Inapoi la scoala

Daca ar fi sa dau timpul cu 30 de ani in urma, ar insemna ca acum m-as pregati pentru prima zi de scoala din viata mea. Ar insemna ca deja imi voi fi probat de cateva ori uniforma pepite, cu guler alb, apretat. Ar insemna ca ai putea sa ma urmaresti petrecand ore in fata rechizitelor, asezandu-le pe categorii, intrebandu-mi fratii la ce foloseste fiecare obiect in parte si admirand scrisul de mana al mamei de pe toate etichetele cu numele meu.

Iar e toamna, iar sunt nostalgica. Vlad si Lia au primit cadou din partea Herlitz multe rechizite si am simtit ca e petrecere in casa! Numai chiote de fericire pentru fiecare nou creion sau stilou. Iar asta ma surprinde, ma emotioneaza, caci nu imi imaginam asa reactii, care sa semene de fapt atat de tare cu reactiile mele din urma cu 30 de ani. Ei fac parte din alta generatie si au la dispozitie enorm de multe lucruri pe care noi nici nu ni le puteam imagina, asa ca nu te astepti ca bucuria lor sa fie atat de mare pentru rechizitele noi, pentru un ghiozdan nou, pentru un inceput nou de scoala. Dar uite ca unele lucruri nu se schimba, de fapt. Si ce e incredibil pentru mine e ca e acelasi “Herlitz” si acelasi scris “Pelikan” pe rechizitele copiilor mei. Sigur ca stiloul meu avea cu totul alta forma. Ca aveam un borcan de cerneala din care mi-l incarcam, apasand pe o pompita din interiorul lui. Tineti minte placuta aceea mica de metal pe care apasam? Mai tineti minte senzatia in deget? Eu parca o simt acum, numai gandindu-ma la ea. Si sigur ca acea calimara s-a rasturnat de cateva ori pe birou si pe covorul din camera mea si a fratilor. Odata, de frica sa le spun parintilor ce am facut, am pus-o pe pisica Mica sa treaca cu labutele prin cerneala varsata pe jos, sa pot da vina pe ea… n-a tinut. Iar cand au aparut stilourile cu rezerve de cerneala… Doamne! Revolutie! Aveau deja alti copii din clasa si abia asteptam sa am si eu unul la fel. Rezerve EXACT ca ale lui Vlad. Astea nu s-au schimbat chiar deloc.

Iar primul ghiozdan vi-l mai aduceti aminte? Eu il primisem cadou de la o familie de belgieni, la care statusem in gazda intr-un turneu cu Minisong-ul. Il primisem chiar cu un an inainte sa incep propriu-zis scoala. Era rosu si dreptunghiular – adica mai mult lat decat inalt. Imi depasea cu mult umerii, cat sa le dau apa la moara tuturor vecinilor pentru gluma aia care putea enerva orice copil: “E mai mare ghiozdanul decat tine!”. Cred ca avea un desen cu pestele galben si racul din Mica Sirena. Asta acum mi-am amintit, uitasem. Filmasem cu ghiozdanul si uniforma mea inainte de a incepe scoala, pentru primul scurtmetraj din viata mea: “Omul care fumeaza cu pipa-n gura”. Dar asta e o alta poveste. Cert e ca acel ghiozdan, pe care l-am pus pe umeri intr-o dimineata din septembrie, pentru a merge catre curtea scolii 311, avea deja o istorie pentru mine. Si mi se parea cel mai frumos din Univers!

Si voi sunteti nostalgici in perioada asta? O prietena, care nu are copii, imi povestea ca ea oricum isi cumpara pentru ea in perioada asta cate un pix sau un stilou nou, tocmai de dragul amintirilor, tocmai pentru ca probabil ceva s-a instalat pentru totdeauna in mecanismul nostru interior, ceva ce ne face sa intoarcem capetele dupa toate vitrinele librariilor, mai ales la inceputul toamnei. Deci nu pot da timpul cu 30 de ani in urma, dar pot totusi sa ma mai bucur si eu putin, cum se bucura Dana – mica, tinand in mana stiloul nou al lui Vlad, ajutandu-l sa isi puna etichete pe copertele caietelor sau sa isi umple penarul cu creioane, carioci, linia la locul ei, ascutitoarea la locul ei, cu orarul la locul lui. Sa aveti un inceput de scoala cat mai frumos!