Maine plecam spre Sarajevo Film Festival. E un moment foarte important pentru noi, asa ca e firesc sa avem emotii. Tot ce imi doresc e ca aceste emotii sa nu imi stirbeasca din bucuria de a fi acolo, inconjurata de oamenii aia misto. Adica sa imi permit sa ma bucur de acele intalniri, de premiera internationala, de momentul nostru de red carpet, de conferinta de presa, de atmosfera orasului si, in speta, a festivalului.
De multa vreme nu v-am mai redat pe blog vreo conversatie de-ale mele cu Vlad. E o etapa in dezvoltarea copiilor in care tu ca parinte te simti privilegiat sa fii in preajma lor, pentru ca e fascinant sa vezi cum vad lumea, sa ii vezi cum se formeaza, cum isi contureaza personalitatea si cum isi fac planuri de viitor. Ei bine, noi suntem fix la acea etapa.
Iti dai seama ca esti pe drumul cel bun cand nu iti pare rau ca te intorci acasa dintr-o vacanta frumoasa. M-am intors din America cu un sentiment foarte placut, si asta in mare parte datorita proiectelor de teatru si film in care sunt implicata. Nu e deloc simplu sa ajungi sa faci ce iti place. Nu tine doar de tine, de munca depusa, de cat de determinat esti. Nici de cate discursuri motivationale ai auzit pe tema asta. In viata trebuie sa ai si sansa. Cand eram copil, Marian Ralea imi vorbea adesea despre aceasta sansa in meseria noastra si mi se parea ca exagereaza. Dar cu timpul, am inteles perfect la ce se referea. Anul acesta, dupa foarte multa munca, simt ca mi se ofera dintr-odata multe sanse de a face ce imi place mai mult. Si e cu mare bucurie, va zic.
De fiecare data cand ajungem in poiana din curtea Palatului Mogosoaia, ne loveste o nostalgie puternica, de ne apucam si rememoram toate etapele organizarii nuntii noastre: cum am ales copacii in care sa asezam fotografiile noastre, cum am asezat cele 3 mese lungi direct pe iarba, cum am legat zeci de metri de ghirlande cu becuri, cum stateam pe patura si faceam pom-pom – uri cu o zi inainte, cum am pedalat ca nebunii tandem-ul nostru, cum am asteptat invitatii, cum am dansat… cum au trecut 7 ani. Chiar, cum?
Oare cum va fi peste 5 sau 10 ani? Va mai exista Instagram? Ne vom mai certa pe Facebook? Va mai intra cineva dimineata, la cafea, pe blogurile preferate?
Ieri l-am sarbatorit pe Vlad de Ziua Copilului. Cu alte cuvinte, l-am lasat cu buna stiinta sa impinga mai mult limitele rabdarii noastre, ca deh, o data pe an e ziua copilului. Desi, nu e ca si cand nu il iubim si nu il protejam si nu incercam sa ii oferim experiente deosebite in fiecare zi din an. Dar pe 1 iunie, sub pretextul “de Ziua Copilului”, de dimineata si pana seara mai mult el conduce toata distractia.
Desi vremea de afara m-ar putea contrazice, cred ca totusi vara este pe aproape. Se simte in furtunile acestea specifice de iunie, dar si in soarele care, cand isi face simtita prezenta, incalzeste bine atmosfera. Si daca tot vara vine, ba chiar vine atat de grabita ca a si sarit peste primavara, eu zic sa trecem direct la discutiile serioase: ce impachetam pentru vacanta de vara? Read More