Custom Menu

Latest From Our Blog

Proiectii de viitor in offline

Proiectii de viitor in offline

Oare cum va fi peste 5 sau 10 ani? Va mai exista Instagram? Ne vom mai certa pe Facebook? Va mai intra cineva dimineata, la cafea, pe blogurile preferate?

Incerc sa imi dau seama cat din timpul pe care il petrec in social media se datoreaza job-ului meu si cat e timp petrecut de placere ori din interes, ca simplu utilizator. Nu e usor sa fac aceasta departajare, dar cu toate acestea, cred ca daca nu as avea un beneficiu real din Instagram, Facebook si blog, ar trece zile fara sa simt nevoia sa intru pe ele si nu mi-ar parea rau deloc. Si cand zic “beneficiu”, nu ma refer strict la partea financiara – cu toate ca e firesc sa joace un rol important, ci inclusiv la posibilitatea de a mentine aproape o comunitate pe care sa o pot conduce in offline catre anumite cauze, ori catre spectacolele mele de teatru si catre salile de cinema. Caci nu exista cale mai buna de a-ti promova propriul brand, business-ul, activitatile, decat e social media, la care avem cu totii acces in mod gratuit. Stiu ca despre asta vorbeam si in urma cu vreo 6 ani, la cursurile de fashion marketing, cand profesorii ne explicau cat de facil a ajuns in ziua de azi sa iti faci afacerea sau ideea de afacere auzita prin intermediul social media – si asta gratis!

Dar sa revin la partea cu timpul pe care il petrec exact ca voi, din dorinta de a cauta lucruri care sa ma inspire, din dorinta de a ramane informata pe anumite categorii de subiecte, ori din dorinta de a ramane in contact cu anumiti oameni. Ceva s-a schimbat. Sunt doua aspecte care ma fac sa ma indepartez incet-incet de acest mediu: primul ar fi o categorie de creatori de continut (sau hai sa le zicem “influenceri”) pe care eu nu o inteleg. Nu zic ca o judec, ci pur si simplu nu o inteleg, nu pot rezona, empatiza cu ea. Fac eforturi – caci e parte din job-ul meu – sa urmaresc anumite vloguri de exemplu, asa random. Si ma uit si nu inteleg. Nu ma socheaza ce vad, nu ma revolta, nu ma mira. Dar nu ma atinge. Si asta pentru ca e vorba de o alta generatie, cu totul alta decat a mea.

Sunt constienta de faptul ca in mediul online sunt urmarita de un public matur, un public care a crescut odata cu mine. Au trecut aproape 9 ani de la primul articol pe blog, iar de atunci si pana acum stiti si voi cat de mult ne-am schimbat cu totii. Si in tot acest timp, sa nu va inchipuiti ca am aplicat cine stie ce strategii complicate, prin care sa imi mentin publicul aproape, prin care sa continuu sa ofer continut relevant pentru el. Nu. Eu doar am fost atenta la nevoile mele, mizand pe faptul ca sunt multi altii care simt exact la fel ca mine, care trec prin aceleasi etape ale vietii, care sunt mai putin interesati de anumite subiecte (pentru care poate ca au intrat la inceput pe blogul meu) si care au nevoie de altceva.

Si acum simt acelasi lucru. Ca suntem mai multi cei care batem in retragere. Blogurile, Facebook-ul, Instagram-ul, chiar si YouTube-ul nu ne mai atrag ca altadata. Iar asta si din cauza celui de-al doilea aspect: cliseul. Din pacate, 90% din feed e cliseu. Ceva ce ai mai vazut deja, de cele mai multe ori ceva idilic. Iar la cliseu cred ca s-a ajuns in primul rand din cauza like-urilor. Ele au facut legea – cel putin pana acum – in online. Utilizatorii au ales prin like-urile lor ce le place, ce vor sa vada, iar creatorii de continut s-au aliniat toti in careu si au inceput sa cante acelasi refren. Nu mai e nevoie sa stai o ora pe Instagram, caci in 10 minute ai vazut cam tot. Restul e aceeasi postare, acelasi mesaj motivational, acelasi trend, acelasi produs cosmetic, aceeasi tinuta, acelasi peisaj, acelasi si acelasi tipar. Si e normal sa se intample asa, in momentul in care foarte multi clienti in online se uita la cantitate (la numarul de like-uri) si mai putin la calitate (cum au fost ele obtinute).

Pai cand un film are mare succes de public, ce sens are sa te chinui sa vii cu ceva nou, sa risti, cand un sequel e clar ca iti va umple salile. De aceea cand vezi acum trailerele la cinema, aproape ca nu iti dai seama cand ai trecut de la un film la altul, caci toate sunt la fel, cu super-eroi care ne salveaza din cine stie ce catastrofa planetara.

Ca sa revin la prima intrebare a acestui lung articol (pe care habar nu am daca mai are cineva rabdare sa il citeasca pana la final, in ziua de azi a online-ului), cred ca treptat – treptat o parte din utilizatori, printre care ma voi numara foarte probabil si eu, se va retrage in offline. Adica oamenii vor simti nevoia sa se intalneasca, pe anumite subiecte, in grupuri mai mici sau mai mari, si sa aiba contact direct. Ar trebui probabil sa existe niste reguli stricte la inceputul acestui tip de intalniri, una dintre fiind “Inchide Telefonul”. Ca sa dispara tentatia de a impartasi virtual, in afara, informatia, si a ramane in contact real cu cei de langa tine.

V-ar placea ca pe viitor sa ne intalnim asa mai des? Sigur, promovarea si programul intalnilor le-ati gasi tot pe net… dar v-ar placea? Credeti ca asa va arata viitorul nostru? Ca sigur nu ar fi al tuturor, ci doar al unei nise, care a parasit deja TV-ul si care simt ca e foarte posibil sa paraseasca incet-incet si social media.

In poze port: top Topshop, geaca Asos, pantaloni Bershka, palarie cumparta din Vietnam, geanta Marc Jacobs.

10Comments
  • Magda/ 14.07.2019Reply

    De un an sunt in concediu de maternitate. Citind articolul tau imi dau seama ca acum un an, cand am intrat in concediu inainte sa se nasca bebe, eram toata ziua in online sa caut “inspiratie”…fie ca era vorba despre bebe, despre amenajari interioare etc. Acum dupa un an de scroll-uit intr-un mod mult mai constant decat atunci cand eram la birou, exact asa cum zici si tu, totul e la fel. Toti influenceraii se duc la acelasi eveninent, promoveaza aceleasi produse….ba chiar mai fac si acel unboxing…uite ce chestii cool am primit eu…tu privitorule dute si cumpara-ti daca vrei si tu. Si uite asa noile generatii isi seteaza un standard…unul nu tocmai real si sanatos. Venind din generatia anilor 80…as vrea sa ne intoarcem un pic la intalnirile face 2 face 🙂

  • Silvia/ 14.07.2019Reply

    Da! In era online-ului tot mai multi ne dorim experientele offline-ului! Chiar asta vorbeam cu un angajat de la Vodafone care incerca sa ne convinga sa schimbam furnizorul ca ne da internet si minute nelimitat. In final a fost de acord cu noi ca dupa 8-9 ore de internet si calculator la job, ceea ce ne dorim cu adevarat e offline si daca se poate fara semnal si conexiune la internet… In alta ordine de idei,Clujul te asteapta!

    • Dana/ 14.07.2019Reply

      In alta ordine de idei, vin 2 zile la Electric Castle.

      • Teogirl/ 14.07.2019Reply

        Daaaa, si ti-am zis asta si la MO la TIFF, te vrem si in offline. #sadevinarealitate, zic!

        La EC in ce zile vii? 🙂

  • Nicoleta/ 14.07.2019Reply

    Bună, Dana!!
    Nu sunt neapărat de acord cu tine. Cred într-adevăr că există conținut care se repetă, există anumite trenduri, dar internetul e mare, foarte mare. La ora actuală, după ani buni in lumea online, și văzând evoluția rapidă a ei (știi ca mai toate rețelele de socializare se bazează pe algoritme de tracking și în funcție de ele feed-urile pe care le ai, cautarile pe care le-ai făcut în google, FB, instagram, pinterest, etc, îți servesc alte lucruri, idei, moda, trenduri, inspirație, legate de ceea ce ai căutat sau văzut) nu pot sa spun că nu e impresionant.
    Încă există originalitate pe internet problema e că nu întotdeauna poți da de ea din cauza trendurilor și cum ai zis tu din cauza tendinței de a aprecia mai mult cantitatea decât calitatea.
    Mi-a plăcut mult articolul acesta și aștept mai multe de genul (are un pic tentă filozofică ?)
    O îmbrățișare!!!

    • Dana/ 14.07.2019Reply

      Multumesc pentru raspuns. Da,e impresionanta oferta si, intr-adevar, poti cauta si gasi tot ce vrei. Doar sa nu obosesti cautand la un moment dat. Ma refer strict la social media, nu sunt nebuna sa cred la abandonul net-ului in general.

  • Dana/ 14.07.2019Reply

    Eu gandesc exact opusul a ceea ce zici, cred ca internetul si online-ul vor fi si mai prezente in viata noastra in urmatorii ani, in Spania unde eu lucrez foarte multi ne dezvoltam afacerile in online ptr ca asta vrea clientul. Si nu ma refer la fashion ca nu cu asta ma ocup :)) deci in alta ordine de idei viitorul e tot mediul online dar probabil vor aparea alte plataforme is alte aplicatil care vor tarage atentia si unde se va indrepta multa lume. Si apropo nu imi place deloc acest trend, dar ca entreprenur ma adaptez la ce se cere.

  • Melinda/ 14.07.2019Reply

    Sunt si nu sunt de acord cu tine. Da, multe lucruri se repeta si se promoveaza extrem de mult – clișeul si viata de poveste… dar in acelasi timp, nu sunt de acord ca ar trebui sa te retragi in offline, cred ca ar trebui sa existe o balanță foarte bine echilibrată între cele două lumi (stiu, nu e usor). Si spun asta doar pentru ca eu ma aflu in strainatate si nu as putea lua parte la acele întâlniri, iar daca nu ai mai scrie blog chiar le-aș simți lipsa. Te urmăresc doar de vreo 2 – 3 ani, dar simt ca am invatat atat de mult din blogurile tale despre călătorie si despre viata in general.
    Eu zic ca fiecare utilizator e capabil sa își aleagă proprii ‘influenceri’ si este alegerea fiecăruia pe cine si de ce urmărește. Asta nu ar trebui sa te descurajeze si sa te faca sa te retragi.

    • Dana/ 16.07.2019Reply

      M-a atins mesajul tau. Iti multumesc pentru loialitate, incredere si sustinere.

  • Amy/ 14.07.2019Reply

    Fix despre asta am scris si eu pe blog zilele trecute. Despre instagram si Pinterest, despre cum ne influenteaza viata si despre efectele negative. 🙂

    www,happyamy.ro

Leave a Comment