Ne-am reintalnit in 2020

Ne-am reintalnit in 2020

Va scriu din Sri Lanka, unde am inceput anul fericita, fara hormoni de sarcina care sa imi schimbe dispozitia de la o zi sau ora la alta, fara greturi care sa ne complice deplasarea cu tuktuk- ul sau sa nu imi permita sa mananc cu pofta atat mancare srilankeza, cat si “western”, fara nimic altceva care sa ma streseze si care sa nu ma lase sa ma bucur de aceasta etapa a vietii mele.

Parca ma bucur mai mult la a doua sarcina de fiecare zi, de forma corpului meu constant in schimbare, de miscarile fetitei, pe care le simt in mod special in mijlocul noptii. Ma bucur altfel, pentru ca acum stiu cat de repede trec toate.

Ieri am fost la doctor in Tangalle sa o vad si sa o aud din nou. Un control de rutina, despre care vorbisem inca din tara cu medicul care imi urmareste sarcina. Daca as fi fost acasa, as fi mers la Dorina Codreanu. Dar cum sunt aici, tot ea m-a sfatuit ca in aceasta saptamana sa merg la orice spital pentru o ecografie, sa stim ca fetita e sanatoasa si in parametri.

Ne-am cazat la Patini Bungalow, unde am stat si anul trecut, si unde stiam ca proprietara – venita din Elvetia in urma cu 11 ani si casatorita aici cu un srilankez – ma va putea ajuta cu o recomandare de medic. Asa s-a si intamplat. Severine l-a rugat pe sotul ei sa sune sa ma programeze la VOG pentru un scan. Primul telefon la spitalul din Tangalle a fost un esec. S-a certat bietul om o jumatate de ora la telefon cu o asistenta cand a aflat ca doctorul care era de garda in ziua respectiva nu primeste la control “foreigners”, ci exclusiv “local people”. “Dar care e domne’ diferenta dintre o sarcina de-a noastra si una de-a lor?” a intrebat fara sa mai primeasca raspuns sotul proprietarei cazarii noastre, reprogramandu-ma pentru alta zi la celalalt doctor. Cel de-al doilea – ca sunt 2 in total – primeste si femei de alta nationalitate decat cea srilankeza, asa ca suntem salvati. Pe mine nu m-a revoltat deloc situatia, pe ei da. Cum nu era o urgenta, mi s-a parut destul de amuzanta intamplarea. Vorbind cu fratele meu medic din tara, ne-am gandit ca cel mai probabil m-a refuzat fiindu-i teama sa nu aiba probleme cu completarea fiselor pentru asigurarea medicala. Nu am apucat sa ii transmit ca pentru 7000lkr nu o sa ma apuc sa fac toate procedurile de recuperare a banilor de la asigurator. Consultul aproape ca ma costa mai sa putin decat sa sun in tara si sa imi anunt firma de asigurari.

In fine, am mers ieri la spital, la ora 17:30. Stiam ca medicul e acolo intre 17:00 si 19:00. Opt asistente imbracate cu niste uniforme si sosete albe ce par mai degraba costume pentru un film din perioada celui de-al doilea razboi mondial, se strang in jurul meu zambitoare, incercand sa imi completeze fisa. La final ma anunta la fel de zambitoare ca doctorul intarzie o ora.

M-am intors in spital cu baietii mei pe la 18:30. Era plin. Un grup de vreo 20 de fete erau stranse in jurul medicului. Il recunosteai dupa atitudine si dupa stetoscopul tinut relaxat pe gat. Le vorbea cu calm, iar ele il priveau cu admiratie, sorbindu-i fiecare cuvant. Nu am idee despre ce le-a vorbit timp de vreo 10 minute cat am stat eu in fata salonului, dar cert e ca la final le-am vazut cum se apleaca pe rand, fiecare, si ii pupa picioarele. Respectiv pantofii. Da, femeile i-au pupat picioarele medicului, in timp ce acesta le mangaia cu blandete pe cap. Vedeti domne’ de ce nu primesc straini? comentam Radu si cu mine in gluma. Noi nu le pupam picioarele si avem numai fumuri si pretentii…

