Cu mare dor
Va scriu acum dintr-un camping din Bulgaria, cu Vlad langa mine, care isi cara primejdios olita din rulota – afara si tot asa, realizand cat de mare a crescut baiatul meu. Fiind in mijlocul Saptamanii Mondiale a Alaptarii, nu o sa va ma mai vorbesc despre avantajele alaptarii si despre ce sa faci daca iti doresti sa alaptezi, caci e plin netul de sfaturi. Acum, la mai bine de un an de cand nu il mai alaptez pe Vlad, vorbesc despre acest moment doar al meu si al lui cu mare mare mare DOR.
EN: Right now I am writing from a camping in Bulgaria, with Vlad nearby, dangerously carrying his potty out of the trailer- and back again, realizing how much my boy has grown. Since it’s World Breastfeeding Week, I am not going to speak about the advantages of breastfeeding and about what you have to do if you want to breastfeed, because the internet is full of advice. Now, after more than a year since I don’t breastfeed Vlad anymore, I am talking about this moment which was just mine and his, missing it a lot.
Experienta alaptarii e foarte personala, fiecare mama o traieste in felul ei. Cunosc multe mamici carora le-a fost atat de greu, incat isi aduc aminte de acest moment cu o expresie a durerii pe fata si cu multe oftaturi. Iar altele, ca mine, atunci cand vad acum o mama cu un bebe la san se emotioneaza si li se face dor.
Tin minte perfect cand mi l-au adus pentru prima masa la san. Nu imi venea sa cred ca se intampla atat de repede dupa nastere, mi s-a parut ca efectiv cum am ajuns in salon, cum mi l-au adus. Cu miscari foarte precise, asitenta mi l-a pus pe Vlad la san si el a inceput cu disperare sa traga de el in speranta ca va gasi ceva hrana si pe lumea asta, pe care tocmai ajunsese. Eu eram uimita. Daca ma uit acum peste pozele pe care mi le-a facut Radu de la acea prima masa, ma mir de cat de mirata puteam sa fiu! Aveam ochii mari si sprancenele nefiresc de ridicate, caci nu imi venea sa cred ca mie mi se intampla asta. “Gata, e clara treaba, esti al meu si eu te voi hrani, te voi ingriji, ca tu sa cresti mare, sa fii sanatos si fericit” – asta imi ziceam in gand, in timp ce il priveam inghitiand cei 3 stropi de colostru. Avea deja cautarea aia ca de caine care scutura din cap o jucarie, doar ca de data asta jucaria era sanul meu. Si-a pastrat miscarea de cap pentru cateva luni mai apoi.
Sar peste etapa noptilor nedormite si a ranilor de la san, caci durerile le uiti in timp. La fel ca si pe cele ale nasterii. Asa ca imi mai aduc aminte acum de calatoria la Praga cu Vlad, cand il avea 7 – 8 saptamani si l-am alaptat in locul in care Radu m-a cerut pe mine, locul in care am zis DA, si “de unde a inceput totul, Perfectule, intelegi?” “Gal – gal, gal – gal…” raspunse el inghitind cu pofta.
Imi aduc aminte si de calatoria la Instanbul, cand il alaptam pe Vlad de 6 luni pe un vapor, pe care erau si femei care purtau hijab-ul sau burka, iar eu ma acopeream doar cu cate o esarfa, gandidu-ma daca nu e oricum si asa prea mult pentru cultura lor. Pana cand s-au oprit cu drag langa mine sa il priveasca cum suge si m-am linisitit.
Apoi nu o sa uit niciodata intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, cand am venit fara Vlad in sala de festivitati, ca dupa vreo 2 ore Radu sa isi faca aparitia cu el urland de foame. Fix in aceeasi perioada si fosta mea diriginta avea al doilea copil de san, asa ca ne-am retras amandoua in fosta noastra clasa si eu am alaptat in aceeasi banca in care invatasem in urma cu 10 ani. Foarte ciudat, dar si frumos in acelasi timp.
Urmeaza momentul in care Vlad avea deja 1 an, iar laptele meu era pe terminate, asa ca tragea nervos din sanul stang, se muta singur dupa 2 minute la cel drept si apoi, ca din senin, s-a apucat sa suga din buric! “Pe undeva tot trebuie sa mai curga si laptele asta!” se gandea micutul, iar eu nu stiam cum sa il mai opresc, razand in hohote, sa imi lase buricul in pace: “Crede-ma, Vlad, de acolo sigur nu iese laptic!”
