Nu e nicio rusine

Nu e nicio rusine

“Dar ce probleme ai tu ca sa mergi la psiholog?” m-a intrebat cineva acum cativa ani, cu un ras superior, ironic. “N-ai ce face cu banii?” a continuat, vazand ca nu raspund, ca m-am blocat. Deja regretam faptul ca mentionasem, chiar si in treacat, chiar si cu autoironie, ca merg la terapeut. “Nu, eu n-am niciodata probleme” i-am raspuns zambind. “Ma alint.” am continuat, cu acelasi ton, facand automat persoana din fata mea sa bata in retragere. Nu mai stiu cum a continuat discutia, dar uite ca si dupa vreo 5 ani de atunci, inca imi aduc aminte acea reactie. Nu imi era o persoana apropiata, cu care sa fi baut vreodata o cafea, cu care sa fi ramas vreodata la povesti. Ma urmarea de la distanta si avea sentimentul ca ma stie bine, probabil prin prisma mesajelor pe care le transmiteam atat online, cat si offline. Pentru ca, intr-adevar, intotdeauna am transmis celor care nu imi sunt foarte apropiati senzatia ca am mereu foarte mare incredere in mine si ca sunt mereu un om vesel si optimist. Ca n-am efectiv nicio “problema”. M-am protejat. Si am adunat si am adunat si am tot adunat multe, fara sa le las sa iasa niciodata la suprafata.

Pana intr-o zi cand am cerut ajutor. Aveam cosmaruri in fiecare noapte. Ma rog, mereu am fost colega cu cosmaruri misto, inca de prin liceu, dar in perioada aceea, dupa ce tata murise de cateva luni, cu Vlad bebelus, le-am luat ca pe un semnal de alarma. Am zis hai sa vad totusi ce e cu noptile astea agitate, ce e cu mine, cu doliul pentru tata, cu noua postura de mama. Aveam atatea intrebari, de fapt, ca nici nu stiam la prima sedinta de terapie din viata mea ce sa ii spun mai intai psihoterapeutului. Cu ce sa incep. Abia dupa multe sedinte am realizat ca in sfarsit imi dau ocazia sa trec printr-un proces de autocunoastere, de multe ori al naibii de dureros, dar extrem de necesar.

Si cu cat au trecut anii, mai ales in raport cu Vlad, iar acum cu Lia, am inteles ca terapia a fost cel mai bun cadou pe care am putut sa mi-l fac. Pentru ca numai dupa ce ajungi sa te cunosti putin mai bine, sa intelegi niste tipare in care ai ajuns sa functionezi, sa descoperi radacinile unor reactii, gesturi, emotii, abia dupa ce incepi sa ai o relatie sanatoasa tu cu interiorul tau, abia atunci poti sa incepi sa dezvolti o relatie sanatoasa si cu cei dragi tie. Iar pentru acest proces ai nevoie de un ajutor, de un ghid. Iar eu mi-am gasit acest ghid in terapeutul meu, dupa ce i-am cerut ajutorul. Nu inseamna ca esti “nebun”, “psihopat”, “descreierat” sau “alintat”. Esti doar un om, ca oricare altul, care are nevoie sa fie ascultat si care incearca sa se inteleaga, sa se accepte si, ideal, sa se iubeasca asa cum e.

Am mers cativa ani la terapeut. Erau perioade in care mergeam o data pe saptamana timp de cateva luni, dupa care faceam o pauza mai lunga, apoi reluam, si tot asa. Dar pentru gestionarea relatiilor pe care le am cu copiii mei, continui si acum sa cer sfaturi terapeutului. Simt ca imi fac un cadou de fiecare data cand apuc sa imi programez o sedinta, pentru ca in sfarsit pot sa descarc ce am mai adunat. Ultima am facut-o online, fiind in pandemie, acum vreun an cred. Initial credeam ca nu va functiona dialogul online, dar abia dupa ce sedinta s-a incheiat am realizat ca nu am avut nicio problema cu asta, adica nu am simtit nicio bariera in comunicare. Sigur, aveam deja o relatie mai lunga cu terapeutul meu, dar pe de alta parte, cred ca ne-am obisnuit cu totii sa comunicam destul de mult la distanta, intrand mai usor in profunzimi, chiar si cand nu suntem fata in fata cu omul caruia ne destainuim. Daca stam sa ne gandim ce lucruri putem spune la telefon unui prieten sau unei prietene, acceptam mai usor ideea ca – mai ales in astfel de vremuri – si terapia online poate fi o solutie.

Asa ca, in incheiere, va rog daca va simtiti tristi, stresati, anxiosi, cu stari depresive, sau daca vreti pur si simplu sa treceti printr-un proces profund de autocunoastere, sa luati in calcul psihoterapia, chiar daca v-a fost teama sau rusine pana acum. Iar pentru aceste vremuri, va recomand o platforma unde puteti sa va gasiti un terapeut cu care sa intrati in dialog online, prin video conferinta: Hedepy.

Ultima oara i-am recomandat aceasta varianta de terapie online unei prietene care era in izolare, acasa, cu toata familia bolnava de covid, simtind ca e la capatul puterilor. Nu o luati ca pe o reclama, ci ca pe o recomandare. Sunt mai multi psihoterapeuti dintre care puteti alege, cu foarte mare experienta (inclusiv in psihoterapia online), specializati pe mai multe probleme: anxietate, depresie, stres, incredere in sine, relatie, insomnie si pana la cum sa ai grija de sanatatea mintala in timpul acestei pandemii.

Sigur, niciun terapeut nu te poate ajuta, daca nu vrei sa fii ajutat. Si nu e nicio rusine, nu e o dovada de slabiciune, nu e o ratare sa ii ceri ajutorul. Caci tot ce conteaza este sa fim sanatosi la trup, dar si la minte si la suflet. Hai sa normalizam acest subiect, hai sa spargem prejudecatile. La inceput le spuneam doar prietenelor mele apropiate ca merg la terapeut, vorbeam despre asta doar in bula mea. Acum va vorbesc voua, pe blog, chiar si cu riscul unor titluri penibile prin presa de clickbait. Dar cred ca merita sa vorbim deschis despre asta, ca cei care au nevoie de ajutor sa stie cand si cum il pot avea. Asadar, acum e randul vostru, cu curaj si empatie, sa imi spuneti daca ati fost vreodata la terapeut. Raspunsurile voastre pot fi motivatia altora. Multumesc.

foto: Alex Galmeanu 

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Hedepy.ro. Multumesc ca sustineti brandurile care sustin acest blog.