Continuarea povestilor:
Astazi a fost o zi speciala pentru mine…o zi in care pur si simplu am realizat cat de bine e sa faci bine. Este cel mai placut sentiment care m-a incercat vreodata! Ne-am strans mai multe persoane si am reusit sa strangem niste fonduri pentru copiii din cateva sate din jurul Timisoarei.S-a luat legatura cu primariile din satele respective si s-au intocmit liste cu familiile cele mai nevoiase de acolo.Astazi am mers la ei cu dulciuri, hainute, jucarii, alimente, sucuri, etc. Atata bucurie nu am vazut niciodata pe fata unor copilasi, ingeri de copii foarte greu incercati de viata asta dura. Am plans de bucurie vazand cata bucurie am adus in sufletele acestor copilasi la vederea dulciurilor si jucariilor. Cel mai mult m-au impresionat cateva familii care traiau in aceeasi curte, cam fiecare familie avand cate 2-3 copii minim. Au fost cei mai bucurosi, atat fericire se citea pe chipul lor. Fiecare cauta in plasuta sa vada care mai de care ce are. Niste copii geniali!!!Superbi!! Pentru mine a fost o lectie de viata, experienta asta m-a invatat sa nu mai fiu atat de pretentioasa si uneori chiar rautacioasa. Lucrurile materiale sunt cele mai putin importante.Facerea de bine si caldura sufleteasca, dupa mine, sunt cele care conteaza cel mai mult. Claudia
Aveam 10 ani si la usa venise o femeie [ saraca ] cu un copil de 7 -8 ani cred care era descult , eu eram singura si initial am vrut sa ii dau un leu si dupa sa inchid usa dar cand am vazut-o pe aia mica desculta am fugit repede la dulapul cu papucii mei [ tocmai ce primisem cadou de la o matusa niste papucei rosii din piele ] si iau cutia cu totul si i-o dau, fata femeii se luminase iar aia mica se uita cu niste ochi mari si dupa ce imi multumeste inchid usa, ajung in camera si ma uitam la toate jucariile mele de plus si fara sa ma gandesc..nuj ce a fost in capul meu iau un iepure de plus si fug dupa femeia cu copilul si ii dau fetitei iepurasul [ pe care il aveam de la 3 ani] fetita radia de fericire, mamica ei imi tot multumea si imi zicea ca e prima ei jucarie pe care a primit-o. Ajunsa in casa am inceput sa plang dc eu am asa multe jucarii si haine si uneori faceam si mofturi ca nu imi place aia etc… iar unii copii nu au cu ce se incalta saracii. Mama ma intrebat unde imi sunt papucii si jucaria insa nici in ziua de azi nu a aflat,este deajuns sa stiu eu ce am facut cu ele, stiu ca am facut o mama si o fetita fericite!Nicole
E adevarat ca vine Craciunul si suntem predispusi sa facem fapte bune mai mult decat in restul anilor, desi asta nu este neaparat corect.
De acest Craciun cred ca cel mai frumos gest pe care l-am facut deocamdata a fost sa merg impreuna cu un grup de aici sa cumparam cateva cadouri pentru niste batrani nevoiasi dintr-un cartier mai sarac, apoi am fost sa le impartim.
Oricum ce mi-as dori eu cel mai mult ar fi sa ma pot ruga la Doamne Doamne ca de acest Craciun, si de ce nu de fiecare Craciun, fiecare sa ii aiba pe cei dragi langa ei, sa nu isi petreaca aceasta sarbatoare singuri, deoarece Craciunul este sarbatoarea de care ne bucuram impreuna cu ceilalti si nu singuri.
Asa ca voi incepe prin a merge acasa la fratii mei, 5 la numar si le voi duce cate ceva si voi fi impreuna cu ei…Pentru noi va fi cea mai mare bucurie!