Si qpoi la 1 an si 3 luni momentul in care mi-am dat seama ca se incheie acest capitol al alaptarii. Cred ca a fost exact ceea ce se numeste intarcare naturala: el nu a mai vrut, eu nu am mai avut, si nu am mai insistat. Dar am plans. Am plans ca si atunci cand i-a iesit primul dinte (stiu, ciudat, dar eu am plans atunci cu muci), cand a rostiti prima oara mama, cand l-am botezat sau cand a mers pentru prima data. Caci toate erau semne ca Vlad creste, ca trece intr-o alta etapa: “E clar, ai luat-o in directia asta. Deci, cresti! In curand vei vrea sa te muti!”…probabil ca asta era gandul inconstient.
Asa ca daca alaptati sau va doriti sa alaptati intr-o zi, sa va bucurati cat mai mult de fiecare masa, caci la un moment dat va va fi la fel de dor ca si mie acum, cand o vad pe Adela cu Alexandru la piept.
Postarea este parte din campania educationala Nestle Incepe Sanatos, Creste Sanatos si marcheaza Saptamana Mondiala a Alaptarii.
EN: The experience of breastfeeding is very personal, each mother lives it in her own way. I know many moms who found it so hard, that they remember this moment with an expression of pain on their face and with many sighs. And others, like myself, when they see a mother breastfeeding, get emotional and miss it very much.
I remember perfectly when they brought him for his first breastfeeding. I couldn’t believe it was happening so early after birth, I felt like the moment I got to the hospital room, they immediately brought him to me. With very precise movements, the nurse placed Vlad at my breast and he started desperately sucking, hoping he would find some food on this world, that he just got to. I was stunned. Looking at pictures Radu took during that first meal, I am amazed at how amazed I could be! I had big eyes and my eyebrows were raised in an unnatural manner, because I couldn’t believe this was happening to me. “OK, it’s clear, you’re mine and I am going to feed you, care for you, so you can grow, be healthy and happy”- that’s what I was saying to myself, while I watched him drinking 3 sips of colostrum. He already had that look of a dog shaking his head with a toy in his mouth, only this time the toy was my breast. He kept that head move for some months after that.
I am skipping the stage of unslept nights and breast wounds, because you forget about the pain in time. Just as you do with the birth pains. So I still remember the trip to Prague, with Vlad, when he was 7-8 weeks old and breastfeeding him in the spot where Radu proposed, the place where I said YES, and “where it all began, Perfect One, do you understand?” “Slurp-slurp, slurp-slurp…” he answered while swallowing fast.
I remember the trip to Istanbul, when I was breastfeeding 6 months old Vlad on a ship, where there were also women wearing hijab or burka, and I was only covering myself with a scarf, thinking that it might be too much for their culture. Until they lovingly stopped next to me to watch him and I was at ease.
Then I will never forget the 10 year high school reunion, when I went without Vlad into the festivities room, but after 2 hours Radu showed up with him screaming for food. Exactly at the same my former teacher was breastfeeding her second child, so we both went to our old classroom and I breastfed him in the same chair where I sat 10 years ago. Very strange, but beautiful at the same time.
Then there was the moment when Vlad was already 1 year old, and my milk was running out, so he would eagerly suck from the left breast, then he would switch to the right one after 2 minutes and then, out of nowhere, he started sucking from my belly button! “This milk has to come out somewhere!” the little one was thinking, and I didn’t know how to stop him, laughing really hard, so that he leaves my belly button alone: “Trust me, Vlad, milk surely doesn’t come out of there!”
And then, at 1 year and 3 months, the moment I realized this chapter of breastfeeding was ending. I think it was exactly what they call natural weaning: he didn’t want anymore, I didn’t have any left, and I didn’t insist. But I cried. I cried like when his first tooth came out (I know, weird, but I cried really bad then), when he said Mama for the first time, when we baptized him or when he walked for the first time. Because these were all signs that Vlad is growing up, that he goes from one stage into the other: “It’s clear, you’ve gone that way. So, you’re growing! Soon you’ll want to move out!”…probably that was my thought.
So, if you are breastfeeding or want to breastfeed some day, enjoy each meal as much as you can, because one day you’ll miss it, like I do now, when I see Adela breastfeeding Alexandru.
This post is part of the educational campaign Nestle Start Health, Grow Healthy and marks the World Breastfeeding Week.
DianaF./ 04.08.2016
Esti minunata ! Sunteti o familie ‘vie’ si frumoasa si ati ales sa va cresteti copilul liber si frumos. Plimbati-va prin lumea larga si bucurati-va de tot ceea ce v-a dat D-zeu ! (fraternizez cu tine de cand am ramas amandoua insarcinate si avand aceleasi probleme de sanatate, al meu fiind mai mare decat Vlad cu 3 saptamani si…..mi-e si mie atat de dor de perioada in care-l alaptam, de toate etapele cu bebele dand semne ca vrea sa devina baietel). Concediu minunat sa aveti !
