Ce n-a vazut Parisul

Ce n-a vazut Parisul

Am ajuns prima oara la Paris impreuna cu grupul Minisong, cand aveam 7 ani proaspat impliniti. Daca gresesc varsta, sa ma corecteze mama, ca numai ea mai stie astfel de detalii.

Din prima mea vizita la Paris imi aduc aminte cel mai bine plimbarea pe Sena cu vaporul. Dar mi-o aduc aminte nu pentru ca am fost impresionata de experienta in sine ori de frumusetile orasului, ci pentru ca am fost pentru prima si singura oara pedepsita de Ioan Luchian Mihalea. Parintii facusera eforturi mari sa ne plateasca biletele de drum pana in Franta mie si fratelui. Dar na, “sa vada ei Parisul inaintea noastra”. In plus, stiti si voi ca pretul unui drum cu vaporul pe Sena e foarte scump si acum, dar atunci cred ca reprezenta o suma exagerata, cel putin cat Turnul Eiffel de mare, pentru un grup de copii din Romania de dupa Revolutie. Si totusi, iata ca eram suiti cu totii in vapor de catre Mihalea, clar cel mai emotionat si entuziasmat dintre noi.

Am vazut un pod, doua, mda… ce sa inteleg eu?! Ce sa inteleaga mintea mea de atunci? Ce sa vada ochii mei obisnuiti cu arhitectura anosta a blocurilor comuniste?! Asadar, fratele meu si cu mine am scos o sfoara si am inceput sa ne jucam cu ea jocul acela celebru pe la inceputul anilor ’90, cand trebuia sa o asezi pe degete intr-o anumita forma si sa o muti de la un jucator la altul. Cred ca “Ata” ii spuneam. Ideea e ca stateam cu ochii in jocul nostru si nu vedeam nimic din minunatul Paris. Eram exact cum sunt acum copiii cu ochii in telefoane sau tablete. Vedeti, nu s-au schimbat atat de multe… Cert e ca Mihalea cand ne-a vazut a rabufnit: “Sunteti amandoi pedepsiti”. Il frustra ingrozitor ca noi, copiii lui de suflet, nu suntem in stare sa apreciem aceasta experienta. “Sunteti pe Senaaaa! In Paris!!!” ne spunea aproape disperat, saracul. Acum il inteleg perfect. Perfeeeeeect!

Pedeapsa era aceeasi pentru toata lumea in grupul Minisong: flotari. Foarte rar apela la pedepse, caci avea talentul lui de a ne tine pe toti in frau, zambitori pe scena si in afara scenei. Cred ca eu il mai vazusem o singura data pe fratele meu facand flotari, alaturi de cativa alti baieti mai mari din grup. Asa ca atunci cand s-a uitat la mine serios si mi-a spus ca trebuie sa fac 5 flotari, am inlemnit. Mi-era ingrozitor de rusine ca l-am dezamagit, doar asta aveam in minte. Drept urmare, m-am apucat sa fac flotarile in vazul tuturor, la etajul de sus al vaporului, printre turistii de toate nationalitatile. Doar ca din cauza emotiilor puternice, in loc sa ma pun cu fata spre pamant, m-am pus cu fata spre cer si in loc de flotari, faceam un fel de ridicari in pod. Dar, altfel, foarte serioasa. Mihalea a izbucnit in ras. La fel si turistii de pe vapor, care prinsesera tot momentul. M-a luat afectuos in brate dupa vreo 2 incercari de “flotari” si mi-a spus ca i-a trecut supararea. Am continuat restul drumului cu vaporul pe Sena la el in brate.

De fiecare data cand trec prin Paris imi aduc aminte acest episod. Cred ca mi-ar placea, de dragul amintirilor, chiar sa joc o data Sfoara sau Ata cu Vlad pe Sena, caci stiu ca la varsta asta i s-ar parea mai interesant jocul, decat orice altceva dimprejur.

In poze port: rochie Ludmila Corlateanu, pantofi Asos. Pozele sunt realizate in ultima noastra calatorie la Paris (doar 2 zile), cu ocazia participarii la un eveniment organizat de Samsung. A fost o intalnire foarte frumoasa, intre jurnalisti si bloggeri de fashion din Europa, cu prilejul lansarii Note 9. Poate ati vazut pe Instagram ca a avut loc o prezentare de moda, ca am participat la un workshop de croitorie, dar si la o sesiune de streetstyle cu Yvan Rodic, creatorul Facehunter. Si m-am reindragostit de Paris.