Cu husă

Cu husă

Azi dimineata, Radu si cu mine ne-am uitat cu ochii in lacrimi la aceste fotografii. Ce simteam, care erau bucuriile si “problemele” la 2 ani si 3 luni, si cum le percem acum, ca parinti de copil de 5 ani.

Zilele trecute i-am aratat lui Vlad reclama la Disneyland cu Donald si ratusca. Recunosc ca m-am bucurat in sinea mea cand, in timpul reclamei, la momentul in care scapa revista, stapanindu-si cu greu lacrimile, Vlad a rostit apasat: “E cam trist desenul asta. Cam TRIST.” Pentru ca orice dovada de empatie e un prilej de bucurie pentru un parinte. Ca mai apoi, la finalul reclamei, sa-l vad satisfacut, cu un zambet larg pe buze.

– Dar e cam trista reclama.

– E putin trista, dar se termina cu bine.

– Puteau sa ajute ratusca sa care revista si celelalte mamici. Sa o fi carat toate 3.

Si am tot dezbatut problema revistei, daca ar fi rezistat sau nu calatoriei, pana cand Vlad imi spune, pe post de concluzie:

– Oricum, Donald nu exista in realitate.

– Ba da, Vlad, cum sa nu existe. E la Disneyland.

– Mamaaa, ala e un om intr-o husă.

Si uite asa am ajuns sa ne uitam azi peste pozele de la Disney, Radu si cu mine. Avea 2 ani si 3 luni cand a intrat prima oara in parcul Disneyland. De 1 iunie 2016. Apoi, ne-am mai intors in acelasi an si inainte de Craciun. Daca isi mai aduce aminte? Nu, nu isi mai aduce aminte. Dar daca regret ca am fost cu el la varsta aceea? Absolut deloc. Dimpotriva, m-am uitat peste aceste imagini, l-am vazut nespus de fericit si emotionat, si stiu ca acea calatorie a contat pentru el. Un copil nu isi aduce aminte primii 2 ani. Aaaa, asta inseamna ca poti sa il si bati!… Evident ca NU. Nu e important ce isi aminteste din primii ani, dar e important cum si-i traieste.

Si stiu ca acea calatorie a fost una importanta pentru el, caci doar la varsta aceea Mickey era idolul lui, si nu un om cu o husă. Imi aduc aminte perfect intalnirea, dupa o coada de 45 de min. Nu ar fi rezistat pentru nimic altceva timp 45 de min la varsta aceea, dar pentru o imbratisare, un pupic si o cuba cu Mickey, a meritat!

Tot atunci i-a descoperit pe Bucsa si Fulger. Nu stia desenele, dar s-a indragostit pe loc de toata seria de masinute. Il vedeti zambind in bratele mele, cu saculetul cu masini in maini. Tocmai le cumparasem. Si apoi il vedeti cu Bucsa si Fulger la piept, aceleasi jucarii – FIX ACELEASI – cu care face baie si acum! Da, nu isi mai aduce aminte cand i le-am cumparat (desi sunt foarte curioasa cum va reactiona cand o sa ii arat azi fotografiile), dar cumva s-au inregistrat in memoria lui in folderul “fericire”. Iar fericirea asta era legata de noi, toti 3, in lumea aia magica, cand el avea 2 ani si 3 luni. Poate ca de aceea le iubeste asa de mult si acum.

M-am amuzat vazand cum le-a scapat intentionat in baltoaca. In etapa aceea eram disperata ca-si arunca masinile, ca le strica, ca ce fel de obicei mai e si asta?! Acum zambesc si ma gandesc ce minunat era pentru el sa descopere cum cad 2 masini si ce se intampla cu ele cand se lovesc de asfaltul umed.

Sa va bucurati de fiecare etapa cat puteti de mult, ca trec nedrept de repede….

P.S.: Gasiti fotografiile din cele doua excursii la Disneyland cu copilul aici, aici, aici, aici si aici.