Custom Menu

Latest From Our Blog

Botezul ei

Botezul ei

Acesta a fost botezul fetitei noastre, Lia Elena.

   

La inceputul verii ne gandeam sa amanam botezul pana cand riscurile pandemiei vor fi semnificativ mai scazute. Sincer, imi si imaginam cum voi intra cu ea de mana in biserica. Incet-incet, vazand si cum evolueaza lucrurile, incepusem sa ne gandim daca nu am putea face totusi slujba si o petrecere restransa, urmand sa adunam pe toata lumea la taierea motului sau pentru un alt moment important din viata ei. Dar tot indecisi eram si balanta inclina mai mult spre amanarea botezului. Asta pana in ziua in care baiatul cel mare al lui Radu ne-a anuntat ca a fost admis la studii in strainatate si ca pleaca in 3 saptamani din tara, fara sa se mai poata intoarce usor din cauza carantinei. Atunci ne-am zis ca asta e motivul pe care il asteptam ca sa facem acum botezul si sa nu il mai amanam, caci era firesc ca fratele ei mai mare sa poata participa si el.

Mai aveam 2 weekenduri practic pana in plecarea lui. Am sunat la Alina de la The Wedding House si i-am spus ca am vrea sa facem botezul micutei noastre la ei, dar nu i-am vorbit nimic despre data. I-am explicat urgenta abia la fata locului si a ramas uimita cand, impreuna cu ea, am programat botezul peste 2 saptamani. Ne-a spus ca detinem recordul de timp pentru organizarea unui eveniment la ei. Dar eu, relaxata cum ma stiti, i-am spus ca e timp pentru toate si ca va fi minunat.

Initial ma gandeam ca deja locatia arata perfect si ca nu va mai trebui ca la Vlad sau la nunta noastra sa ma ocup si de decoratiuni. Dar nu am rezistat! In noaptea zilei in care ne-am hotarat ca peste 2 saptamani o botezam, nu am putut dormi de emotii si de gandurile legate de tema petrecerii si de elementele de decor sau cadourile pentru invitati.

Asadar, am ales foarte repede tema Camp Party. O data pentru ca acolo exista deja un spatiu de camping cu casute absolut adorabil, cat si pentru ca tematica ni se potriveste noua ca familie. De aceea am si adus autorulota noastra acolo, pe care am decorat-o de sarbatoare. Lia a calatorit cu ea prin tara inca de la varsta de 7 saptamani.

Apoi m-am gandit sa aduc aceeasi tema si in zona meselor. Asadar, deasupra fiecareia, am asezat baldachine albe, care se miscau usor in adierea vantului si care ofereau o atmosfera senina si intima. Pentru siguranta invitatilor (am fost in jur de 35 de persoane), am pus mesele la distanta una de cealalta, ca fiecare sa poata ramane in confort alaturi de familie sau grup de prieteni. Oricum, spatiul de acolo e atat de generos, incat daca cineva voia sa se retraga cu copilul departe de restul lumii, o putea face fara griji. Mi-am imaginat intreaga petrecere ca pe o zi de vacanta, o vacanta pe care nu am avut-o multi dintre noi in vara lui 2020.

Revenind la mese, ele au fost decorate cu flori de catre Valentina de la Atelier Interesart. Am descoperit-o pe Valentina pe Instagram, iar acum a fost prima oara cand ne-am intalnit si am comunicat excelent. A inteles exact ce imi doresc si a adus flori de camp si diverse plante aromatice, pe care le-a asezat in vase de email, asa cum mi-am dorit, ca sa fie in acord cu tema aleasa. Vlad si cu mine am pregatit pachetele cu ceaiuri facute de noi (efectiv am ales diverse plante, flori, fructe… si am facut mixuri unice – “Ceaiul Liei”), pe care le-am decorat cu flori de lavanda, din lavanda-donatie pentru mamele singure sustinute de Touched Romania. Tot din aceasta lavanda i-am pregatit lui Vlad “confetti naturale” – adica flori de lavanda – pe care le-a aruncat in momente cheie ale botezului. Iar etichetele cu numele invitatilor au fost scrise cu o caligrafie superba de catre Firul Cuvintelor.

Invitatilor le-am mai pregatit si esarfe – bandane brodate cu initialele L.E., perfecte pentru o zi de camping. Iar copiii au primit fiecare cate o bocceluta (cum se vede in fotografia cu Vlad), creata din aceleasi bandane, in care le-am pus multe dulciuri sanatoase.

Pe mese au fost aprinse atat lumanari firave de la MO – Candles and more, cat si lumanarile cu ceara naturala Moon, care aveau in interior ravase cu provocari. Pe parcursul serii, invitatii au descoperi tot felul de mesaje ascunse, de la “Tine un toast pentru Lia Elena celor de la masa ta.” si pana la “Felicitari! Ai castigat o zi de stat cu Lia Elena cand va mai creste.”. Am compus o lista foarte lunga de provocari 🙂

Un succes au fost si inghetata de la Sweetology, cocktailurile de la Pernod Ricard si torturile de la Cardamometchocolat. Tot ce va recomand in aceasta postare legata de botez nu reprezinta reclame sau alte obligatii de promovare. Sunt servicii pe care le-am platit, ca oricine altcineva, dar pe care vi le recomand, tocmai pentru ca am descoperit oameni foarte misto care merita promovati. Pe multi dintre ei ii urmaream pe Instagram si abia acum am avut bucuria sa ii cunosc. La fel s-a intamplat si cu fotografii Monica si Adi de la Deer’s Photography, care au un simt extraordinar, fotografiile lor avand o atmosfera minunata. Nu ca am dreptate?

Acum trecem la tinutele pe care le-am purtat, un subiect care am vazut ca va intereseaza. In primul rand s-au remarcat palariile Fandacsia, facute pe comanda, pentru toti cei din familie care isi tin capul 🙂 Lia a purtat o coronita realizata tot de Atelier Interesart, care a decorat si lumanarea de botez. Rochia mea, aleasa cu cateva zile inaintea botezului, este o creatie Azzea. Tinuta a fost completata de machiajul realizat de Alexandra Craescu si de hair stylingul lui Adonis Enache.

Vlad si Lia au purtat amandoi hainute de la Theodor Boutique. Dupa slujba de botez, Lia a primit de la nasa, buna mea prietena Bianca, o rochita de la Hemp Cloth, creata special pentru ea. Iar trusoul a fost cumparat de la Lushilush. Repet, pe toate aceste branduri le-am descoperit recent, si vi le recomand nu in urma vreunei colaborari, ci pur si simplu pentru ca am fost foarte incantata de ele. Botezul a fost un eveniment privat, doar cu familia si o mica parte din prieteni (din cauza vremurilor pe care le traim), nu un eveniment de marketing 🙂 Dar asta nu inseamna ca nu va pot vorbi voua acum, celor care va ganditi la astfel de evenimente pentru familiile voastre, despre cei cu care am organizat in 2 saptamani un botez de poveste.

Spre seara, am suflat in cele 3 torturi. Unul era al Liei pentru botez, unul al fratelui ei care a si pleacat intre timp la studii si unul al Andreei Esca, fiind alaturi de noi de ziua ei. Iar cand s-a lasat intunericul, asa cum se cuvine la un Camp Party, am aprins un foc de tabara si am dansat sub cerul instelat.

A fost minunat si, desi ne-am facut milioane de griji pentru siguranta invitatilor, acum chiar ma bucur ca am reusit sa o botezam si sa organizam intr-un timp record prima petrecere din viata ei.

Lia mea draga, iti doresc sa fii sanatoasa la trup, la minte si la suflet. Te iubim enorm, suntem topiti cand te privim, lesinati cand ne zambesti, fascinati cand ganguresti si continuu uimiti de cat de norocosi putem fi sa ne fi ales.

P.S. Acestea sunt doar o parte dintre fotografii. Voi mai posta si altele, pe masura ce le voi primi.

33Comments
  • Veronica/ 06.09.2020Reply

    Ma topesc si eu de dulceata Liei si frumusetea din jurul ei!
    Felicitări pt petrecere. Wow, m-ai uimit ca de obicei cand e vorba de organizare. Dana esti fantastica si super creativă ❤???