Srabatori fericite iti doresc si tie, si voua tuturor! Andreea
Trebuie sa recunosc ca sunt destul de egoista si de cele mai multe ori ma gandesc intai la mine si apoi la ceilalti. Insa atunci cand pot sa ajut un prieten drag o fac din tot sufletul, indiferent ca are nevoie de consolare la 2 noaptea sau ca are nevoie de ajutor la job in zile de sambata sau duminica. Si ma simt bine sa stiu ca am putut sa fiu de folos. Imi vine greu sa spun care este ultima fapta buna pe care am facut-o pentru ca nu am contorizat si cu cat ma gandesc mai mult cu atat imi e mai greu sa imi dau seama. Sa fie oare faptul ca am plecata acasa in weekend sa o ajut pe mama la curatenie, sau ca i-am zambit batranului care s-a asezat langa mine in troleu? Sau ca nu mi-am cumparat mie perechea aia de pantaloni la care ma gandesc de cateva luni sa imi ajunga banii pentru cadourile de Craciun? Oricare dintre ele ar fi, sunt multumita ca acestea sunt fapte pe care le fac de fiecare data cand am ocazia si nu doar atunci cand un eveniment o cere. Ioana
Acum ceva timp , cred ca pe la inceputul ultimului an de facultate ma grabeam sa ajung la cursurile facultatii de drept. Eram deja in intarziere si mergeam foarte absorbita. La un moment dat o doamna in varsta, care abia se putea deplasa, ma intreaba unde este strada Rosetti nr… . Eu ii spun dar ea pare si mai debusolata . Imi spune ca trebuie sa ajunga la un cabinet stomatologic si ma intreaba daca nu am cumva idee care ar putea fi .Eu nu eram la curent de existenta acelui cabinet, iar dumneai nu stia numarul. O intreb daca nu are cumva o carte de vizita sau nu stie numarul doamnei (nu stiu de ce am presupus ca era doamna ) doctor. Imi spune ca pe cel din urma il are undeva aruncat prin geanta. Cauta si , dupa ceva timp, gaseste .Ma ofer sa sun la cabinet si sa intreb exact unde este situat. Aflu si imi dau seama ca doamna se afla exact in partea opusa, astfel incat o iau de brat si facem o promenada pana la cabinet.
Parca acum cand povestesc nu mai pare o fapta atata de buna sau iesita din comun – desi nu stiu de ce o fapta buna ar trebui sa fie astfel – , dar avand in vedere vremurile pe care le traim si viteza cu care circulam in oras, m-am simtit bine ca am ajutat-o.Ce-i drept, probabil ca daca as fi fost in campul muncii timpul nu mi-ar mai fi permis ….. pacat. Alexandra
Retrospectand putin trecutul, am amintiti frumoase. Daca as nota undeva, poate s-ar stange destule de reamintit cu drag. Lucrand cu un grup de adolescenti(anii trecuti) ne-am propus sa facem inima copiilor nevoiasi sa zambeasca si sa radieze de multumire macar de Craciun; adolescentii au fost incantati de aceasta idee si ne-am stans resursele, timpul, energia si impreuna am organizat totul; am impachetat frumos cadourile si am asezat ceea ce era de daruit plus ca am vrut sa fim mai original si felicitarile le-am facut noi; imi amintesc cu entuziasm si dor de momentele petrecute impreuna lucrand pentru acei copii! Pentru mine cea mai mare implinire a fost reactia copilor pe care i-am surprins placut; atat parintii (cei care aveau) cat si ei ne-au trimis scrisoare de multumire, apreciind gestul nobil! Vio
Nici nu stiu daca ar trebui sa incep asa…dar vreau sa iti povestesc “fapta mea buna”..este altfel…sau asa o vad eu..
Sunt din Brasov, si pana vara trecuta am fost stundeta la master la drept, stateam in camin si drumul de la facultate pana la camin il faceam pe jos de cele mai multe ori…pentru miscare sau din lipsa biletului de autobuz…
Intro zi ca oricare alta, pe acelasi drum mergeam spre camin de la facultate si in dreptul unei case…cineva bate in geam sa imi atraga atentia, intorc capul si vad o batranica care deschide geamul si ma roaga sa intru in casa ….