Florina/ 04.08.2016
Draga Dana,
sa vezi ce-am patit zilele trecute legat de dorul tau de a-ti alapta copilul: fiica mea de 3 ani s-a imbolnavit si eu stresata peste masura si ocupata s-o fac pe ea bine, am observat ca mi-a scazut lactatia, mai am un baietel de 3 luni pe care-l hranesc cu lapte de san muls cu pompa, cam 450-550 ml pe zi. Ee, vreo doua zile n-am scos decat 300 ml atat de mare a fost stresul ca era sa intru in depresie, dar iata ca mi-am revenit si pot din nou sa-i asigur portia aceea de lapte care pe mine ma face asa fericita. Eu n-am putut tine copilul la san ca tine si Adela decat prima luna, dar faptul c-am gasit metoda asta alternativa, ma face sa ma simt implinita si nu posaca si depresiva. Ma compar mereu cu mine insami si, fata de primul copil pe care-l tineam la san si la 3 luni, dar nu tragea ci doar molfaia, am facut progrese. Asa ca te inteleg cu dorul ala ca asa voi fi eu cand n-o sa-mi mai iasa “bilantul” si-o sa vad cum imi scade treptat lactatia. Pana atunci insa, eu sunt bucuroasa si mi-e drag sa vad cum se aduna kg pe dolofanul meu. Sa fii fericita si multumita ca ai alaptat atat de mult si uite ce minune de baietel care-ti seamana leit ai 🙂
Corina/ 05.08.2016
Buna! Nu va scădea lactatia, va asigur! Prin aceeași metoda ca dv-stra imi alaptez si eu copilul care, peste 2 saptamâni va face un anișor! Multa sănătate!!
Irina/ 04.08.2016
Am citit postul tău adaptând! Momente magice! Pup
Irina/ 04.08.2016
Alaptand am vrut sa scriu 🙂
Diana/ 04.08.2016
E frumoasa postarea,insa e trist finalul intrucat se termina cu o reclama la laptele praf Nestle care nu are nicio treaba cu Saptamana Mondiala a Alaptarii.Trist,foarte trist….
Alina/ 04.08.2016
Exact acelasi sentiment l-am avut si eu cand am ajuns la final… Pacat, postarea chiar mi-a placut…
Alina/ 05.08.2016
Acelasi sentiment l-am avut si eu cand am ajuns la final. Nu vad legatura brandului Nestle cu alaptarea..
Pacat, postarea era chiar frumoasa.
Dana/ 05.08.2016
Pai tocmai asta e: Nestlé susține alăptarea prin campania educațională lansata acum mai multi ani numita Incepe Sanatos,Creste Sănătos. Niciodată prin intermediul acestei campanii Nestlé nu a comunicat altceva decât ca laptele matern este cel mai bun. Iar laptele praf este o alternativa mai buna decât laptele de vaca (capra etc), atunci când copilul nu mai este alăptat (de preferat cat mai tarziu).
Dana/ 05.08.2016
Ba chiar are legătură. Nu e prima oara când Nestlé susține alăptarea. Dacă ați fi urmărit postările mele de-a lungul ultimul an, legate de campania educationala inițiată de Nestlé ce își propunere educarea părinților către un stil de viata sănătos pentru cei mici, ați fi aflat ca absolut de fiecare data s-a vorbit despre importanta alăptării și avantajele ei. În ceea ce privește laptele praf, acesta se recomanda doar în locul celui de vaca, asa cum am ales și eu pentru Vlad după ce nu l-am mai alăptat, la 1 an și 3 luni. Dar asta nu are nicio legătură cu acest post în care v-am povestit cu sinceritate despre câteva dintre cele mai intime momente legate de alăptare. Păcat ca nu ați simțit asta și ați fost concentrati pe altceva (nu generalizez, firește:) ).
Amy/ 05.08.2016
Pai daca ti-e dor, fa-i lui Vladut un fratior! 😀 E minunat piticul, de fiecare data cand pui poze noi cu el, imi spun ca si eu mi-as dori un copil atat de frumos si dragalas.
http://www.happyammy,ro
Daniela/ 05.08.2016
Sunt cu totul emoționată.. Ai povestit totul asa de frumos ❤️ Esti una din mămicile care stiu ce e bine pentru copilul ei. Falicitari! http://Www.haineminikids.ro
ioana/ 05.08.2016
Deja imi vine sa plang cand stiu ca peste cateva zile imi voi boteza si eu odorul,si mai stiu ca o sa plang in orice moment important al vietii noastre in 3,d.apoi cand voi inceta sa alaptez…nici nu vreau sa ma gandesc.As vrea tare mult sa ma bucur de experienta asta cat mai mult,mai ales ca abia acum a inceput sa fie usor ?
