La Multi Ani, Romania!
La multi ani, Romania si tuturor romanilor! Dupa cum vedeti in poze, am mers impreuna cu cativa prieteni sa vedem parada in aceasta dimineata. Probabil ca trebuia sa ajungem acolo pe la ora 9 ca sa prindem un loc din care sa putem vedea ceva. Noi am ajuns chiar cand incepea, asa ca din cauza aglomeratiei, nu am vazut decat “defilarea” aeriana…
Nu imi pare rau ca am mers, atmosfera a fost frumoasa. Am intrat in Muzeul Satului, pentru ca nu o mai facusem de mult timp si pentru ca mi se parea potrivita o vizita chiar de 1 Dec, ca sa imi dovedeasca o data in plus ca avem cu ce ne mandri.
In alta ordine de idei, mai e foarte putin pana la sarbatorile de iarna. M-am gandit ca anul acesta sa ne dam intalnire in seara lui Mos Nicolae, pe 6 dec, cand se aprind pentru prima oara luminile in Bucuresti, sa bem o ciocolata calda, un vin fiert, sa ascultam colinde si sa impodobim bradul impreuna. Cine isi doreste sa participe la aceasta intalnire trebuie sa imi lase un mesaj la aceasta postare in care sa-mi spuna cu ce ganduri intampina anul acesta sarbatorile – dorinte, regrete, sperante, planuri, sentimente. Pe data de 5 Dec dimineata voi anunta cei 10 invitati de onoare, alesi prin tragere la sorti.
Eu sunt in pregatiri deja pentru aceasta intalnire din seara lui Mos Nicolae, dar mai multe detalii o sa aflati pe parcurs.
La multi ani!
ย Azi am purtat: palton Topshop (despre care am vorbit si aici), pulover si caciula ambele H&M, colanti imitatie piele Glow, incaltaminte Topshop, geanta MiniMoon (fata detasabila noua Tweed).
Loredana/ 03.12.2013
Anul trecut…pe vremea asta….ma pregateam de sarbatori cu bebe in burtica. Anul acesta petrecem, pentru prima data, sarbatorile in formula completa….in 3. Ce poate fi mai frumos?
Alexa/ 04.12.2013
Felicitari ๐
Daniela/ 03.12.2013
Waw!!! Sarbatorile anul acesta vor fi magice ! Cele mai frumoase din toata viata mea si asta pentru ca sunt primele petrecute alaturi de piticul meu ! Vei vedea si tu anul viitor :). In plus, pe 6 decembrie voi implini UN DECENIU alaturi de iubirea mea. Vor fi sarbatori frumoase, linistite si fericite asa cum iti dorimi si tie ! Pup
Flavia/ 03.12.2013
Buna Dana! Anul Nou ma va gasi cu gandul la prima sesiune din viata mea, fiind studenta in anul I la Facultatea de Drept, Univ.Bucuresti. Totodata, va fi o revedere cu parintii ,rudele si prietenii din orasul meu.Voi incerca sa ma bucur din plin de timpul petrecut alaturi de ei.
Cosmina/ 03.12.2013
Eu ador sarbatorile de iarna, daca as putea sa o tin asa in continuu as fi cea mai fericita!! Dorinta mea este sa-mi indeplinesc gandurile pe care le am pt 2014 si atat! Regete?! nu am :);
Iar de Mos Niculae printre altele imi doresc si aceasta iesire la o “cafea”.Cu toate ca ne-am mai vazut intamplator in Mogosoaia cand ati facut 1 an de la nunta, mi-as mai dori sa te vad si acum ๐ Pupicei!!!!!
Anca-Elena/ 03.12.2013
Cat de tare este ideea, mi-ar placea mult sa ne revedem ๐ Experienta de la Moon editia de vara a fost unica! In alta ordine de idei, imi doresc sa intampin anul 2014 alaturi de familie, alaturi de bunica mea sa mancam bunatatile oltenesti preparate de cei dragi…sa ne distram romaneste cum doar noi stim sa o facem!!! <3
Andreea/ 03.12.2013
Hei Dana,
Vreau in primul rand sa te felicit pentru ideea grozava de a sarbatori impreuna cu noi sarbatorile ๐
Sarbatorile pentru mine,mai ales cele de Craciun,sunt un prilej de bucurie. Anul asta fiind departe de casa,de parintii si bunicii mei,astept cu nerabdare vacanta sa ii revad si sa petrecem clipe minunate impreuna…ca si sentimente care ma imbata acum predomina veselia iernii,a primilor fulgi,a primilor colindatori care iti bat la usa. Imi doresc sa am un Craciun linistit,alaturi de familie si prieteni,si cadouri speciale daruite cu dragoste ๐
Sarbatori frumoase va doresc tuturor!