…In mod normal, daca nu as fi asa naiva si nu as crede ca mie nu mi se poate intampla nimic rau, mai ales ca de mica parintii mei m-au invatat sa nu vorbesc cu strainii, sa nu ma duc la ei, sa nu intru in casa lor….poate nu as fi intrat.
Dar am intrat in curtea casei ( aici casele au curti interioare ) si usa casei era deschisa si in prag era batranica de la geam care m-a rugat …..sa o ajut sa se incalte….
Am ramas asa putin blocata dar am intrat pe hol, m-am plecat si am ajutat-o sa se incalte cu ghetele..mi-a multumit..si am plecat pe drumul meu….
Iti dai seama ca mi-a luat 10 min sa imi dau seama, sa ma dezmeticesc dar apoi m-am simtit foarte foarte bucuroasa…..si m-am gandit ca poate a fost un fel de zana buna care m-a pus la incercare ( au crescut cu foarte multe basme) si ca fapta mea de bunatate o sa fie rasplatita intr-un fel sau in altul…
Nu am mai vazut pe acea batranica la geam..dar mereu ma uit la geam cand mai ajung pe acea strada…
Nu este o fapta buna ca cele cu care suntem obisnuiti zi de zi dar pentru mine e destul cand sa mi-o amintesc mult mult timp de acum …Diana
Ca sa pot incepe… trebuie sa marturisesc ca tot ceea ce am facut a fost cu ajutorul organizatiei World Vision Romania, unde lucrez ca voluntar si ma implic in diferite activitati in care ii ajutam pe oameni asa cum putem mai bine. Eu locuiesc in comuna Mihaesti Valcea… iar una din parohiile acestei comune, si anume parohia de la Magura, are un parteneriat cu organizatia World Vision Romania. Parintele parohiei s`a implicat si a facut un proiect prin care patru familii fara prea multe posibilitati din parohia sa au beneficiat de alimente pentru a avea sarbatori mai calduroase anul acesta. S-au facut trei echipe de cate 2 si una de 3 copii care din aceasta parohie, care sunt si voluntari World Vision, printre care si eu, si fiecare echipa a primit cate 100 roni pentru a face cumparaturi pentru familia pe care tot ei au ales-o. Dupa ce alimentele au fost cumparate, in duminica de 18.12.2012 au fost duse la biserica, unde au fost sfiintite, iar apoi preotul a mers cu fiecare echipa cu pachetele pregatite la fiecare dintre familiile alese. Familia aleasa de echipa mea, din pacate era formata doar dintr-un singur copil deoarece tatal sau s-a spanzurat in urma cu cativa ani, mama sa este plecata in strainatate,iar sora si fratele lui locuiesc nu departe de el, dar nu il ajuta cu nimic. Ionut, cum il cheama pe baiat, are doar 15 ani si traieste mai mult singur, cu putin ajutor din partea vecinilor, dar intr-o casa neterminata, cu o singura camera in care are un pat rupt, o soba trista, pe o masuta mica un televizor de semenea si el mic, iar in colt inghesuit un scaunel care servea ca masa pe care isi intindea mancarea pe care tot el o gatea singur pe plita innegrita a sobei. Cand am intrat la el in casa, era foarte frig, pe jos era pamant, iar peretii nu erau tencuiti, dar in ciuda acestui fapt, camera lui, singura camera din casa, era foarte mica si CURATA. Ce este cel mai trist, este faptul ca, din lipsa de lemne, a fost nevoit sa mearga singur in padure pentru a colecta lemne, iar atunci s-a intamplat un accident: un lemn i-a cazut pe mainile fragile care s-au rupt, a ajuns la spital unde a facut la una dintre maini a facut operatie cu laser, iar cealalta mana v-a trebui sa o puna din nou in chips deoarece de la treaba pe care continua sa o faca acasa, i s-a deplasat un os. Toate acestea ne-au fost povestite de Ionut, care povestea cu