Custom Menu

Latest From Our Blog

Cand copilul e cuminte doar la gradi

Cand copilul e cuminte doar la gradi

Vlad la gradinita vs Vlad acasa. Sau cum sa nu mai intelegi nimic ca parinte.

 

EN: Vlad in kindergarten vs Vlad at home. Or how not to understand anything as a parent anymore.

“Uite Vlad, ninge” i-am spus cand l-am luat de la gradinita si i-am aratat cum cad fulgii pe maneca de la geaca mea neagra. El s-a uita atent la haina mea si mi-a raspuns: “Trebuie sa imi dai o lupa.”

Intr-adevar, nu ninge cu fulgi mari, dar e totusi o vreme de stat in casa si de jucat cu masinute, cu carticele, cu cariocile, cu puzzle-uri, pana cand casa arata ca dupa cutremur. Ce, la voi nu e asa?!

Azi cand l-am luat pe Vlad de la gradi, doamna cu care face modelaj iar l-a laudat. De fiecare data imi spune ca e extrem de cuminte, ca e un exemplu, ca e un model… Prima oara eu si Radu am zambit si i-am raspuns intarind fiecare cuvant ca: “Noi suntem parintii lui Vlad Dragomir”. – “Da, stiu” a continuat ea. – “Nu, nu ati inteles, noi suntem parintii lui Vlad, Vladut, cel mic si mai agitat asa…” – “Da, stiu foarte bine despre cine vorbesc, dar nu e deloc agitat. E cel mai cuminte. Alti copii se mai ridica de la mese in timpul lucrului, e firesc, sunt copii, dar el e atat de pasionat si atent cand lucreaza, incat dupa 40 de minute trebuie sa ii spun ca din pacate ora s-a terminat, iar el imi raspunde cu Ooofff… si se ridica resemnat de pe scaun, lasand nenumarate figurine din lut in urma lui.”

Bun, deci sa recapitulam. Primul stadiu a fost cel de negare – nu, ala nu este copilul nostru. Al doilea, a fost cel de frustrare. Poate ca o sa radeti de noi, dar efectiv nu intelegeam cum de acelasi copil poate sta 40 de minute intr-un singur loc, la o masa de lucru, cum poate fi un exemplu de cumintenie, iar noua sa ne fie atat de greu uneori si sa il imbracam sa iesim din gradinita. Pentru ca atunci cand ne vede, de bucurie, urmeaza o explozie de energie: alearga cand la unul, cand la altul, apoi prin toata gradinita, incepe sa sara, sa faca galagie, iar iesitul cu el imbracat si incaltat pe usa gradinitei devine la fel de complicat pentru mine precum mersul cu spatele cu masina pe distante lungi. Azi a fost o exceptie, pentru ca l-am luat doar eu, si s-a grabit sa ajunga acasa sa fim toti 3, adica si cu tata. Dar revenind la diferenta dintre copilul de la gradinita vs copilul de acasa ….. voi intelegeti ceva? adica si ai vostri sunt la fel? Profesoara de modelaj ramane blocata cand il vede cat de exuberant, bomba – ce mai – poate fi uneori in prezenta noastra, fata de cum e la ea in timpul cursului: “Nu imi vine sa cred, nu e acelasi copil” imi spune razand de fiecare data. Ori replica asta era la un moment dat ca o sare pusa direct pe rana. Ma simteam incapabila. Cum adica?! Adica eu nu pot sa imi disciplinez copilul, sa respecte intocmai ce il rog, din prima, nu dupa minute de rugaminti si negocieri?! Mi se parea – si inca mai cred asta uneori – ca e ceva neinregula cu mine. Cu noi, parintii lui.

