Cand e liniste
Gata, de azi ma gasiti din nou pe blog. Va multumesc foarte mult pentru mesajele lasate in acesta perioada extrem de grea din viata mea. Am trait un cosmar. Totul s-a intamplat atat de repede, incat si acum ma trezesc folosind cand verbul la trecut, cand la prezent. E foarte greu sa te obisnuiesti cu gandul ca fizic un om nu mai exista dintr-odata. Ca si cand s-ar fi spart un balon de sapun, atat de usor se desprinde un om de lumea aceasta.
Dupa ce am aflat ca a murit, eram inca pe hol in spital, si mi s-a facut brusc teribil de dor de el. Poate suna ciudat, dar cred ca niciodata nu mi-a fost cu adevarat dor de el pana in acel moment. Asta si pentru ca nu am stat niciodata prea mult departe de parintii mei si stiam ca oricand am nevoie de ei, ei vor fi langa mine. Dar cand m-am oprit din plans si m-am gandit ca nu o sa-l mai vad, aud, strang in brate ni-cio-da-ta, m-a lovit acest dor puternic, ce o sa-l resimt cu siguranta toata viata.
De la aflarea diagnosticului si pana la inmormantare, nu a durat decat o saptamana. A fost un soc pentru el si pentru noi. Dar au trecut acele zile si acum e liniste. Si nu imi place linistea asta. De cand am nascut, tata venea in fiecare duminica la mine in vizita sa-l vada pe Vlad si sa-mi aduca mancare gatita. Dar ieri a fost doar liniste.
Sunt oameni care in astfel de momente prefera sa ramana singuri, cu gandurile lor. Dar mie simt ca imi face mai bine sa am mereu prieteni aproape, sa va am pe voi, sa raman activa, caci altfel…e liniste. Si in linistea asta simti golul mai puternic.
Vlad imi da forta. E incredibil cum zambetul lui ma topeste de fiecare data. Imi pare nespus de rau ca nu a apucat sa-si cunoasca bunicul. Dar cand o sa creasca mare o sa-i spun ca bunicul a fost extrem de fericit la nasterea lui si ca a fost un om curajos, onest si cu o pofta uriasa de viata.
Asadar, o sa-mi faca foarte bine sa-mi reiau activitatea aici. Mai ales ca tata era un fan al acestui blog si cred ca daca ar vedea lipsa postarilor din ultima vreme, mi-ar spune-o cu umor, in stilul lui caracteristic: “Termina cu prostiile!”
AB/ 19.05.2014
Bine-ai revenit! Te-am insotit cu gandul bun.
Ela/ 19.05.2014
Nu ma pricep prea bine la sfaturi in situatiile acestea,pentru ca mi se par teribil de dureroase.Tot ce pot sa iti spun e ca ma bucur ca ai revenit!Probabil vor fi zile vesele,zile mai triste,dar cu totii avem astfel de momente!
Alexa Criss/ 19.05.2014
E groaznic cand iti pierzi unul din parinti. Eu mi am pierdut tatal si desi sunt impacata cu ideea imi lipseste enorm chiar si dupa 16ani …e greu, dar ceea ce te intareste este faptul ca te gandesti ca te priveste de undeva de sus si ca tie nu ti ramane decat sa l faci cat mai mandru de tine. Te pup si iti doresc multe clipe de liniste ….
Alexa Criss/ 19.05.2014
Bine ai revenit pe blog !!!
Alina/ 19.05.2014
Bine ai revenit! 🙂
Viata merge inainte. Asa e facuta. Daca alegem sa traim cu bucurie in suflet, nu inseamna ca i-am uitat pe cei care nu mai sunt cu noi. Un colt din sufletul nostru va fi mereu rezervat lor, unde ii vom reintalni cand le vom simti lipsa, vom vorbi cu ei si ne vor raspunde, pentru ca atat de bine ii cunoastem. Mi-au dat lacrimile cand ti-am citit ultima fraza. Tatal tau va fi alaturi de tine mereu.
Irina/ 19.05.2014
Si mie mi-au dat lacrimile cand am citit ultima fraza.
Alexandra/ 19.05.2014
Îți doresc multă sănătate și putere!
Maria/ 19.05.2014
Bine ai revenit Dana! 😀
Camelia/ 19.05.2014
Dumnezeu sa va dea putere in aceste momente grele!
Sa fiti sanatosi !
