Mai intai a plecat Laura in Bali. Apoi a plecat brusc si Adela. Nu am mai rezistat de ciuda, asa ca prima oara l-am pus pe Radu sa umfle o mini-piscina pentru terasa casei. Apoi ne-am schimbat cu totii in costume de baie si am inceput sa defilam asa prin casa, ca nebunii, mancand lici de la Mega, prefacandu-ne ca suntem si noi in Asia. Asta se intampla cand zilele de concediu s-au epuizat la inceputul verii, cand nu exista speranta de altele, iar copilul e in vacanta cu gradinita.
De multa vreme nu v-am mai redat pe blog vreo conversatie de-ale mele cu Vlad. E o etapa in dezvoltarea copiilor in care tu ca parinte te simti privilegiat sa fii in preajma lor, pentru ca e fascinant sa vezi cum vad lumea, sa ii vezi cum se formeaza, cum isi contureaza personalitatea si cum isi fac planuri de viitor. Ei bine, noi suntem fix la acea etapa.
Iti dai seama ca esti pe drumul cel bun cand nu iti pare rau ca te intorci acasa dintr-o vacanta frumoasa. M-am intors din America cu un sentiment foarte placut, si asta in mare parte datorita proiectelor de teatru si film in care sunt implicata. Nu e deloc simplu sa ajungi sa faci ce iti place. Nu tine doar de tine, de munca depusa, de cat de determinat esti. Nici de cate discursuri motivationale ai auzit pe tema asta. In viata trebuie sa ai si sansa. Cand eram copil, Marian Ralea imi vorbea adesea despre aceasta sansa in meseria noastra si mi se parea ca exagereaza. Dar cu timpul, am inteles perfect la ce se referea. Anul acesta, dupa foarte multa munca, simt ca mi se ofera dintr-odata multe sanse de a face ce imi place mai mult. Si e cu mare bucurie, va zic.
Sa scoatem sampania, sa pregatim confetti si artificii, caci am o veste minunata: filmul MO a fost selectionat in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Sarajevo!
Primul episod de vlog din Sri Lanka. Vizionare placut!
De fiecare data cand ajungem in poiana din curtea Palatului Mogosoaia, ne loveste o nostalgie puternica, de ne apucam si rememoram toate etapele organizarii nuntii noastre: cum am ales copacii in care sa asezam fotografiile noastre, cum am asezat cele 3 mese lungi direct pe iarba, cum am legat zeci de metri de ghirlande cu becuri, cum stateam pe patura si faceam pom-pom – uri cu o zi inainte, cum am pedalat ca nebunii tandem-ul nostru, cum am asteptat invitatii, cum am dansat… cum au trecut 7 ani. Chiar, cum?
Oare cum va fi peste 5 sau 10 ani? Va mai exista Instagram? Ne vom mai certa pe Facebook? Va mai intra cineva dimineata, la cafea, pe blogurile preferate?