  • Teo girl/ 06.09.2020Reply

    Doamne, ce fruuuumos ♡
    Sunteti o poveste atât de faina si de reală!!!! O bucurie sa te cunosc si sa te tot descopăr, om frumos♡
    P.S. sper ca ai dus si Aliasul junior :))))

  • Alina/ 06.09.2020Reply

    Superb! Mulțumim că ai împăetăşit cu noi un eveniment atât de intim. Mi-au plăcut mult decorurile alese,am recunoscut branduri pe care şi eu le urmăresc şile iubesc. Sănătate şi veseLia în continuare! 🙂

    • Dana/ 06.09.2020Reply

      Multumim frumos ?

  • Simona/ 06.09.2020Reply

    Foarte frumos! Multumim ca ai impartasit cu noi aceasta experienta de familie. Si chiar apreciez ca ne recomanzi branduri care iti plac si cand nu e vorba de o colaborare. Sanatate si fericire Liei si intregii ei familii!

    • Dana/ 06.09.2020Reply

      Tot timpul o fac. Atunci cand e vorba de o colaborare, mentionez la finalul articolului. Si oricum, chiar si daca vorbim de o reclama platita, vorbim tot de produse sau servicii in care cred. Iar pe social media folosesc #ad, #sponsored sau (P). Doar ca uneori utilizatorii nu mai stiu cand e reclama platita sau cand e o recomandare personala si atat. De aceea am tinut sa precizez asta acum, mai ales in contextul botezului, care e un eveniment de familie.

  • Roxy/ 06.09.2020Reply

    Doamne Dana, mereu ma surprinzi. Stiu ca ai niste idei minunate de fiecare data, insa mereu ma surprinzi, mereu gasesti ceva si mai frumos.
    Mi-a placut foarte mult ce am vazut, desi nu avem inca copii, i-am aratat sotului ca exact asa ceva imi doresc si eu cand vom avea un copil. Ceva relaxat, ca invitatii sa se simta lejer si in acelasi timp foarte bine.
    Lia este mai mult decat perfecta, la fel ca minunatul Vlad, pe care il ador.
    Sunteti o familie perfecta ❤️

    • Dana/ 07.09.2020Reply

      Multumesc, Roxana. Mai aveti timp sa copilariti ?

  • Mihaela/ 06.09.2020Reply

    Hey! Mi-ai adus aminte de mica mea nunta de vis (cand zic “mica” ma refer la 15 persoane ): tot la Wedding House, cu aranjamentele talentatei Valentina, palaria de la Fandacsia si pozati de minunatii Monica si Adi pe care i-am si cunoscut atunci. A fost foarte frumos! Si da, toti merita sa fie promovati pentru ca pun atat de mult suflet si din mainile si inima lor ies lucruri extraordinare !!!

    • Dana/ 06.09.2020Reply

      Ce frumos ❤ Casa de piatra!

  • Sorina/ 06.09.2020Reply

    O poveste in vietile voastre?!
    Bucurii binecuvantate sa aveti si de acum inainte?! Maica Domnului sa o vegheze mereu pe LiaElenaBucuria?!
    Bizzz

    • Dana/ 07.09.2020Reply

      Multumim, Sorina!

  • Larisa/ 07.09.2020Reply

    Atat de simplu, dar atat de complex. Absolut superb! Sunteti minunati de la mic la mare si emanati atata naturalete si bucurie, incat e inevitabil sa nu zambesti cand vezi atata frumusete! Multa sanatate tuturor si nu in cele din urma, sa-i fie de bine Botezul Liei, binecuvantata cu tot ce-i mai bun si frumos!

    • Dana/ 07.09.2020Reply

      Multumim frumos ?

  • IOANA/ 07.09.2020Reply

    Scriem ”invitailor”, nu ”invitatiilor”, atunci cand ne referim la oameni, persoane. Gresit in ambele lorcuri in care a fost folosit… Se articuleaza doar cand e vorba de invitatie ca obiect… Oare de ce ne apucam sa scriem public atunci cand nu cunoastem elementara limba romana?