Bine ai revenit!
ursule/ 19.05.2014
ne-a fost doooor 🙂
Emma/ 19.05.2014
Bine ai revenit, Dana! Fii tare~!
Si eu la randul meu mi-am pierdut tatal in urma cu 6 ani. Era cel mai bun prieten, si mereu a stiut cum sa ma motiveze… A fost greu sa accept ca nu o sa il mai imbratisez niciodata, cum ai spus si tu … insa ma gandesc ca am un inger pazitor care imi vrea binele, atat al meu, cat si al familiei noastre.
Oriunde va fi, tatal tau va avea intotdeauna grija de tine! Iar cand Vlad va creste, sa ii aduci aminte de bunicul lui drag! 🙂
Diana/ 19.05.2014
Suntem langa tine!!! Iar Vlad, cu siguranta iti va da toata puterea ca sa treci peste .. te pup
Anca-Elena/ 19.05.2014
Bine ai revenit Dana! M-ai emotionat foarte tare cu aceasta postare, imi dau seama ca trebuie sa fim mai buni, mai rabdatori si recunoscatori cu parintii nostri, nu se stie niciodata cand ei nu vor mai fi… Tatal tau va fi tot timpul in sufletele si gandurile voastre…..chiar si in ochisorii lui Vladut, o minune de baiat!!!
Gina N./ 19.05.2014
Nu pot decat sa-mi imaginez prin ce treci. Eu sunt foarte legata de parintii mei, mai ales ca nu ii am tot timpul alaturi, locuind la km distanta… Si cu cat trece timpul si-i vad imbatranind ma ingrozeste gandul ca am sa ma duc acasa si nu va mai avea cine sa ma astepte. E groaznic. E un gol ce nu va fi umplut. Imi spunea o prietena care si-a pierdut tatal acum 9 ani ca pentru ea parca ar fi fost ieri, nu i se pare ca a trecut asa de mult timp. Si durerea si dorul sunt la fel de mari. Sunt cu sufletul alaturi de tine! Te imbratisez cu drag si caldura!
Antonia/ 19.05.2014
Condoleante….>:d<
toscasilviu/ 19.05.2014
bine ai revenit dana mi-a fost de tine condoleante si sa fii tare sunt alaturi de tine 🙂
Simona/ 19.05.2014
Condoleante! Inteleg prin ce treci, pentru ca mi-m pierdut ambii parinti (pe tata la 26 de ani, iar pe mama cand aveam 29). Trebuie sa fii tare si sa te gandesti la Vlad, el este cel care te va ridica mereu atunci cand o sa te simti doborata. Si nu uita ca cineva acolo sus te iubeste si are grija de tine.
Oana/ 19.05.2014
Nici macar nu te cunosc insa prin ceea ce scrii si cum scrii te simt ca si o prietena.Ma bucur ca ai revenit si inca o data iti transmit ca trebuie sa fii puternica.Dupa cum vezi sunt o gramada de oameni care te iubesc si admira 🙂
Mihaela/ 19.05.2014
Condoleante. Sa va de-a Dumnezeu putere sa treceti peste acest moment greu din viata voastra.
Elena/ 19.05.2014
Eu nu am pe nimeni aproape! As vrea cateodata macar o zi sa simt iubirea parinteasca, protectia lor, gandul lor bun! Macar o zi…
Elena/ 19.05.2014
Condoleante! Imi pare rau dar de azi vei fi si mai puternica si mai inteleapta…
Andreea Vidroiu/ 19.05.2014
Intr-adevar viata nu intreaba niciodata daca suntem pregatiti pentru o nenoricire sau daca vom suporta pierderea unei persoane dragi.Viata e dura uneori dar sungura alternativa este doar inainte 🙂 Iti doresc din suflet sa te regasesti si sa fi puternica pentru minunea ta 🙂
Deby/ 19.05.2014
Dana be strong! E foarte bine ca ai curajul sa iti impartasesti emotiile cu glas tare si nu te inchizi in tine in astfel de momente. Alti oameni se inchid in ei si isi pling amarul singuri inducindu-se intr-o stare de depresie. Asta e viata! Merge inainte! Taticul tau a asteptat sa isi vada nepotelul si a plecat cu inima impacata in cealalta lume! Va fi mereu ingerul tau pazitor! E ingrozitor de dureros cind pierzi o persoana draga si golul acela care ramine in loc nu il poti completa cu nimic. Dar asta e. Pastram in inimile noastre amintirea celor dragi si credem cu tarie ca ei sunt ingerasii nostri! Ma bucur ca ai revenit!