ata tristete, si se simtea in vocea lui golul din suflet pentru ca nu are pe nimeni de langa el, si totusi spera ca mama lui sa vina acasa de sarbatori, asa cum promite din august. Sentimentul pe care l-am avut cand am stat in fata lui cand ne-a povestit asta e de nedescris, ba chiar incepusem sa plang deoarece ii simteam tristetea si dezamagirea cu care povestea. Cu toate ca era trist… a primit cu mare bucurie darurile de la noi si chiar a schitat un zambet pe fata si a grait cu voce subtire “multumesc”. Atunci mi-am dat seama cat de bine ma simt cand fac o fapta buna, mai ales ca Ionut mi-a fost coleg de clasa, dar a ramas repetent un am pentru ca parintii nu aveau posibilitati sa-l trimita cu tot ce trebuie la scoala. Acum este in clasa a VIII-a, se duce in continuare la scoala, si l-am incurajat sa mearga mai departe si la liceu, promitand ca asa va face. Asta a fost doar una dintre povestile triste si faptele de genul acesta pe care am facut-o anul acesta. Imi pare rau ca inca nu am facut rost de pozele facute in ziua respectiva, dar cand am sa le iau o sa le trimit. Dupa anul nou, am de gand sa propun sa facem pechete si pentru orfelinatul din oras, un spectacol de actorie pentru cei mici si poate si pentru cei batrani de la azil, pentru ca cel mai mult se bucura atunci cand cineva sta pur si simplu sa ii asculte fara sa spuna nimic, bineinteles toate acestea cu ajutorul organizatiei World Vision Romania. Defapt, o sa fie mult mai multe activitati intr-ajutorarea altora pentru ca acest lucru imi aduce mie cea mai mare recompensa: satisfactie sufleteasca. Bianca
Chiar ieri am facut acest lucru.Imi mai ramasesera 3 lei in portofel si ma gandeam sa mi iau o punga de chipsuri,insa in drum spre casa am vazut doi copii.Unul cam de 5 ani si altul de 3,stateau langa o pizzerie in fund pe ciment si afara ningea.M-am dus si am dat cei 3 lei pe fornetti si le-am dat punga.Erau foarte bucurosi ,cel mic si-a pus mainile pe fata de bucurie. Catalina
Anul trecut inainte de Craciun, in timp ce faceam curatenie generala..a verit si randul garderobei..am scos absolut toate hainele, le-am pus pe unde am apucat si am facut ordine printre ele..am sesizat ca cel putin un sfert dintre haine sunt de mult uitate si nepurtate, asa ca am strans 2 saci mari de hainutze la care am adunat cateva din jucariile copilariei mele si am mers cu o prietena la o casa de copii carora cred eu ca le-am facut o mare bucurie de Craciun.M-am simtit foarte bine, mandra de mine si mi-a luminat sufletul sa vad ca, cu lucruri neseminificative pentru mine pot sa le fac o bucurie enorma unor copii nevinovati, carora soarta nu le-a zambit..
si in timp ce iti scriu acest mail, ma gandesc ca ar trebui sa fac acelasi lucru si la incaltaminte..Asa ca inainte sa ma pun sa imi impodobesc bradul voi trece la aceasta operatiune..Ioana
Crăciunul e vremea miracolelor, cînd visele se împlinesc, o sărbătoare ce ne amintește că viața este o binecuvîntare. De cele mai multe ori apropierea sarbatorilor de iarna ne face mai darnici, mai ingaduitori si mai buni cu semenii nostri. Pentru acest Craciun, as dori sa le pot oferi copiilor aflati in spitale (Spitalul de Urgenta ”Luther” Sibiu) un zimbet, o raza de speranta ca totul va fi bine si ca mosul nu i-a uitat chiar daca sunt internati.
Din pacate, anul acesta am reusit sa aduc un strop de bucurie doar mamelor si copiilor din Centrul Maternal din Sibiu, mosul incercand sa fie cit mai darnic ca sa nu se supere nimeni.
Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi sufletului vostru!Beatrice
Nu pot spune ca fac fapte bune doar de Craciun, ci le fac de cate ori am ocazia si de cate ori pot ajuta pe cineva.Acum 3 ani in luna octombrie eu am fost internata in spital, in salon cu o fetita ce era internata si ea acolo.Stand mai multe zile acolo ne-am imprietenit cu toate ca ea era mult mai mica decat mine pana in 7 ani.Capatand incredere in mine mi-a povestit ca bunicul ei a adus-o in spital si a internat-o dar ea a ajungand acolo din cauza ca o batea si ziua o trimitea sa cerseasca pentru ca el sa aiba bani sa isi cumpere bautura.
Auzind povestea ei atat cat ea mi-a putut spune, sincer sa iti zic m-a luat plansul,i-am sunat pe unul din parinti si le-am povestit despre fetita si despre dorinta ei modesta , sa aiba carti de colorat ,creioane colorate si niste papucei cu care sa plece din spital.
Bineinteles ca aceasta dorinta i-a fost indeplinita cu ajutorul micilor mele economii.Dupa doua zile eu am fost externata dar dupa o luna ne-am intalnit intamplator pe strada, mai bine-zis ea m-a vazut pe mine de la distanta si a alergat catre mine si m-a cuprins atat de tare incat am simtit un mic fior ce eu l-am interpretat ca fiind o multumire in sufletul ei.Uitand-ma ce papucei avea in picioare am observat ca purta acei papuci ce i-am cumparat eu. Alexandra
Fapta mea buna si cu care ma mandresc a fost facuta chiar in octombrie,anul acesta.Bunica a suferit un accident de masina.A fost calcata de masina pe trecerea de pietoni din satul in care sta.Si a stat la spital 20 de zile.Si in ultimele ore chiuleam ca sa ii duc de mancare si sa vad ce face.Si cand a ajuns acasa,am stat cu ea,desi aveam teza la romana si trebuia sa invat mult.Nu mi se pare cea mai buna fapta de pe lume,dar eu ma mandresc cu ea si Slava Domnului,ca acum bunica e bine.Desi o mai doare spatele. Isa
Cred ca cea mai importanta fapta care mi-a facut una din cele mai bune prietene fericite este faptul ca am facut primul pas ca sa ne impacam. Ne cunoastem de cind eram mici, insa in urma cu jumatate de an ne-am certat, si nici una nu a avut curajul sa faca primul pas. Citeva saptamani in urma insa, am decis sa cedez si sa-mi recuperez prietenia,care nu era pierduta insa a fost neglijata o vreme, daca pot zice asa. Acum insa am o prietena deosebita linga mine, si ma simt implinita!Alina
De 2 ani fac la fiecare Craciun, casute de turta dulce! In primul an am facut una singura pentru mine, mai apoi anul trecut am facut 3 iar anul acesta m-am hotarat sa fac ma multe! Si mai apucat prin 10 decembrie sa fac casute pentru cei care mi-au zis ca isi doresc si chiar azi le-am terminat! Am avut de facut 18 casute de turta dulce, si iti voi atasa si niste poze, si chiar nici nu stiu cum sa imi exprim in cuvinte bucuria pe care am simti-o in momentul in care am fost sa le dau oamenilor! Acea caldura si veselie ce a reiesit din privirile lor si modul in care se bucurau, ma fac sa cred ca am facut o fapta buna, prin faptul ca am dar si altor persoane acea bucurie legata de venirea Craciunului, redata prin aceste casute de turta dulce! Iasmina
Ieri……pe la ora 13.00 eram la magazin,lucrez la Vodafone,imi serveam clientii si intra cineva in magazin.Se auzea vag ce vroia,stiu doar ca plangea si-mi spunea’Va rog frumos,da-ti ceva de mancare nu am mai mancat de 2 zile si imi este foarte foame’,era un batran,chiar mi se facuse mila de el.Ii spun sa astepte in magazin pana imi servesc clientii,zis si facut.Inchid magazinul,ma duc pana la supermarket sa-i iau ceva,el ma astepta afara,cand sa ies din supermarket,il caut,nicaieri,plecase…..am incercat,nu sunt o persoana buna.Putem fi mai buni…Adelina
