Custom Menu

Latest From Our Blog

Colaje

Pranzul cu prietenii

Ieri am petrecut un pranz foarte placut cu Laura si Dragos la Violeta’s Vintage Kitchen, un loc cu o atmosfera deosebit de placuta. Am vorbit printre multe altele si despre fotografie si camere foto si sper doar ca sfaturile primite de la Dragos sa se vada in urmatoarele mele poze pe care le voi face pentru blog.

Laura Cosoi e Andy Warhol

Laura Cosoi a fost Andy Warhol (apoi si muza lui..) intr-un super pictorial realizat de allhollow. Intra aici sa vezi toate pozele (super styling pentru inspiratie) si trei filmulete foarte tari! Imi place mult proiectul lor, sunt foarte curajosi si inventivi. Si talentati. Si ii laud acuma na, ca sunt prietenii mei.

Schimbare la Kate Winslet!

Cat de bine arata Kate Winslet cu blondul asta deschis si tunsoarea scurta! Cred ca e cea mai reusita schimbare a ei. Arata senzational, aici, pe coperta Vogue UK. Si vedeti ca desi e un blond foarte deschis, sprancenele sunt inchise la culoare. Imi place. Vad deseori fete care cand se vopsesc blonde isi fac si sprancenele aceeasi nuanta, iar chestia asta nu functioneaza la toata lumea. De multe ori efectul e unul nefericit, iti pierzi din expresivitate, esti mai stearsa. Deci, arata foarte cool Kate, nu? Pe langa faptul ca e o SUPER actrita.

Je t’aime Paris

Sunt emotionata. Plec intr-o calatorie la Paris pe care sunt sigura ca nu am sa o uit niciodata, ba mai mult, am sa o povestesc nepotilor. Plec un weekend la Paris impreuna cu mama mea, cu Adela Popescu si mama ei, si Ioana Scarlatescu si mama ei. Adica trei prietene cu cele trei mame. Eu si Adela ne doream de mult sa le ducem pe mamele noastre sa vada Parisul. Noi am avut noroc cu carul in viata, am calatorit si vom calatori multi ani de acum inainte. Aceasta calatorie este pentru ele si vom incerca sa le facem pe plac. Am luat biletele din decembrie (mai de curand au raspuns cu “prezent” si Ioana cu mama ei) si sunt atat de nerabdatoare. Numar orele pana la decolare.

Si nu v-am spus niciodata, dar eu ador orasul asta. Il iubesc pur si simplu, sunt indragostita de el ca de niciun alt oras, ma fascineaza, ma atrage, greu de explicat in cuvinte. Asta si pentru ca e orasul pe care am avut sansa sa-l bat la picior multe zile. Numai cu filmarile pentru State, mergeam cate 10 ore pe jos de la un capat la altul. Mi se intampla deseori sa visez Parisul, mai ales inainte de a-l vizita. Astfel m-am plimbat pe langa Sena in multe nopti, m-am pierdut pe stradutele din Marais, am luat gresit metroul spre Trocadero…

O sa fac multe poze, muuuuulte si o sa le vedeti aici, pe blog. Si o sa fac streetstyle pe Saint Honore! Si cel mai important, o sa am grija ca mama mea sa se simta minunat un weekend la Paris.

Centrul Vechi in detaliu

Acum doua zile m-am plimbat prin Centrul Vechi cu aparatul foto de gat, in speranta ca ii voi intalni pe cei potriviti pentru rubrica mea de streetstyle. Dar am intalnit-o intamplator pe prietena mea Alina si am schimbat planul zilei. Ne-am plimbat pana s-a intunecat si am intrat in toate magazinele noastre preferate de antichitati si decoratiuni interioare. Uite ce am gasit: