O pagina din jurnalul unei gravide in timpul pandemiei

O pagina din jurnalul unei gravide in timpul pandemiei

Daca m-as infecta pana la nasterea ta, cum oare as putea eu rezista stand in alta camera decat tine? Cum sa nu pot eu sa te pup si sa te miros si sa te strang la pieptul meu fara nicio teama?! Cum?!

Cand am mers la primul control dupa o perioada lunga de izolare, am avut in minte aceste intrebari. M-am protejat cum am stiut mai bine: am purtat masca, am asteptat in masina pana mi-a sosit randul, am pastrat distanta intre mine si toti ceilalti pe care i-am intalnit in drumul meu si m-am dezinfectat pe maini pana am facut rani. Si am fost pentru prima oara la un control fara tatal tau alaturi. A fost un fel de … repetitie, caci la nastere nu va fi langa mine in sala, asa cum a fost la fratele tau. Uite ca deja facem diferente… ce parinti! Dar si tu, sincer acum, ce moment ti-ai ales pentru a veni pe lume! Ce moment!

Incerc asadar sa imi imaginez cum vom fi doar noi doua in primele tale 3 zile de viata, in salonul unui spital, chiar imediat dupa ceea ce se anunta a fi varful epidemiei de coronavirus in Romania. Stii, dupa cezariana nu voi fi in cea mai buna forma fizica, si sper din tot sufletul sa ma descurc, sa pot avea grija de tine cat mai repede si fara alt ajutor. O sa imi lipseasca mult tatal tau in acele momente, stiu deja.

Da, imi tot vine in minte nasterea lui Vlad, e punctul meu de reper. Pana in urma cu cateva saptamani eram convinsa ca de toate de care am avut parte la nasterea lui, voi avea si la a ta. Pe Radu langa pe toata perioada sederii in spital, dar si pe fratii si pe mama mea, plus cei mai apropiati prieteni care sa ne viziteze cu flori lasate la usa si mici cadouri. Si ma gandeam cu emotie cum va fi intalnirea ta cu fratele tau… Acum cred ca intalnirea cu baietii va fi in fata spitalului, in a 4 a zi din viata ta. Abia atunci ne vom reuni ca o familie.

Dar pana atunci trebuie neaparat sa ramanem sanatoase! De aceea nu iesim din casa decat pentru a merge la medic. Chiar acum cateva zile am trecut pentru prima oara prin cortul de triaj inainte sa intru in spital. Doamne, ce ciudat a devenit dintr-odata totul! La inceput aveam foarte puternica senzatia ca e un vis, din care cineva ma va trezi. Caci nu se poate sa ni se schimbe tuturor viata peste noapte.

Acum in schimb, m-am mai linistit. In mod paradoxal, in loc sa imi fie din ce in ce mai teama pe masura ce saptamanile trec si nasterea ta se apropie, eu sunt din ce in ce mai calma si mai impacata cu situatia asta, asa cum e ea. M-am obisnuit cu necunoscutul. Exista oricum o doza mare de necunoscut la orice nastere. De data aceasta a trebuit doar sa adaug mai multe pe lista celor necunoscute si celor care nu depind de mine. Sigur ca sper sa nasc cu doctorita care mi-a urmatit de la inceput sarcina si care te cunoaste, micuto, cel mai bine. Sigur ca imi doresc un anumit spital. Dar am acceptat deja ideea ca acest necunoscut, acest imprevizibil, poate schimba peste noapte tot ceea ce credeam ca sunt… certitudini.

Sa stii ca o sun din cand in cand pe Dorina, medicul care a avut pana acum grija de noi, sa o intreb daca se simte bine. E mult mai expusa acum decat noi, si ma tot gandesc la ea noptile dorindu-mi sa ramana sanatoasa. Asa cum ma gandesc si la unchiul tau, Andrei, care si-a ales tot profesia de medic. O sa ii intalnesti pe toti din familie intr-o zi, nu stie nimeni care, cand va trece nebunia.

Iar peste ani, o sa iti povestesc cum aproape tot trimestrul 3 am stat inchisa in casa pentru a ne proteja de coronavirus. O sa iti povestesc in detaliu, fii fara grija, cum era Lumea cand ai ales tu sa o intampini. Esti o curajoasa, stiu asta deja!

Fotografii de Alex Galmeanu