Ce am facut cu el de pe la 3 ani jumate si pana acum? Cand si cum a trecut timpul asta? Am fost o mama ok? I-am oferit tot ce avea nevoie in etapa asta? M-am speriat.
Nu v-am mai scris de mult timp. Regret asta. Repet in fiecare zi la teatru si am capul vraiste. Iar cand am cate o fereastra, desigur, o petrec cu Vlad si Radu. Dar voiam sa va impartasesc temerea pe care am resimtit-o cand am realizat ca Vlad a implinit 5 ani.
Pana pe la 3 ani jumate, copilul trece prin transformari foarte mari, prin hopuri emotionale, merge singur, vorbeste, are tantrum-uri…. apare aproape in fiecare zi o provocare noua – pentru el, pentru tine, pentru toata familia. Si chestia asta pe mine, cel putin, m-a tinut constant in priza. Copilul mi-a cerut atentia prin toate mijloacele lui, iar eu am fost cat am putut de conectata la nevoile lui. Cu cat era mai complicat, cu atat eram mai dedicata cauzei. Cautam solutii mai bune pe net, la prietene sau la psihologi. Ii analizam reactiile, deciziile luate, si in functie de ele stiam cum sa fac pasul urmator. Am aplicat reguli, ne-am tinut de unele, am renuntat la altele, am antrenat rezistenta la frustrare. Am creat un fel de baza. Toate s-au intamplat pana pe la 3 ani jumate, cand – asa cum e evolutia fireasca – copilul a trecut intr-o alta faza, mai lina. Sigur, au mai fost momente grele: pe la 4 ani si cateva luni, timp de vreo 2 saptamani, am avut senzatia ca am din nou un copil de 2 ani jumate. Dar in linii mari, dupa 3 ani jumate am simtit ca Vlad…. a crescut.
Revenim in prezent, cand Vlad a implinit 5 ani. Soc. 5 ani mi s-a parut deodata enorm. Si mi-a venit in minte urmatoarea intrebare: Ce am facut cu el de pe la 3 ani jumate si pana acum? Cand si cum a trecut timpul asta? Am fost o mama ok? I-am oferit tot ce avea nevoie in etapa asta? Si uite asa am realizat ca atata timp cat copilul a fost super demanding, pana in 3 ani jumate, eu am fost extrem de atenta. Dar dupa?
Ulterior, chiar daca el nu isi mai manifesta nevoile atat de … vocal, nu inseamna ca treaba e solutionata, e intregita. Copilul e inca in plina formare. Doar ca noi, aproape fara sa constientizam, am intrat intr-o rutina, data in mare parte de gradinita, si parca ne-am relaxat cam prea mult, ca si cand timpul acesta ar fi nedeterminat. Ori eu chiar cred ca cei 7 ani de acasa sunt extrem de importanti. Ii ajuti sa isi faca bagajul pentru viata. In primii ani, nu e nimeni raspunzator de educarea si formarea copilului tau, in afara de tine, parintele lui. Suntem responsabili pentru foarte multe lucruri din prezentul, dar si din viitorul copilului nostru. E clara treaba, o stim doar pe pielea noastra. Iar eu acum am realizat ca mai am 2 ani din acesti pretiosi 7 ani de acasa! Doar 2 ani! A fost ca un semnal de alarma, sincer, care m-a trezit.
S-ar putea ca temerea mea sa sune bizar. Dar poate mai sunt mame care se identifica cu ce am scris. Care simt presiunea timpului, presiunea de a-i oferi copilului cat mai multe intr-un timp cat mai scurt. Dragostea e indiscutabila, ea exista continuu. Dar pe langa dragoste, copilul are multe alte nevoi. Isi contruieste un sistem de valori, un tipar dupa care isi va croi drumul in viata, un mecanism de aparare si unul de atac, un anumit mod de a relationa cu ceilalti… Cred ca iti dai seama de toate astea cand incepe scoala. In momenul acela, clasa 0, cred ca exista o evaluare a parintilor, de fapt, si nu una a copiilor. Si, va zic sincer, as vrea sa trec de ea cu bine… pentru binele lui.
Liliana/ 12.03.2019
Dana, inteleg perfect ce zici, desi Alexandru al meu are doar 2 ani si o luna. Imi fac griji constant daca eu ii ofer tot ce are nevoie, daca eu stiu tot ce trebuie sa stiu despre cum trebuie sa procedez in anumite situatii. El este foarte destept si ma intreb de multe eu daca si eu sunt la fel, pentru a-i face fata si mai tarziu, sa pot sa-l indrum spre ce trebuie. Legat de parenting, ai citit carti legate de subiect? Daca da, sunt unele pe care le-ai recomanda?
Liliana/ 12.03.2019
Legat de acest subiect, ai citit carti de parenting? Daca da, ai recomanda vreuna? Vazandu-va din afara, pe tine si pe Vlad, mie mi se pare ca faci o treaba foarte buna, dar sunt parinte la randul meu, am un baietel de 2 ani si deja am o gramada de griji legate de cresterea si educarea lui. Cred ca marea parte a parintilor are aceasta grija…
carmen/ 12.03.2019
Draga Dana , sincer te felicit pentru acest articol dar si pentru ca esti un parinte minunat pentru viitorul de acum. sunt sigur ca Vlad va primi si va avea bagajul facuy cu toate cunostintele necesare din cei 7 ani de acasa. Din pacate, foarte multi , mult prea multi parinti uita acest aspect prea important atat pentru ei cat si pentru copii lor. Considera ca educatia se face doar la scoala ca acasa nu avem timp de altceva si daca platim scoli private vom invata acolo totul. Copiii de astazi au nevoi emotionale si probleme comportamentale enorme si nicio bona sau profesor nu le vor umple.
Asadar, cam toti ar trebui sa ne facem acest exercitiu de imaginatie
Amy/ 12.03.2019
De acord cu ceea ce spune Carmen. Exista foarte multi parinti care nu dau 2 bani pe educatie. Le cumpara haine, le dau sa manance, dar uita sa se joace cu ei, sa ii alinte, sa isi petreaca pur si simplu timpul cu ei, fara nimic altceva. 🙂
Oamenii care gandesc, isi pun in general astfel de intrebari. Ceilalti … doar fac copii si atat.
http://www.happyamy.ro