Dar acum suntem in etapa a treia. In care am acceptat ca Vlad e un exemplu de cumintenie doar la gradinita, iar cu noi e de multe ori un zurliu, sugubat, nazdravan. Sigur, a crescut foarte mult in ultima vreme si am ajuns sa comunicam foarte bine, putand merge oriunde impreuna – intr-un restaurant, intr-un muzeu, intr-o vizita – fara sa mai fie nevoie de pregatiri speciale, de bagaje cu jucarii sau alte recompense. Dar exista in continuare aceste puseuri de energie, pe care le avea de cand era bebelus, cand vezi ca s-ar sui si pe casa, care cred ca sunt ale lui si ca ii sunt necesare. Asa ca am ajuns la etapa in care pur si simplu ne bucuram ca lucrurile se intampla asa. Ma impac cu gandul ca trebuie sa existe si o perioada a zilei in care sunt mai putine reguli, in care el sa poata fi exact asa cum vrea el sa fie si sa faca ce simte, nu ce trebuie, ce e programat si stabilit de catre altcineva. Bineinteles, e ideal ca educatoarele au stiut sa ii stabilieasca niste limite clare, pe care el le cunoaste si le respecta. Sunt convisa, in schimb, ca nu ii e usor si simt ca uneori, cu noi, refuleaza. Rezistenta la frustrare se invata, si el a facut progrese incredibile. Dar cred ca are nevoie inclusiv de acele  momente in prezenta noastra in care sa se simta cu adevarat liber.

Fireste ca avem reguli ale casei, reguli in masina, limite pe care incercam cu totii sa le respectam. Avem inclusiv desene pe pereti, care sa explice aceste reguli, cum ar fi ritualul de dimineata ori cel de seara, tocmai pentru a-i fi lui Vlad mai usor sa stie care sunt pasii si, implicit, limitele. Dar in acelasi timp, la sfatul unui psiholog de copii foarte bun, avem si un “timp al lui Vlad” in care el decide, pentru o anumita durata stabilita de dinainte, ce urmeaza sa facem toti 3: sa alergam, sa ne jucam de-a politistii… orice. Singura limita/regula (in afara de cea de timp) e sa nu ne lovim sau sa stricam lucrurile cu care ne jucam. Dar altfel, e momentul lui sa decida, sa puna limite, sa stabileasca reguli. Si astfel intelege – intr-un mod mult mai subtil – ca in restul timpului parintii sunt cei care stabilesc regulile. Sau educatorii – ma rog, pe asta pare sa o fi inteles destul de clar, din moment ce e “un exemplu de cumintenie”. Dar altfel, sunt prea multe reguli, de dimineata si pana seara, pentru un copil de nici 4 ani.

Acum plimba doua masinute prin toata camera si tipa. Sunt niste onomatopee greu de scris pe litere. Dar e foarte foarte vesel si … echilibrat. Asa simt.  Voi cum vedeti lucrurile?

Pentru cei care nu au copii si care cred ca s-au cam saturat de astfel de povesti care se repeta si intre colegii de serviciu si in coada de la Mega, sper ca imaginile si descrierea tinutei de mai sus sa fie satisfacatoare.

In poze port: pulover Pepe Jeans, pantaloni Styland, pantofi Aldo, palton Liu Jo. Styling Irina Hartia, Foto Stefan Dani, Hair style Alex Sarghe, Make Up Alexandra Craescu, Editor foto Marius Tatu.

EN: “Look, Vlad, it’s snowing” I told him when we picked him up from kindergarten and I showed him how the snowflakes were falling on my black jacket. He looked at my jacket and said: “You have to give me a magnifying glass.”

He’s right, it’s not snowing with big flakes, but still it is the kind of weather to stay inside and play with toy cars, books, crayons, puzzles, until the house looks like after an earthquake. What, it’s not the same at your house?!

Today when we picked Vlad up from kindergarten, the woman he is having his sculpting class with praised him. Every time she tells me that he is extremely well behaved, that he’s an example, a role model… The first time Radu and I smiled and answered that: “We are Vlad Dragomir’s parents”.- “Yes, I know” she continued. – “No, you don’t understand, we are Vlad’s parents, Vladut, the small and agitated one…” – “Yes, I know very well who I’m talking about, but he’s not agitated at all. He’s the best behaved. Other children get up and leave their tables during work, it’s normal, they’re kids, but he is so passionate and attentive when he’s working, that after 40 minutes I have to tell him that the class is unfortunately over, and he answers Uuuuffff… and he gets up very said, leaving behind countless clay figurines.”    

Ok, so let’s rewind. The first stage was denial- no, that’s not our child. The second one was frustration. Maybe you’ll laugh, but we just couldn’t understand how the same child can sit in the same spot for 40 minutes, at a working table, how he can be a role model of good behavior, and it’s so hard for us to even get him dressed and leave kindergarten. Because when he sees us, he is so happy, that an explosion of energy immediately follows: he runs from one to the other, then through the entire kindergarten, he jumps, makes noise, and getting him out the door dressed and with his shoes one becomes as complicated as driving long distance in reverse.