Diana/ 03.12.2013
Buna Dana, mi-as dorii din tot sufletul sa ne revedem..nu te-am mai vazut de 2 ani si mi-e dor de tine si de povestirile tale pline de bucurie….in noul an mi-as dorii sa fim cu totii mai buni,mai intelepti, sa lasam gandurile rele la o parte si macar de Sfintele Sarbatori sa impartasim ganduri si fapte bune. In noul an sper sa imi indeplinesc visul la care muncesc din greu de ceva timp, sa fiu mai mult alaturi de cei dragi si sa ne strangem de Sarbatori in jurul bradului si sa ascultam colinde si sa impartim cadouri cum se intampla in fiecare an cand eram mica si sincer mi-e dor de lucrurile simple de altadata si de acea magie….sper sa ne revedem curand draga Dana..te pup!
Diana/ 03.12.2013
Scuze….sper sa ne revedem curand toti 3…. tu,eu si micutul care e pe cale sa vina.. ๐
Simona Ursan/ 03.12.2013
Numar zilele pana la Craciun de acum 3 luni! Ador sarbatorile de iarna pentru ca ele aduc o stare de spirit aparte. Imi place mult veselia pe care o aduc! Pentru mine 2013 a fost un an extraordinar si intampin noul an cu foarte multa recunostinta. Imi doresc ca de obicei sanatate pentru mine si pentru toti ai mei si nu voi inceta niciodata sa sper ca omamenii vor incepe sa vada tot mai mult cat de frumoasa e lumea care ne inconjoara si ca intotdeauna au motive sa fie bucurosi! La fel iti doresc si tie ca mosul sa iti aduca multeee bucurii si sanatate si sa ai o sarcina cat mai frumoasa! Apreciez mult mesajul pozitiv pe care il transmiti!
Iulia/ 03.12.2013
Craciunul este momentul pe care il astept in fiecare an cu nerabdare. E o perioada ce poate sterge toate momentele triste. Imi umple sufletul cu bucuria aceasta sarbatoare.Sunt nerabdatoare sa-i surprind pe cei dragi cu un cadou care sa le mai descreteasca fruntile macar pentru un moment, sa asculta o colinda, sa privesc fulgii de nea si copii care alearga si se bucura de zapada la sanius care imi amintesc de copilaria petrecuta la tara la bunica, sa impodobesc bradul si sa fi alaturi de cei dragi.
Anul ce vine sper sa fie un an mai bun, cu multe realizari si momente minunate petrecute alaturi de cei dragi mie.
Inchei anul fara regrete si fara sa imi amintesc de momentele triste si cu speranta ca vor veni vremuri mai bune.
Iti doresc sarcina usoara si sarbatori magice!
Daniela Radu/ 03.12.2013
Buna Dana, as dori foarte mult sa vin si eu la intalnirea cu tine. Cu ce ganduri intampin 2014? Hmm
Imi doresc sa fim sanatosi (fetita noastra, tatal meu, sotul meu si eu)! Stiu ca sanatatea e cea mai importanta, restul vin de la sine. Sa fim intelegatori in continuare, sa ne iubim la fel cum o facem de 17 ani (eu si sotul meu ), fetita noastra sa creasca mare si fericita. Imi doresc ca in anul urmator sa am la fel de multe reusite si in cariera, sa am putere in continuare sa-mi termin Doctoratul. Imi doresc sa castig bani mai multi, de ce sa nu recunosc.
Si nu in ultimul rand imi doresc ca la finele anului viitor sa ma gaseasca graviduta, sa-i putem aduce Mariucai noastre dragi un fratior sau o surioara.