    • Dana/ 07.09.2020Reply

      Tu tocmai ai scris “lorcuri” si “invitailor”. Nu-mi tine lectii de gramatica, te rog, caci nu e cazul. La fel ca tine, din neatentie, am scapat probabil unele typos. Stiu foarte clar care este forma dativului – de la sg. invitat – pl. invitati – invitatilor / vs sg. invitatie – pl. invitatii – invitatiilor. Dar e destul de complicat sa scrii de pe telefon, sa te opresti din 5 in 5 minute eventual sa linistesti un copil si apoi sa fii perfect atent daca e vreo litera mancata. O sa recitesc acum textul si o sa corectez, acolo unde e necesar.

      • Dana/ 07.09.2020Reply

        Si iarta-ma, dar primul loc in care vad ca am folosit acest cuvant e in propozitia “pentru siguranta invitatilor” si e scris corect. Deci nici nu stiu la ce te referi. Verific in continuare…

        • Dana/ 07.09.2020Reply

          Acum am corectat, intr-un alt paragraf. Iti multumesc ca mi-ai atras atentia. Greseli de acest gen pot fi usor facute din oboseala si neatentie. Dar de aici si pana la intrebarea retorica jignitoare de la finalul mesajului tau… e cale lunga. Sa inteleg ca asta e tot ce ai putut comenta la un articol lung legat de botezul copilului meu. Multa sanatate si fericire iti doresc!

    • Lia/ 08.09.2020Reply

      Urât! Foarte urât!

  • GabitzaBv/ 07.09.2020Reply

    Minunați! Sănătate tuturor, succes lui Barbu! Zile senine cu Lia Veselia!

    • Dana/ 12.09.2020Reply

      Multumim frumos!

  • Sanda/ 17.09.2020Reply

    Felicitări Dana, pentru familia minunată pe care o aveţi. Fetiţa e adorabilă, este foarte frumoasă, iar petrecerea a fost de vis, cel puţin aşa se vede din imagini. Să fiţi sănătoşi, iubiţi-vă mult, mult şi ignoraţi oamenii “urâţi” din jurul vostru.
    Pupici bebeluşei Lia bucuria :)))))

  • mara/ 18.09.2020Reply

    Divin!Absolut divin!
    Fetita este un inger!
    Felicitari Dana!

  • Iulia/ 25.09.2020Reply

    Crestinarea a fost facuta de catre un preot ? sau ati facut doar petrecerea ? Nu am vazut nici o poza de la biserica..

    • Dana/ 27.09.2020Reply

      Fireste ca a fost facuta de un preot

  • Doina M/ 13.10.2020Reply

    Doamne, ce poze minunate, si ce oameni frumosi si fericiti! Multumim ca impartasesti aceste momente de familie cu noi, cititorii tai!

  • Alexandra/ 02.11.2020Reply

    Buna! Fii amabila Dana, ai putea sa imi spui de unde sunt incaltarile lui Vlad? Multumesc. Caut si eu pentru baietelul meu dar nu gasesc ceva asemanator.

    • Dana/ 03.11.2020Reply

      Sunt Camper, luati de la Biscuit Club Shop

  • Ramona/ 25.03.2021Reply

    Buna! Minunate pozele! Te urmăresc cu mare drag! Poți sa îmi spui, te rog frumos, de unde sunt încălțările tale? Sunt superbe!

    • Dana/ 01.04.2021Reply

      Aldo, colectie mai veche.

  • Ramona/ 16.04.2021Reply

    Servus Dana, ce ati avut drept marturie? Multumesc mult

    • Dana/ 17.04.2021Reply

      Am avut 2 idei si le-am pus in practica pe ambele. Avand in vedere ca tema petrecerii a fost Camping Party, am pregatit fiecarui invitat drept marturie cate o bandana alba, pe care am brodat literele L.E. (de la Lia Elena). In plus, am facut impreuna cu Vlad pachetele cu ceaiuri, dupa gustul si mirosul nostru, amestecand plante si fructe uscate. Invitatii au fost foarte incantati de ele, am primit multe mesaje de multumire. Iar copiilor invitati le-am pregatit niste boccelute cu duliciuri – aceeasi bandanda, umpluta cu dulciuri, legata la capatul unor bete. Mi-a placut foarte mult sa creez aceste mici cadouri, mai ales ca am fost 30 de oameni.

  • Ramona/ 21.04.2021Reply

    Buna! Poți sa îmi spui te rog frumos cine ti-a brodat bandanele? Mulțumesc!

Leave a Comment