Dupa aceste omagii, medicul a intrat in salon si a inceput sa primeasca consultatii. Un grup de asistente care radeau si se fastaceau cu un tort in brate cu poza doctorului pe el, si cu baloane in maini, au intrat la 5 minute dupa. Asistam la o petrecere surpriza in spital. S-au auzit rasete, baloane sparte si urari in sinhala. Apoi asistentele au iesit cu obrajii si mai rosii dupa asa o nebunie, tinand in maini tortul cu lumanarile suflate.

Imi distrage atentia un tablou, deasupra caruia sta scris: “FATHER’S LOVE”. Un barbat alb la bustul gol tine in brate, cat poate el de afectuos, un bebelus. Fizicul lui imi aduce aminte de Van Damme. Poza e decolorata de soare si timp, dar o salveaza rama aurie cu model.

Fiind singura femeie alba din spital, am fost luata peste rand si dusa in dreptul salonului cu numarul 3. Ma rusineaza groazinc acest tratament preferential, dar in jurul meu, celelalte 30 de femei (insotite de vreo 3 – 4 barbati) care asteapta sa intre la consult par toate sa fie de acord ca eu sa intru prima.

Inainte sa trec pragul salonului, insotitoarea imi face semn sa ma descalt. Stiam ca asa se face de anul trecut, cand am fost la spital cu o rana infectata in talpa. Asadar, imi las sandalele langa alti slapi si intru in salonul cu numarul 3. Raspund la toate intrebarile clasice, mi se calculeaza data sarcinii – 19 saptamani si 2 zile – si cu o alta fisa sunt trimisa catre salonul 4, unde medicul sarbatorit ma astepta pentru scan. Femeile de aici fac foarte rar ecografii in sarcina, pentru ca sunt prea scumpe pentru ele. Asa ca ii surpinde putin cerinta mea de a avea un scan de control, neavand nicio alta problema. In schimb, partea cu “trombofilie ereditara” si “tratament cu clexane” il impresioneaza de-a dreptul pe medic. Luandu-ma dupa onomatopee, nu mai intalnise gravida care sa isi faca zilnic injectii cu heparina. Se uita cu mila si compasiune la cezariana mea, si apoi – ca sa ma binedispuna parca – ma intreaba unde sunt sotul si primul copil. Ma roaga sa ii chem si pe ei, vrand parca sa ii cunoasca mai bine. O asistenta iese sa ii anunte pe singurii albi din spital ca sunt invitati sa asiste la control. Medicul ma intreaba de Sri Lanka, ce am vizitat, ce mi-a placut, si ii raspund uitandu-ma emotionata spre monitor. Si o vad. Din nou. Pe fetita mea. Ma intreaba si daca vreau sa imi spuna sexul, ii raspund afirmativ, si atunci cu un zambet cald imi spune: “A baby girl”. Dau buzna Radu si Vlad buimaci si incaltati. Strig la ei de pe pat sa se descalte, dar medicul le opreste initiativa intarziata. Ma simt rusinata iar, atat de faptul ca baietii au intrat “ca strainii”, cat si de tratamentul evident preferential pe care il avem. Ii face bebelusei toate masuratorile, ne lasa sa ii ascultam bataile inimii pret de cateva secunde, si ii arata prietenos lui Vlad monitorul: “Look, sister, sister!”.

Am iesit de acolo cu un zambet pana la urechi stiind ca fetita e sanatoasa si ca sigur ii prieste aceasta vacanta. I-am promis medicului ca vom reveni in Sri Lanka si cu ea, declaratie care l-a facut si mai fericit.

Draga mea bebelina, uite asa ai avut tu parte de primul control in anul 2020, tocmai in Arogiya Hospital, Tangalle, Sri Lanka.

La multi ani si voua! Un an nou minunat sa aveti!

P.S. Poza e facuta chiar ieri, la lumina unui apus fermecator.