Chiar ca le uiti pe toate,cand vezi ca se opreste din supt si.ti da un zambet delicios…doamne,nu exista in momentul respectiv nimic mai frumos si mai important!
maria alexandra/ 05.08.2016
Ce frumos! Am inceput sa rad singura la faza cu buricul. :)) Noi avem deocamdata 9 luni si inca mananca bine. Chiar daca mananca foooarte mult piure la o masa, tot nu refuza sanul. Ma gandesc cu groaza la ziua cand nu va mai vrea. Parca atunci cand il alaptez e singurul moment in care suntem chiar conectati. E asa de frumos cand stii ca acolo gaseste el cea mai mare consolare. 🙂
Adnana/ 05.08.2016
Clipele cele mai frumoase din viata unei mame, clipe care nu vor disparea din memorie. O postare frumoasa si plina de emotie!
Lory/ 05.08.2016
Ma emoționat la maxim atât articolul tău cat și cel al Adelei am plâns și mai apoi am râs cu poftă la faza cu buricul. Nici eu nu mai îmi amintesc durerea până sa reușesc să alăptez a fost acoperita de amintiri frumoase. Dar un lucru mi l amintesc eu de la început și vreau sa l mărturisesc. Eram convinsă ca după ce naști ori ai lapte, ori nu ai. Iar după o zi de privit la colega de salon ce alăpta copilul ma luase un plâns cu jale ?(acum îmi vine să râd) și eu alaptam dar din nou eram convinsă ca eu nu am atâta cât ea. A fost foarte de treaba și mi a explicat că ea are al doilea copil dar lapte încă nu are. Stimulând sânul va venii….cu cat îl ții mai mult la san în primele zile cu atât va fii totul bine…Și a fost tot bine în primele 15 zile iam dat și lapte praf iar apoi pina la 6 luni doar san…. Vreau să zic că am alăptat pina la 2 ani și 5 luni când și laptele sa terminat și sa înțărcat singur micuțul meu mare … A fost un vis frumos
Bubu/ 06.08.2016
Ma bucur si e foarte bine ca ai reusit sa alaptezi pana la 1 an si 3 luni in conditiile in care rata alaptarii in Romania este f mica, iar dupa varsta de 6 luni e pur si simplu in picaj, in conditiile in care si cadrele medicale parca fac orice sa te saboteze, in conditiile in care nu avem atatia consultanti acreditati pe cat e nevoie. Dar ca informatie generala, intarcarea naturala nu are loc intre 1 an si 1 an jumatate. Procesul natural de intarcare la om are loc intre 2-7 ani. La voi e posibil sa fi intervenit si alti factori care au grabit procesul. Nu te blamez, nu iti reprosez nimic, voi stiti ce a fost acolo in bucataria voastra, am vrut doar sa subliniez acest lucru pentru alte mamici care poate citesc articolul. In rest, Vlad creste tot mai frumos si in final asta conteaza 🙂
Despre Nestle, doar atat: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Nestlé_boycott
Campania asta a lor e o incercare timida de a-si spala pacatele.
Florina/ 08.08.2016
Eu, daca alaptez pana la 1 an chiar daca-i dau si LP in completare, sunt cea mai fericita. Atat imi doresc,
Sorina/ 10.08.2016
Și pe mine mă cuprinde nostalgia acelor clipe desi a fost cumplit la început. Eu nu am avut o “laptarie” din păcate pentru amândoi și cu toate acestea am alăptat până la 10 luni. A fost extrem de solicitant, dureros tare in primele două luni dar frumos pe parcurs. O experiență unică pentru fiecare mămică în parte!
Bizzz
Roxana/ 30.08.2016
Am alaptat doi ani si doua luni. Am tooot asteptat sa se auto-intarce sau sa raman eu fara provizii insa nu s-a intamplat decat dupa varsta de doi ani cand usor usor am lasat-o amandoi mai moale 🙂 Am avut un inceput dificil, cam 3 saptamani a fost cu chin si planset, insa alaptatul a fost cea mai buna alegere pe care am facut-o in viata asta. Am trecut cu usurinta peste momente foarte dificile, doar punand copilul la san. Dureri de dinti, febra, enterocolita, toate au trecut extrem de usor datorita alaptarii. Plus apropierea dintre noi. M-am intors la birou dupa 11 luni de concediu maternal si cand ma intorceam seara acasa il auzeam strigand: taticaaaa, a venit taticaaaaa. Nu imi este dor deocamdata insa am o multime de poze si de amintiri care sa imi inmoaie sufletul in orice zi din viata. Dupa prima zi de gradinita, la 2 ani si 7 luni, a venit la mine si m-a intrebat daca mami mai are laptic. I-am zis ca nu, insa el a simtit nevoia sa puna gurita sa afle singur. Sunt cea mai infocata ambasadoare a hranei naturale printe prietene, si observ cu tristete cate mame au “chef” sa alapteze si sa fie la dispozitia micului pui in primele luni de viata