Vreau sa cred ca anul acesta am facut mai multe fapte bune. Am cumparat alimente pentru nevoiasi si maine, voi lasa niste sacutze cu haine si incaltaminte pentru copiii defavorizati!!!!!! Sunt foarte fericita cand daruiesc din suflet si cand stiu ca va exista cineva care se va bucura cand va primii aceste lucruri. Iti atasez niste poze cu sacosile pe care le-am pregatit. Cu totii avem nevoie de o fapta buna, si nu numai acum in preajma sarbatorilor, ci tot timpul. Adriana
Vineri fiind sfarsitul scolii ma duceam acasa si in portofel nu imi mai ramasesera bani decat maruntis muult si mergand pe strada, in friiiig zaresc un batranel tinand o icoana in mana cersind. In momentul acela imi era foarte greu sa scot mainile din buzuar sa caut prin geanta cu 3000 de chestii prin ea pentru a gasii portofelul dar gandindu-ma la mine, la faptul ca eu ma pot bucura de cativa banuti in fiecare zi in portofel, in timp ce ajungeam spre batranel cu cea mai buna inima m-am oprit sa caut portofelul i-am dat si ultimii mei bani. A fost surprins ca din multimea de oameni care treceau pe langa el nepasatori tocmai o fetiscana ca mine a putut sa se opreasca sa ii dea tot ce are in portofel. Privirea lui din ochi inlacrimati si multumirile repetate efectiv m-a facut sa ma gandesc numai la el tot drumul spre casa si faptul ca el nu se poate bucura de Craciun si multe alte lucruri asa cum o fac eu sau ceilalti care treceau ca niste oameni nepasatori nepasandu-le de lacrimile unui batranel. Ma simteam asa de bine, implinita, ca si cum as fi facut cel mai eroic lucru, de parca as fi salvat toate persoanele din Haiti. Eram asa de mandra de mine si simteam cum inima mea zambea de bucurie. Sentimentul pe care il capeti dupa ce ajuti pe cineva cu putinul tau este unul incredibil, sincer! Anna
Buna, totul a inceput cu o decizie buna care sa ma ajute sa fac numai fapte bune. Am ales acum 7 ani sa salvez vieti ca meserie, medic fiind acum profesia. Este minunat cum oamenii care au nevoie de tine, se incredinteaza cu totul in mainile tale, pentru a le readuce sanatatea, zambetul si linistea. Si chiar daca acesti oameni nu vin voluntar, e adevarat ca la sfarsitul zilei devii centrul universului pentru ei. Dar cel mai mult in povestea asta m-a impresionat un program de ajutorare a celor din Delta. M-am inscris ca voluntar, cum de altfel intregul program se bazeaza pe voluntariat, si am mers in multe regiuni ale Deltei Dunarii, pentru a oferi consultatii gratuite, acolo unde deficitul de medici este unul sever din pacate, unde oamenii sunt putini informati din punct de vdere medical si acolo unde saracia este o problema de supravietuire. Dar chiar si asa candoarea lor sufleteasca nu a disparut, copiii se bucurau de fiecare jucarie pe care am impartit-o cu ocazia consultului medical , iar adultii se bucurau ca in sfarsit stiau valorile tensiunii arteriale, sau valorile glicemiei, notiuni care la noi sunt de domeniul rutinii. Dar cel mai mult se bucurau ca au cu cine sa vorbeasca despre problemele de sanatate si sa primeasca sfaturi sau indrumari dupa caz… Nici saracia, nici greutatile vietii, lipsa unei sperante, nu i-a transformat pe acesti oameni, nu le-a schimbat sufletul, nu i-a privat de bunatate. Copiii inca erau copii, copilareau din plin, adultii inca vegheau atenti asupra lor si se gandeau ca poate va fi mai bine. Sunt multe astfel de proiecte despre care as putea sa vorbesc, sunt multe alte fapte bune mai demne de povestit, dar am ales sa iti spun, sa va spun, ce m-a impresionat cel mai mult pe mine, ce mi-a ramas in suflet. Ioana
