va puneti in pericol si nici sa nu incurajati asta. Iau in calcul ca poate sunt si copii care citesc aceste randuri, asa ca puteti alege sa faceti activitati simple legati la ochi – cum ar fi sa turnati apa intr-un pahar (2) sau sa puneti mancare in bol animalului de companie (3) sau sa va machiati (4) – dar fara cutite, foc, scari, traversat strada legat la ochi sau orice alta idee care s-ar putea sfarsi prost. Miza e doar sa facem acest mesaj cunoscut. Printr-un sms la 8835 cu mesajul “VAD” s-ar putea strange banii necesari pentru construirea unui centru de escalada pentru nevazatori.
Daca acceptati provocarea mea, lasati linkul catre video-ul vostru la comentarii, voi fi foarte fericita. Si promit ca 5 dintre autorii celor mai bune video-uri vor fi invitatii mei la o sedinta de escalada impreuna cu echipa Climb Again. Deci, cine se baga?
Share va rog, sa afle cat mai multa lume. Alex Calin si-a implinit deja sarcina si a dat leapsa mai departe catre doamna Maia Morgenstern, care a si postat video-ul ei de sustinere a acestei campanii de strangere de fonduri pentru nevazatori. Le multumesc din suflet! Ii astept pe Adela si Radu acum 🙂 Dar si pe voi!