Comunitate

Comunitate

Am pornit noul proiect personal, numit “Comunitatea strazii mele”. O sa ziceti ca am innebunit, ca efectiv nu mai am ce face, dar real e ca simt lipsa unei comunitati pe strada mea. As vrea sa schimb asta si am nevoie si de sfatul vostru.

Am copilarit la etajul 4 al unui bloc comunist din Drumul Taberei. Aveam prieteni la etajul 3, la parter si pe palier cu noi. Stiam de la cine pot imprumuta putina faina, ce vecini au copii de-o seama cu mine, pe care ii lasa afara si la ce ore, cine primeste cu colindul si cine nu. Stiam la cine sa sun sau sa bat la usa in caz de urgente. Stiam la cine sa merg sa vad un episod de telenovela. Stiam cine e bolnav si cand l-a vizitat ultima oara un medic. Stiam cine are caine, cine are masina in parcarea blocului, cine are boxa, dar si cum arata covoarele din sufrageriile multor vecini, batute la bara de langa centrala.

Nu mi-e dor de toate relatiile de la bloc, de ce sa mint, dar imi lipseste apartenenta la o comunitate. Probabil ca sentimentul a fost acutizat de pandemie, de aceasta izolare impusa. Dar realitatea e ca de cand ne-am mutat in casa – si sa se fi facut vreo 5 ani – nu am apucat sa construim relatii apropiate cu vecinii nostri de strada. Sigur, ne salutam respectuos cand ne intalnim, ne laudam copiii, dar nu am trecut printr-o etapa concreta de cunoastere.

Va aduceti aminte ca scriam in timpul starii de urgenta cum i-am dat telefon unei vecine mai in varsta, si implicit in categoria de risc, care locuieste intr-o casa de pe strada mea, sa o intreb daca nu si-ar dori sa ii faca Radu cumparaturile, macar pentru o perioada de timp. Era socata de unde ii vine ajutorul. Caci pe strada noastra lipseste aceasta comunitate. Asa ca m-am decis sa schimb lucrurile.

Ieri am facut primul pas! I-am cerut numarul de telefon unei vecine din blocul de langa, cu care vorbesc deseori, mai ales pentru ca am nascut amandoua in aceeasi perioada, si i-am explicat planul meu. A fost super entuziasmata. Si ea simte aceeasi lipsa de apartenenta. I e pare ca isi cunoaste prea putin vecinii de strada si ca nu e ceva firesc.

Acum ce sa fac? Cum ma sfatuiti? Planul e sa incep sa invit duminica, de exemplu, in fata Moon Studio mai multi vecini la o cafea, pe care eu sa le-o pregatesc. Ne incurca putin pandemia, caci nu ne putem vedea in interior, dar cred ca reusesc sa scot o masa cu cateva scaune undeva in curtea casei 😀. Dar cum sa ii invit? Merg din casa in casa, din usa in usa cu o placinta, ca in filmele americane? Mi-e sa nu ii sperii. Cu o agenda in brate, in care sa notez numele, numerele de telefon si cat de dornici sunt sa se alature acestui demers? O sa zica, pe buna dreptate, ca sunt doamna de la recensamant. Sa merg cu Vlad de mana cand sun la usi, ca la colindat… de Paste?

Ideea e ca pe termen lung, as vrea sa stiu cine de pe strada mea are copii, sa ne putem ajuta in caz de urgenta, cine face dulceturi bune – sa stiu sa i le pot cumpara, sa ne imprumutam carti sau bormasina. Am simtit sustinerea vecinilor in campania #copaciidepestradamea, cand multi dintre ei m-au oprit sa ma felicite. Dar nici atunci nu am stiut sa fac pasul si sa ii intreb – hei, dar tu cine esti de fapt? Ce pasiuni ai? Ce iti place sau nu iti place la strada noasta si cum ai vrea sa arate ea pe viitor?

Asa ca, daca ati trecut printr-un proces asemanator, de creare sau consolidare a unei comunitati, va astept sfaturile. Pana atunci, ma apuc de placinte si cafele 😀

In poze port: rochie din lana si colanti Rogue8, colier Alexandra Caspruf, incaltaminte Zara