Deci, cum stam?
Am simtit nevoia sa scriu azi aceste randuri, in ziua in care – oficial – toti copiii din Bucuresti, dar si din multe alte orase, au trecut cu scoala in sistem online. Sa stim cum suntem azi. Toate. Toti. Cu ce ganduri ne prinde aceasta toamna, aceste noi restrictii, pe fondul acestor stiri, care sunt cum sunt. Dar noi? Noi cum suntem? Ce ve motiveaza? Ce va da putere? Radu zice ca SIGUR pe mine ma ajuta hormonii in perioada asta, caci altfel nu intelege cum de fac fata in continuare situatiei.
Vlad a inceput saptamana stand acasa. In prima zi am lucrat eu cu el, dupa niste manuale de clasa pregatioare, iar azi a avut cursurile online. Aud foarte des parintii spunand “asta nu e scoala”. Si cred ca si eu am spus-o de cateva ori, avand experienta orelor de gradinita din lockdown-ul trecut. Dar apoi ma uit la stiri, mai vorbesc cu fratele meu medic infectionist si ma gandesc, serios acum, ca nu e nicio drama daca anul acesta Vlad va pierde cateva zile de scoala, cateva saptamani, cat o fi… Cred ca ne ajuta sa ne gandim ca suntem sanatosi si ca scoala de care ei sunt acum intr-o oarecare masura privati nu e cel mai rau lucru care ni/li se intampla. Viata lor nu se decide acum. Da, vor invata mai greu, mai cu lacune, mai prost domne’, dar e ok, vor recupera candva.
Cred ca mai grav e felul in care afecteaza scoala in sistem online familiile care nu isi pot lasa copiii prea mici singuri in casa, si sunt nevoiti sa ramana acasa cu ei. Job-ul lor e pus atunci serios in pericol, si implicit starea de bine a intregii familii.
Mai grav e si ca nu stim cand se va termina, cate sarbatori vom mai prinde asa, cat de multe alte restrictii vor mai aparea, cata drojdie, cate fise de printat pentru copii, cata banana bread si cate sticle de vin (pentru cei mai norocosi, care nu sunt insarcinati sau alapteaza in pandemie!). Aceasta incertitudine ne afecteaza emotional cu siguranta. Si e extrem de important sa ramanem rationali si stapani pe emotiile noastre. Ca sa putem sa le gestionam si pe ale cerlolalti din jur.
Programul meu de acum, pe scurt, in octombrie 2020, pandemie, cu copil de 5 luni si copil de 6 ani jumate: trezirea la 7 dimineata cu totii, scoala online, sedinte foto, unele filmari, plimbari cu caruciorul si mese dese de alaptat, repetitii la teatru pe Zoom de la 10 seara pana pe la vreo 2 noaptea, trezit pe la 4 – 5 pentru a alapta iar (mai nou Lia se trezeste pe noapte, desi nu o facea in urma cu 1 – 2 luni), si tot asa…. dar suntem sanatosi. Ne zambim si ne imbratisam si ne spunem “te iubesc” cat mai des. Noi astia, de am mai trecut printr-un lockdown impreuna, cand eram 3 si am devenit 4.
Dar voi, voi cum sunteti? Ce griji va apasa? Sau ce va face sa zambiti azi? Ca sa stim, totusi, pe unde mai suntem….
In poze port: pulover si fusta H&M, botine & Other Stories.
Gabi/ 20.10.2020
Brusc viata pare mai frumoasa cu un copil de 2ani si 8l.fara scoala online, fara gradinita 2saptamani cu 2saptamani (la cresa se merge constant). Problema cu educatia in Romania este veche, pandemia doar a scos la iveala ce este mai urat. Clase aglomerate ca parintii vor musai la o anumita scoala, si oentru ca se desfiinteaza scoli, in loc sa rarefieze copiii. Profesori nepregatiti si care nu au chef sa isi bata capul. Specialisti care au stat 6l si au dormit in loc sa se gandeasca la niste solutii ok. Dar viata e frumoasa, azi am primit o ploaie de pupici de baiatul meu care in mod normal refuza pupicii si imbratisarile, asa ca mi-am umplut cutia cu pupici. Restul nici nu mai conteaza. Ne aruncam cu capul inainte si speram ca va fi bine.
Dana/ 20.10.2020
Dragostea lor efectiv ne arunca cu capul inainte, sperand ca va fi bine. Atat de adevarat.
Angela/ 21.10.2020
Mergem mai departe: cu scoala online, cu grădiniță online, cu milioane de pupici, îmbrățișari si “te iubesc, mami” de nu stiu cate ori pe zi chiar si de la cei mai puțin drăgăstosi…asta e situația ne adaptăm…si speram sa rămânem sănătoși și noi si copilașii nostrii si intreaga familie, e tot ce contează.
Loredana/ 21.10.2020
Generatiile acestea sunt generatii smart. Se acomodeaza cu scoala online, li se pare firesc sa poarte masca. De-a dreptul, daca ne uitam la un film, cu locuri aglomerate, ma intreaba: “oamenii acestia nu poarta masca?” Asadar, viata este frumoasa! Oricum!