Maria/ 19.05.2014
mi-au dat lacrimile cititnd randurile de mai sus, sincere condoleante nu-mi imaginez prin ce treci si ai trecut,.. dar sper sa gasesti in tine si in apropiatii tai forta cat sa mergi mai departe, tatal meu are 57 de ani si sper sa mai fie in viata noastra multa vreme de acum inainte si el si mama caci nu stiu ce m-as face fara ei…
fii tare si zambitoare pentru copil, sot, noi toti, pentru tine, pentru amintirea tatalui tau, pentru mama ta…
numai bine… Maria
Gabriela/ 19.05.2014
Pozele 8 si 11 sunt superbe! Transmit atat de multe emotii…
Numai bine si multa putere…
Anca/ 19.05.2014
Acelasi lucru s-a intamplat si mie, mi-am pierdut tatal la 10 zile dupa diagnostic si a fost cumplit…iar baietelul meu nu si-a cu oscut niciodata bunicul… Imi pare sincer rau, o sa fie mai bine cu timpul, ai sa vezi!
Mimi/ 19.05.2014
Te apreciez pentru ca esti puternica. Si ma bucur ca esti din nou aici, pe blog.
Daniela/ 19.05.2014
Multa putere si forta sa mergi inainte. Sincere condoleante.
Oana-Maria/ 19.05.2014
Bine ai revenit alaturi de noi Dana!
Mi-au dat lacrimile simtind durerea din sufletul tau, care a trecut dincolo de cuvintele asternute usor pe hartie.
Ma bucur nespus de mult ca ai gasit forta necesara sa ne scrii, pentru ca in fiecare dimineata m-am obisnuit sa intru in primul rand, pe blogul tau, savurandu-mi cafeaua. Mai nou am descoperit si blogul prietenei tale Adela.
Ce mare si frumos a crescut Vladut!
Copilasii nostri sunt totul in viata noastra, ne ajuta sa renastem ca pasarea Phoenix.
Te imbratisez cu mare drag!
Simona/ 19.05.2014
Nu stiu de ce, dar am impresia ca ai plans cand ai scris articolul acesta minunat..Oare asa sa fie?
In time for fashion/ 19.05.2014
Bine ai revenit! Be strong!
Tanya/ 19.05.2014
Condoleante imi pare foarte rau 🙁
Citeam postul tau si parca ma gaseam pe mine in povestioara ta, eu la fel mi-am pierdut tatal acum 10 ani, si innainte cu vreo 2 saptamini ca el sa moara nascuse verisoara mea si fetita ei minunata a mai calmat un pic apele, dupa ce el a murit cu multa durere in suflet incepusem sa ne bucuram de mica noastra nepotica. Nu poti fi trista atunci cind vezi asa minune linga tine.
Ma bucur ca ai revenit ai luat o decizie buna, eu eram atunci foarte mica aveam 15 ani si inca copil am ales linistea si nu m-a adus la nimic bun faptul ca m-am inchis in mine.
Abia astept noile tale postari.
https://bodylifestyle.info
Stefana/ 19.05.2014
Condoleante Dana. Si eu mi-am pierdut tatal acuma doi an si stiu cat e de greu. Dar e bine ca ai oameni care te iubesc, o familie minunata, pe Vlad 🙂 . Toate astea te vor ajuta sa mergi inainte.
Alina/ 19.05.2014
….in astefel de momente cuvintele sunt greu de gasit…de grait…multa putere de a trece peste iti doresc eu….
Carmen M/ 19.05.2014
Dana m-ai facut sa plang .Stiu cum e sa iti moara cineva drag si cunosc de asemenea acel dor care te cuprinde dintr-o data si parca ramai cu el vesnic in suflet … trebuie sa fii puternica pentru Vladut care e o comoara de copil .Suntem alaturi de tine !
Ioana/ 19.05.2014
Tu esti suficient de puternica sa treci prin tot..chiar daca e un pas greu in viata. E greu sa te desparti de cei dragi. Vlad si sotul tau sunt minunile tale si vei reusi cu ajutorul lor sa iti gasesti forta de a merge mai departe…golul de acum…in timp..treptat va disparea..dorul ramane..dar asta e viata noastra! Fii puternica si Dumnezeu sa iti dea puterea necesara de a invinge!!!!!