Tie iti doresc sa ai un an bun, cu siguranta asa va fi o data cu venirea pe lume a baietelului vostru, sa fii sanatoasa, sa ai o nastere usoara (sa nu te sperii de ce-ti povestesc prietenele tale sau ce citesti pe net, nasterea e de 100 de ori mai rea decat ti-ar povesti oricine, dar vei uita in minutul 1 cand vei vedea bebelusul). Sa-ti dea Dumnezeu un baietel sanatos si sa aveti grija de el, sa-i fiti alaturi toata viata. Iti urez Sarbatori Fericite! Sper sa am norocul sa ma inumar printre norocoase si sa ne vedem la intalnire! Pupici
Laura/ 03.12.2013
Abia astept sarbatorile pentru concediul pe care mi.l voi petrece alaturi de familie si prieteni, langa acei oameni care conteaza si care te iubesc neconditionat, sa ascult colinde si sa impodobesc bradul, aceasta perioada a anului este unica.
Si mai mare ar fi bucuria daca te-as intalni ๐
Cristina Pristavu/ 03.12.2013
Sarbatorile de iarna , asa cum prea bine stim , incheie fiecare an . Pentru mine e un bun prilej sa stau alaturi de cei dragi , pentru ca acum realizez importanta lor in viata mea , este un bun prilej sa rememorez momentele bune si frumoasa si sa fiu mandra de ele , este un bun prilej sa reflectez la viata mea , ce a fost si ce va fi .
Pentru viitor , nimeni nu poare spune ce va fi sau ce va face , acesta este farmecul ei , insa iti poti propune sa schimbi ceva pentru care vei fii mandra in anul ce urmeaza .
Marinescu Rozalia/ 03.12.2013
Ce idee frumoasa! Multumim Dana pentru aceasta oportunitate!Mi-ar placea mult sa te intalnesc! Pentru mine Sarbatorile de Craciun sunt cele mai frumoase si importante si asta pentru ca sunt alaturi de familia mea, de baietelul meu si cei dragi!Sarbatorile vor fi mai pline de caldura , speranta si mult optimism pentru ca astept si un nepotel!
Intampin anul 2014 cu multe ganduri si planuri de viitor, cu proiecte frumoase ce sper sa prinda viata mai mult decat anul acesta, imi doresc mai multa inspiratie si bineinteles multaaaaaa sanatate pentru toti!La fel va doresc si voua!
Carmina/ 03.12.2013
Abia astept sa vina sarbatorile si sa fac planurile pentru nunta cu logodnicul meu. Tocmai am fost ceruta in casatorie luna trecuta si abia astept sa punem la punct detaliile pentru nunta. Pe langa acest lucru imi doresc sa devin o persoana care stie sa se bucure de fiecare clipa si sa nu ma mai stresez din orice nimic.
Craciunul il voi petrece alaturi de familie si sper sa reusesc sa te cunosc anul acesta pentru ca te urmaresc tot timpul!
enache andreea/ 03.12.2013
“Speranta” este cuvantul care descrie perfect toate gandurile mele catre sarbatori.Speranta ca vom fi mai buni , mai amabili , mai iubitori.Craciunul imi trezeste amintiri , emotii si trairi intense.Privesti la ziua de ieri si speri ca azi sau maine vei fi mai bun, pentru tine , pentru cei din jur.Gandurile sunt pline de optimism si bucurie ca familia si oamenii dragi imi vor umple casa si inima cu bucuria si toata dragostea lor si dorec sa cred ca toate visele vor deveni realitate.Planurile de viitor se refera la sanatate si la dorinta arzatoare de a avea mai mult timp pentru cei dragi .Iubire , emotie, traire , famile, brad, colinde,speranta,dorinta,oameni toate aceste cuvinte semnifica un singur lucru “sarbatori fericite”.โฅ
Roxana Cojocariu/ 03.12.2013
Sarbatorile acestea, ca in fiecare an, ma cuprind toate gandurile calde si nevoia de a face lucruri frumoase care sa-mi incalzeasca sufletul si care sa ma faca sa traiesc un Craciun minunat langa oameni minunati. Iar cu aceasta postare, noul meu gand este sa am parte de aceasta intalnire, sa te cunosc si sa te pot imbratisa cu drag!
Andreea G./ 03.12.2013
Anul acesta astept sarbatorile cu caldura in inima si cu asteptari mari la noul an.
catalina/ 03.12.2013
Draga mea Dana,anul acesta sarbatorile de iarna vor fi cu mult diferite de cele de pana acum pentru ca mi-au adus implinirea unui vis si anume mutarea inapoi in Bucuresti:) Am simtit de cand am venit ca orasul acesta minunat,permanent in miscare m-a asteptat cu bratele deschise tocmai pentru ca de cand am venit au inceput sa apara tot felul de oportunitati care de care mai placute!
In general sarbatorile de iarna vin cu voie buna,cu multa dragoste si veselie la pachet,insa anul acesta am mai multe sperante si mai multe vise frumoase ca pana acum:)Si unul dintre ele este si acela de a ma putea intalni cu tine pentru ca am crescut efectiv cu tine,suntem din aceeasi generatie de Abramburica,imi place mult stilul tau atat cel de imbracaminte dar cred ca in mod special acela de a stii sa fii OM cu adevarat!Daca Mos Nicolae imi va aduce acest frumos cadou,cred ca iubitul meu va scapa mult mai ieftin:))
Te imbratisez si acum cu drag si mi-ar placea sa o pot face si fizic!
Mara/ 03.12.2013
Ca in fiecare an astept cu nerabdare sarbatorile, ador sarbatorile de iarna, Craciunul, impodobitul bradului, impartirea cadourilor, totul. Mi-as dori foarte mult sa intru in aceasta perioada fericita si implinita dar stiu ca toata aceasta atmosfera ma va inveseli indiferent de situatie! Abia astept Craciunul!!!
Gabriela/ 03.12.2013
Buna,
desi urmaresc acest blog de multa vreme,este pentru prima oara cand am simtit din toata inima dorinta de a lasa un mesaj. Iubesc enorm aceasta perioada a anului, si in fiecare an,de vreo cinci incoace,mi-am inchipuit ca va fi ultimul in care vom fi singuri ,fara bebelusul mult dorit .Dar dupa multe dezamagiri,deziluzii,suspine,intrebari fara raspuns,se pare ca Dumnezeu a avut alt plan cu mine… si am trait in acest an sentimente,emotii,senzatii, cat pentru o viata intreaga!EL a vrut sa fiu MAMA a doi bebelusi superbi,fetita si baietel,ce-mi incarca sufletul de fericire pentru ca in bratele mele sunt senini si linistiti,pentru ca le place alintul la fel de mult cum imi place si mie,pentru ca in fiecare secunda sunt mandra de ei,pentru ca in sfarsit am sa petrec sarbatorile asa cum le-am visat!Sarbatori Fericite tuturor!
Marin Emilia-Valentina/ 03.12.2013
Mi-am planuit ca sarbatorile de anul acesta sa fie de neuitat! Voi face cadouri, donatii, “convoc” o intalnire cu colegii din generala de colind si voi petrece cea mai mare parte din vacanta in mijlocul familiei. Mai mult decat atat, imi doresc sa merg la serbarea de Craciun a verisorului meu pentru a rememora cele mai frumoase amintiri din copilarie ๐
Lavinia/ 03.12.2013
Buna,Dana!
Vreau sa iti spun ca abia am asteptat acel episod din ”La bloc” de pe 1 decembrie.Imi era dor de voi!
Cat despre sarbatori…sigur le voi petrece acasa,cu cei dragi mie.
Abia astept vacantaa!
Iubesc iarna si Craciunul,iubesc oamenii si la fel de mult iubesc muntii.
Acasa,sunt inconjurata de munti,locuind in Piatra Neamt. Atmosfera e superba…parca simt mirosul bunatilor facute de mama,caldura casei si mirosul pomului de Caciun.
Anul acesta,vreau sa ma distrez,sa zambesc,sa iubesc si sa visez precum un copil. Vreau sa las greutatile la o parte si sa ma bucur de orice mi se ofera.
M-as bucura enorm sa te cunosc,imi esti tare draga.
Te felicit pentru sarcina si iti doresc multa sanatate.Vei fi o mamica frumoasa foc!
M./ 03.12.2013
Imi doresc ca cei pe care ii iubesc sa simta toata dragostea mea mai intens ca niciodata. Sarbatori fericite!
