De la telefonul cu disc si pana la ziua de azi

Tu stii cum era pe vremea noastra, Vlad? Pai cand eram noi de varsta ta, nu exista internet. Nu aveam nici macar telefon mobil! Aveam doar telefon fix. Cu cuplaj. Daca ridicai receptorul in timp ce cuplajul vorbea puteai sa ii auzi o frantura din convorbire. Dar imediat inchideai, jenat de asa intrerupere. Nu-ti mai zic ca trebuia sa fii la intalnire in parc exact la ora la care i-ai zis prietenului la telefon ca va vedeti, caci altfel te astepta bietul om, degeaba. Ba isi facea si griji ca ai patit ceva grav, ca te-o fi lovit vreun troleu, altfel ce motiv sa intarzii ai fi avut? Ca nu puteai sa ii dai un sms ca intarzii 10 minute.Puteai, ce-i drept, la un moment dat, sa ii dai un mesaj pe pager. Sunai la o centrala si te chinuiai sa formulezi o propozitie cat mai bogata in informatii, dar cat mai saraca in cuvinte.
Caci nu incapeau povesti pe ecranul pagerului. Si nici prea intim nu iti permiteai sa fii, ca na, auzea doamna de la centrala tot.

Apoi da, a aparut si telefonul mobil. Nu avea inca internet. Dar avea o agenda, in care puteai trece toate numerele cunoscutilor si mai putin cunoscutilor. Faceam intrecere care are mai multe numere de telefon in agenda. A, iar daca erai oleaca mai instarit, aveai telefon la care puteai apela persoanele din agenda cu comanda vocala! Adica, ziceai tare si raspicat: COSMIN. Si pac iti aparea numarul lui. Puteai sa zici si CROCODIL, ca tot pe COSMIN il apela, caci nu mai aveai oricum pe nimeni la litera C sau care sa sune cat de cat pe aproape. Iar altii, care nu aveau mobil dar ravneau la unul, ieseau pe strada cu unul de jucarie, cumparat de la tarabe. Daca poti crede asa ceva! Si se prefaceau ca incheie afaceri mari la telefonul ala de plastic, urland in el suficient de tare cat sa ii remarce toti de la piata de la Orizont, ca ei sunt dintre cei alesi, care au telefoane fara fir, cu antena mica!

Cat despre internet, mai intai l-am avut doar acasa, la calculatorul familiei, la care toti jucam obsesiv Solitaire. Conexiunea la internet nu era treaba usoara, trebuia sa rostesti in gand vreo 2 – 3 incantatii. Dar si cand te conectai… pfffaaaai …. pai puteai sa trimiti email-uri! Si ele ajungeam instant in America! Ma rog, nu aveam noi pe nimeni in America, dar era placut si doar sa stii ca ai putea, la o adica, sa trimiti un mesaj taman acolo. Si apoi a aparut internetul pe telefon si … am clipit si.. lumea era asa cum e acum.

Devenim deseori nostalgici, dar adevarul e ca internetul a adus atat de multe in vietile noastre! Pai chiar si blogul asta, micutul de el, n-ar fi putut exista daca oamenii nu ar fi imbratisat aparitia internetului si a cailor noi de comunicare in felul in care au facut-o. Imi aduc perfect aminte momentul in care am facut prima mea postare. Muncisem cateva ore la un colaj in ppt, un soi de mood board, care sa ma reprezinte. Si, cocotata in patul nostru din Stirbei Voda, i-am dat publish. Apoi, intr-o alta zi, m-am imbracat dragut – ma rog, asa cum consideram eu ca e dragut la momentul respectiv – si l-am rugat pe Radu sa imi faca o poza cu telefonul. Caci urmaream deja cu pasiune blogurile de fashion de afara, iar gandul ca as putea fi si eu una dintre primele bloggerite de la noi din tara ma emotiona de-a dreptul. Apoi Facebook, Instagram… toate au avut un start. Ele nu au existat dintotdeauna, Vlad! Au avut un inceput, iar eu si tatal tau l-am prins! Si ne-am bucurat de progresele tehnologiei cu un entuziasm nemasurat! Vezi, uneori uitam asta si pretindem ca voi, desi sunteti mai mici, sa aveti mai multa masura. Dar adevarul e ca erau vremuri cand nimic nu intrecea o anumita emisiune la TV, un anumit joc pe calculator, despre care vorbea toata scara blocului, o anumita aplicatie pe telefon. “Nu miscam, nu respiram, la Abracadabra ne uitam…” Mda, chiar “abracadabranta” a fost tehnologia asta in viata noastra, de la telefonul ala fix cu disc si pana azi.

Azi, cand mare parte din job-ul meu se desfasoara online. Cine ar fi crezut?! Azi, cand reusesc sa comunic cu o comunitate atat de numeroasa, straduindu-ma sa o inspir sa traiasca frumos, bucurandu-se de viata, cu tot ce aduce ea. Pe retelele sociale, pe blog sau pe canalul de YouTube vorbesc despre pasiunile mele, le citesc LIVE copiilor povesti, calatoresc brambura prin lume, invit oamenii sa ma vada si offline pe o scena de teatru sau in cinema, impartasesc din grijile, dar mai ales din bucuriile mele de mama, imi tin un jurnal al momentelor de fericire si recunostinta din fiecare zi, initiez sau sustin actiuni de informare sau strangere de fonduri. Caci online-ul asta, care e tot timpul cu mine in buzunar, ma inspira, ma ajuta enorm in tot ce fac si imi da de multi ani mai mult curaj sa incerc sa misc lucrurile inspre mai bine. Oricat de nostalgica as fi uneori dupa acele vremuri ale copilariei mele, Vlad, sa stii ca apreciez si incerc zilnic sa valorizez cum stiu eu mai bine macar o particica minuscula din infinitele resurse ale tehnologiei de azi. Chiar incerc.