Cora C./ 19.05.2014
🙂
Ana/ 19.05.2014
Mi-au dat lacrimile si ..ma trezit un pic acest post ! Iti doresc multa putere !
toscasilviu/ 19.05.2014
🙂
Ada/ 19.05.2014
Dana, te admir pentru forta ta si pentru sinceritatea cu care ai scris acest post, dezvaluindu-ti sufletul celor care iti urmaresc acest blog, si mai ales in momente atat de dificile. Esti un om deosebit!
toonie/ 19.05.2014
“A heart of gold stopped beating
Two shining eyes at rest.
God broke my heart to prove
He only takes the best.”
Eu asa simt de cand a murit tatal meu…
BiancaZ/ 19.05.2014
Draga Dana,
m-a emotionat tare mesajul lasat de tine… si ma face sa constientizez si mai mult ca trebuie sa ne bucuram de fiecare zi, fiecare clipa petrecuta cu oamenii dragi noua.
Iti doresc putere multa!
Te imbratisez!
Vladut a crescut asa mullllttt, il pup!!!!
Anca/ 19.05.2014
O saptamana? Adica intr-o zi a aflat diagnosticul si peste o saptamana s-a dus? De ce nu a urmat un tratament? Si cum de ati aflat diagnosticul atat de tarziu? 🙁
LILI/ 19.05.2014
Intrebari fara rost in aceste momente…
rodica/ 19.05.2014
Anca, nu ai inteles din postarea Danei ca tatal ei era la spital, deci urma un tratament!?! ca a durat doar o saptamana si nu o luna sau un an, tine de boala, de organism…cancerul este o boala parsiva, iar atunci cand e localizat in sange omul nu are dureri ca sa-l ingrijoreze…Dana, viata merge intotdeauna inainte chiar daca noi vrem uneori sa o oprim. Vladut i-a umplut tatalui tau inima de fericire cu siguranta.
Georgiana Istrate/ 19.05.2014
Iti spun sincer ca am plans citind aceste randuri, desi sunt la serviciu si se uita colegii ciudat la mine. Imi pare extrem de rau! Condoleante!
Laura/ 19.05.2014
Nu mi-a venit sa cred cand am citit in ziare ce s-a intamplat, mai ales ca l-am vazut pe tatal tau la tv, atunci cand s-a nascut Vlad si era foarte vesel, foarte fericit parea foarte sanatos… Imi pare sincer rau, condoleante!
Dana N/ 19.05.2014
of cat de mult mi-as dori sa nu stiu despre ce vorbesti 🙁 sambata, 17.05.2014 am inmormantat-o pe mama mea. Mai avea o luna pana sa implineasca 50 de ani. Stiu ce inseamna sa privesti, pentru prima data, catre viitor cu regret, stiind ca urmeaza atatea lucruri frumoase pe care ei nu o sa le vada. Tot ce putem face este sa fim puternice, pentru ei si pentru cei din viata noastra care au nevoie de noi. Curaj!
Anamaria B./ 19.05.2014
Bine ai revenit! Condoleante, Dumnezeu sa te intareasca iar tatal tau, cu siguranta, vegheaza asupra familiei tale si te va ocroti mereu. Esti foarte puternica!
Ana/ 19.05.2014
Imi pare foarte rau! Mi-au dat lacrimile cand am citit postul. Nu am trecut prin asta si nu pot decat sa-mi imaginez ce simți. Cred ca micutul tau te va ajuta sa treci mai ușor , ținându-te ocupată cam tot timpul. Iti doresc multa putere! Acum tot ce poti face pt tatal tau este sa te rogi sa aibă Dumnezeu grija de el, de sufletul sau.
Condoleante!
Anachen/ 19.05.2014
Nici nu stiu cum as putea sa-ncep? Prin a spune sincere condoleante? Prin a spune ca ceea ce tu povestesti poate sa fie o lectie pentru noi toti? Prin a spune ca admir enorm modul tau de trece peste aceasta durere?
In astfel de momente nici nu stii ce e bine sa spui, dar este bine sa stii ca esti inconjurata de oameni care cred in tine. Putere multa!
Adriana/ 19.05.2014
Viata merge inainte, Danuca! Vladut iti va da puterea sa mergi mai departe!
Te asteptam cu noi postari pe blog!
mitu padureanu alina madalina/ 19.05.2014
m-ai emotionat pana la lacrimi, cuvintele de regret nu-si au rostul, amintirea lui vie conteaza ca va ramane mereu acolo in inima si sufletul tau de om modest si iubitor, cinstit si dedicat!