IRINA BOB/ 03.12.2013
Pentru anul 2014 imi doresc in primul rand o schimbare. Sa fiu o alta ยจeuยจ cu care, indiferent de anotimp, de zi, de evenimente, sa pot gandi liber si sa imi expun ideile si trairile intr-o maniera pozitiva. Anul 2014 o sa aduca pentru mine un nou inceput. Imi doresc sa pot intra la facultate, sa gasesc puterea si dorinta de a fi zi de zi, mai buna in tot ceea ce intreprind. Cat despre 2013, ii multumesc lui Doamne Doamne ca m-a maturizat si mi-a ascultat cele mai importante dorinte. LA MULTI SI FERICITI ANI ROMANI! ๐
Ioana Ungureanu/ 03.12.2013
Buna, Dana! Anul acesta, la fel ca in anii trecuti, mi-am pastrat traditia de a incepe sezonul sarbatorilor de iarna pe 1 Decembrie, ascultand Magic FM la maxim si impodobind casa de sarbatoare. Bineinteles ca dansul pe melodiile de Craciun ce se aud la radio este nelipsit de la aceasta sarbatoare. Acum ca am dat startul nu pot decat sa astept Craciunul…si nu il astept oricum…pentru mine timpul va zbura, fiind prinsa zilnic intre munca, master si prieteni. Intre timp voi alege cu grija si multa bucurie in suflet cadourile de Craciun pentru cei dragi. O alta traditie de-a mea este aceea de a face cativa copilasi neajutorati sa zambeasca, asa ca planuiesc ceva si in aceasta privinta. Cand momentul mult asteptat se va apropia, ma va lua dorul de casa, de mama, de bunici si pisici, asa ca va fi momentul sa parasesc capitala agitata si sa imi regasesc locul in linistea orasului meu natal. Cam asta fac de cativa ani incoace, dar caldura din sufletul meu in pragul sarbatorilor de iarna parca nu s-a diminuat cu trecerea anilor.
Bianca/ 03.12.2013
Buna Dana! Imi aduc aminte cum in fiecare an imi doream ca sarbatorile respective sa fie cele mai frumoase, sa fie de neuitat, sa fie cele mai cele. Anul asta m-am hotarat sa merg pe principiul “let it be”. Anul asta nu vreau sa ma mai preocup de cum sa fac sa fie minunate, ci pur si simplu vreau doar sa las lucrurile sa curga, sa simt cu adevarat fara sa ma stradauiesc sau sa imi impun ceva. Anul asta ma simt mai autentica si mai vie ca niciodata ๐ Viata e frumoasa !
Melania/ 03.12.2013
Sarbatorile de iarna pentru mine sunt cele mai frumoase sarbatori!Au o seminificatie aparte,totul parca este mai frumos,mai plin de viata,mai magic!Le astept cu drag ca atunci cand eram copil.Imi umplu sufletul de bucurie bradul impodobit,zadapa,colindele,mama facand cozonaci,colindatorii care merg din casa in casa,caldura caminului parintesc si aroma de mere copate cu scortisoara.Si chiar daca nu am avut un an perfect,pentru ca pana la urma viata nu este perfecta,aceaste luni prin magia lor ma fac sa uit de toata nelinistea,momentele de tristete si de dificulate care au fost.Noul an il astept cu bucurie,cu speranta, cu ganduri bune alaturi de cei dragi!
P.S: Daca nu o sa fiu printre cei 10 norocosi,iti doresc sarbatori minunate si speciale mai ales ca acolo in burtica ai un omulet pentru care trebuie sa te bucuri!
Silvia C./ 03.12.2013
Buna seara, Dana!
Iti scriu cu inima mica mica de emotie si abia respirand de incantare. Stiu, suna a cliseu, dar cum sa descriu altfel…(?!) De ce? Pentru ca (si acum o sa vina ceva ce probabil ai mai auzit ๐ ) ma uit mereu la postarile tale, la poze, la evenimente din viata ta si e ca o oglinda – imi spun mereu, “vaaai, s-a casatorit Abramburica, ce mare am crescut”, “Abramburica are un bebe in burtica, chiar ca am crescut.”. Poate nu o oglinda (asa as vrea sa fie, recunosc), poate ca un barometru, in sensul bun, in care, ma uit la tine, ma intorc la mine, ma masor, ma intorc la tine, ma bucur, iar ma intorc, vad evenimentele frumoase din viata ta, urmeaza imediat apoi ale mele… nu prea le am cu descrierile, dar sper ca m-am facut inteleasa.
Imi frec mainile ca nu stiu ce sa spun mai intai… Abia astept sarbatorile, ca sa fiu acasa cu familia mea, am frate, sora, nepoate, parinti, bunici, catei, pisici etc. etc… Asta e gandul meu de Sarbatori. In fiecare an. Tot ce imi doresc este sa fiu acasa. Sa cant colinde cu sora mea, sa imbodobesc bradul cu nepoatele mele, sa fiu cu ai mei, acasa. Nu e mult, dar e suficient pentru a-mi incepe anul in forta. Ah! Anul acesta pe langa gandul de acasa, imi doresc sa mai bucur impreuna cu colegele mele de la Atelier MIC si pe altii-mai mari sau mai mici. Lansam un fel de colectie care se numeste “Atelier MIC l-a intalnit pe Mos Craciun si Mos Craciun e roman.”. Momentan e in lucru, dar pana pe 5 decembrie va fi gata. Ei bine, ne dorim sa dam o mana de ajutor sau o idee de cadou romaneasca. Ah! Si imi doresc forta de munca, inspiratie, dragoste, mai bine, imi doresc multe, dar nu ma grabesc… vin ele una cate una. Daca e ceva ce am-si deci inca nu imi doresc-este incredere!
Am zis ca nu vreau multe si am facut ditamai lista…. asa suntem noi, oamenii. ๐
Daca ne vedem pe 6, atunci ne vom vedea a treia oara (caci ne-am mai intalnit) si abia astept, daca nu, atunci iti urez distractie placuta si tot ce vrei tu-pentru ca tu stii mai bine- si iti trimit cel mai mare buchet de imbratisari, Abramburico! (a copilariei mele ๐ )
Cu drag,
Silvia.
Andreea Voicu/ 03.12.2013
Draga Dana,
Ai reusit din nou sa ai o initiativa minunata! Mi-ar placea enorm sa fac parte din cei care o sa se adune in jurul tau, desi sunt sigura ca oricare ar fi ei o sa fie numai oameni frumosi. Iubesc atentia ta pentru detalii si deschiderea catre oameni, faptul ca esti naturala si ne transmiti mereu o dispozitie buna. Eu sunt foarte incantata de sarbatorile din aceast an pentru ca o sa fie prima data cand sarbatoresc Craciunul impreuna cu iubitul meu in locuinta noastra. De abia astept sa aduca bradul si in clinchetul colindelor sa impodobim impreuna bradul: cu globuri, cu sperante, cu zambete si cu traditii nou incepute. IAstept atmosfera sarbatorilor de Craciun si anul acesta cu placere pentru ca ador sa vad expresiile de bucurie si uimire pe chipurile celor dragi cand le daruiesc cadourile mult cautate.
Mihaela/ 03.12.2013
Buna Dana:)
In primul rand vreau sa iti doresc multa sanatate si un bebe sanatos si voios! ๐
Ce doresc eu de la acest Craciun? Sa fiu alaturi de toti cei dragi pentru ca nu am mai petrecut de mult timp un Craciun impreuna (am fost cam imprastiati prin tari si orase diferite) si sa ne bucuram impreuna de cadouri, brad, deliciile culinare si evident de aceasta sarbatoare sfanta. ๐ Iar de la noul an imi doresc sa fie cel putin la fel de bun ca asta si sa fac niste schimbari pe plan personal si profesional ๐
Multumesc
Mihaela
P.S. Iar de la Mos Nicolae imi doresc o invitatie la aceasta intalnire.
Mihaela/ 03.12.2013
รl aศtept pe Moศ cu speranศa cฤ anul care vine va fi mai bun decรขt a fost acesta, cu regretul cฤ timpul trece mai reprede decรขt mi-aศ dori eu ศi cu douฤ pagini de planuri scrise รฎn word pentru un an รฎntreg!:)
Andreea/ 03.12.2013
Buna Dana, sunt incantata de propunerea ta. Mi ar face mare placere sa te cunosc personal:) . Inchei acest an cu bucurie in suflet deoarece sunt proaspat medic specialist medicina de famile. Pentru la anul am numai ganduri si planuri pozitive care sper sa se indeplineasca. Aceste sarbatori le voi petrece alaturi de familia mea si ca in fiecare an sunt deosebite pentru ca odata cu trecerea anilor cu cat suntem inca impreuna, restul vine de la sine! Sarbatori fericite!
Ioana/ 04.12.2013
Abia astept sa merg acasa la ai mei de sarbatori si sa impodobesc bradul in Ajun alaturi de intreaga familie. Si sper ca Mosul sa ne aduca tuturor multa sanatate ๐
Cristina/ 04.12.2013
Draga Dana,
Iti urmaresc blogul si activitatea profesionala pe micile ecrane de ceva timp si vreau sa te felicit pentru toate proiectele si activitatile pe care le desfasori.
Acest an a fost unul frumos si ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru tot ce mi s-a intamplat. Eu vin din Republica Moldova si am reusit intr-un final sa-mi redobandesc cetatenia romana :). In paralel am finisat si facultatea la Iasi, sustinand licenta cu brio, iar la putin dupa, cand faceam misto cu prietenii ca am devenit oficial “somera”, am fost chemata la Bucuresti pentru un job interviu si peste noapte tot s-a schimbat.
Acum sunt in Bucuresti, muncesc intr-un mediu dinamic si plin de oameni interesanti si imi urmez studiile de master, departe de familia mea, pe care o iubesc nespus de mult si careia ii duc dorul zi de zi. A fost o decizie curajoasa si spontana sa las totul in urma, dar viata nu ar avea gust fara gram de nebunie in ea, zic eu ๐
In urmatorul an, imi doresc liniste in familia mea si ca Dumnezeu sa-mi dea putere sa-i ajut si sa pot sa ma descurc aici cu gandul impacat ca acasa totul e bine, sa reusesc sa-i vizitez cat mai des si sa nu le lipseasca zambetul de pe buze. Vreau sa intampin nou an cu ganduri bune si pozitve!
Avand in vedere ca-mi voi petrece o parte din sarbatori la Bucuresti, mi-ar face placere sa te cunosc si sa spun ca “Mos Craciun chiar exista!” ๐
Sarbatori fericite tie si familiei tale!
Marin Elena-Madalina/ 04.12.2013
Sper ca sarbatorile de anul acesta sa dureze o vesnicie si sa-mi indeplinsc, rand pe rand dorintele. Vreau sa vizitez prieteni vechi, sa merg la patinoar, sa impodobesc bradul si sa primesc multi colindatori. Regret ca nu mai sunt mica, dar mi-am prous sa ma bucur la fel de mult de acest Craciun, asa cum obisnuiam in copilarie. ๐
elena/ 04.12.2013
iubesc sarbatorile de iarna, este perioada cea mai draga mie din tot anul. de obicei le petrec alaturi de familie si prieteni si ma pregatesc dinainte cu multe dulciuri (de restul se ocupa mama).
anul acesta insa le intampin cu speranta de a fi alaturi de omul pe care il iubesc. simt ca nimic nu este mai important pentru mine decat el … si as vrea ca si el sa simta la fel – situatia e un pic mai complicata, nu are rost sa o detaliez aici, dar sper ca mosul sa imi aduca acest cadou. in rest, nu-mi doresc nimic altceva, vorba cantecului “all i want for christmas is you”
Ioana/ 04.12.2013
Mereu sarbatorile de iarna le intampin cu mare bucurie!
De ce? Craciunul pentru ca reuneste toata familia si alunga toate grijile cotidiene amintindu-ne ce este cu adevarat important: caldura din sanul familiei! Desigur, pentru asta trebuie sa fim recunoscatori si cum nu se poate sa aduna toata recunostinta intr-o singura zi sa o arat familiei, o transform in cadou si o pun sub brad.
Sfarsitul de an pentru ca e timpul sa trag linie si sa privesc cum am mai crescut (ca om, nu ca varsta!), cum am reusit sa trec peste hopuri si sa devin mai puternica si cum am mai adaugat cunostinte valoroase despre cum se traieste frumos si modest. Si din nou recunostinta, pentru ca a mai trecut un an cu bine.
In opinia mea sarbatorile sunt despre familie si recunostinta! Asta iti doresc si tie, sa fii mereu inconjurata de familie (mai ales ca acum se mareste) si sa fiti sanatosi pt ca lucrurile astea sunt cele mai importante!
alina/ 04.12.2013
Am vazut de alaltaieri postarea, dar am zis ca “oricum n-am noroc” ๐
Iar acum, citind ultimul post, mi-am adus aminte si am zis ca merita sa incerc, “macar sa particip”!:)
Oho, o sa intampin anul ce vine cu..de toate, cu regretul ca las in urma orasul natal pentru a ma muta in Bucuresti, cu speranta unei noi iubiri si dorinta de a fi bine, cu dorinta de a avea un bebel si pe cei toti cei dragi santosi si fericiti.
Imi place mult aceasta perioada a anului, cu toate ca atunci cand eram mai micuta o asociam doar cu frigul si vremea urata de afara!:)
Sarbatori fericite si cel mai frumos an din lume sa fie 2014 pentru tine!:*
Bianca Oana P./ 04.12.2013
De fiecare data ne surprinzi placut:d sunt foarte incantata de initiativa ta:d Astept cu nerabdare sarbatorile insa anul acesta nu le voi mai petrece in sanul familiei din cauza problemelor de familie care….inevitabil apar. Sunt foarte incantata insa, deoarece le voi petrece alaturi de iubitul meu si de familia lui pe care o consider o a doua familie a mea. Iubesc perioada asta! Mi.e dor de perioada copilariei cand impodobeam bradul impreuna cu a mea mama si ascultam colinde. Mi.e dor sa merg cu sania, cu colindul si la sfarsitul zilei sa numar cu entuziasm covrigii si bomboanele primite. Mi.e dor sa merg cu sorcova si sa particip in corul scolii. Mie. dor sa cred in Mos Craciun! Mi.e dor de tot ceea ce facem in copilarie. Nu pot zice ca am regrete dar de fiecare data, in perioada sarbatorilor, un sentiment de melancolie “imi bate la usa”. Si aceste sentiment “poposeste” pe toata perioada iernii, incepand cu data de 6 decembrie. te pup si iti doresc sarbatori minunate alaturi de cei dragi tie! :*
Bianca Oana P./ 04.12.2013
mi.e* imi cer scuze!
Dana Naryn/ 05.12.2013
Buna Dana! Mi se pare foarte frumos ca organizezi aceeasta intalnire. Craciunul pt mine si multa lume desigur inseamna speranta. Cand eram mica, era perioada cand venea tata acasa si insemna foarte mult pt mine. Eu vreau sa ma linistesc in perioada asta si sa-mi aduc aminte sa fiu o persoana mai buna. Sarbatori fericite!
ion ana/ 05.12.2013
S au anuntat undeva cei 10 castigatori ?
Dana/ 05.12.2013
Nu, in cateva ore fac extragerea!
Roxana/ 06.12.2013
Of Doamne, ce mi vine sa plang :(( eu am fost super busy la munca, acum am vazut postul asta ๐
Si cand trebuia sa pictam panourile in P-ta Universitatii, ti-am scris sa-mi rezervi loc, mi-ai raspuns ca ma astepti dar am scapat la 9 seara de la munk si n am mai ajuns (m-am simtit atat de ciudat si prost ca ti-am scris si n-am mai putut ajunge …
La ultimul targ ‘no9′, nu te-am mai prins, am luat lumanarica de la mama ta, a fost foarte draguta si mi-a zis ca ca ai plecat sa te odihnesti din cauza sarcinii, si chiar ma bucuram in gand, si-mi ziceam ce bine ca ai grija de tine in perioada sarcinii…
Fiind Mos Nicolae, nu faci exceptii? ๐ , sa fim 13 (11+tu+’mr perfect’)…pretty please….please…
Yorick este ATAAAT de dragutz, imi doresc rasa asta de caine, doar din multitudinea de poze dragute cu el pe care le-ai pus pe blog. Pup si astept …poate vine Mosu’….zau ca am fost cuminte….