Today was an exception, because I picked him up alone, and he hurried home so we could be together all 3 of us. But back to the difference between the child in kindergarten vs the child at home… do you understand anything? Are your kids the same? His teacher can’t believe her eyes when she sees him so exuberant, like the bomb he usually is around us, compared to the way he is in her class: “I can’t believe it, that’s not the same child” he tells me laughing every time. And this line sometimes feels like putting salt on an open wound. I felt incapable. What do you mean?! I can’t discipline my own child, so he listens to what I ask him, right from the start, not after minutes of begging and negotiations?! I felt- and I still do sometimes- that there’s something wrong with me. With us, his parents.  

But now we are in stage three. We have accepted that Vlad is an example only in kindergarten, and with us he is naughty, playful. Of course, he has grown a lot lately and we can communicate very well with him, we can go anywhere together- in a restaurant, a museum, a visit- without needing any special preparations, packing toys or other treats. But he still has this excess energy, which he has had ever since he was a baby, when you can tell that he could climb up the walls, which I think are his and are necessary to him. So we are at that stage in which we simply enjoy things as they are. I am at peace with the thought that there must be a time of time with less rules, when he can behave exactly the way he feels like, not according to what is programmed by someone else. Of course, it’s ideal that his teachers know how to set clear boundaries, which he knows and respects. On the other hand, I am certain that it’s not easy for him and with us he feels the need to blow off the steam. Resistance to frustration is something you must learn, and he has made incredible progress. But I also think that he needs those moments in our presence, when he can feel completely free.  

Of course we have house rules, car rules, boundaries we all try to respect. We also have drawings on the walls, which explain these rules, such as the morning or evening ritual, precisely to make things easier for him, so he knows what the steps and also the limits are. But at the same time, at the advice of a very good children psychologist, we have some “Vlad time”, when he decides, for a specific amount of time, what all 3 of us are about to do: run, play cops…anything. The only limit/ rule (besides the time one) is that we don’t hit or wreck the things we are playing with. But other than that, it’s his moment to decide, set boundaries, establish rules. And that’s how he understand- in a much more subtle way- that in the rest of the tome, parents are the ones who establish the rules. Or teachers- he seems to have understood that pretty clear, since he is “an example of good behavior”. But other than that, there are too many rules, from morning until evening, for child who isn’t even 4 yet.  

Now he is walking two cars through the whole room while screaming. It’s hard to understand what he says. But he’s very happy and.. balanced. That’s what I feel. How do you see things?

For those of you who don’t have children and who I think have heard enough of such stories from your work colleagues or while waiting in line at Mega, I hope the pictures and the outfit description are satisfying.  

In the pictures I am wearing: Pepe Jeans sweater, Styland trousers, Aldo shoes, Liu Jo coat. Styling Irina Hartia, Photo Stefan Dani, Hair style Alex Sarghe, Make Up Alexandra Craescu, Photo Editor Marius Tatu.

 

Tags:

21Comments
  • Manu/ 20.02.2018Reply

    Și la noi este aceiași situație . Prima data am zis ca e vorba despre alt copil , apoi am zis ca sunt ele drăguțe , apoi ca așa zic la toată lumea dar nu … chiar este diferența între comportamentul de acasă și cel de la grădinița .ah și nu mai zis cu mâncatul … Sophia a mâncat tot azi inclusiv legumele … cum Sophia mea care acasă nu mănâncă nimic și toate legumele sunt iuk?? Da ea mănâncă orice la grădinița . Bravo lor .

  • Sorina/ 20.02.2018Reply

    Si Sara este extrem de disciplinata la gradi si se supune regulilor de acolo, in schimb nici acasa nu-i dezastru. Este intr-adevar mai expansiva si nu strange dupa ea mai niciodata, aici ma refer la jucarii, foi, creione de colorat, carti si cu orice se joaca. Cu bunicii este destul de alintata si obtine repede ceea ce vrea dar daca nu la ei , la cine:)))?! Eu ma las mai greu la “santaje” dar cu tatutu’ nu-i merge mai deloc. Fiecare copil este unic si actioneaza in felul lui dar important este sa-i impunem si limite dar si spirit independent si liber plus credinta in suflet.

    Rabdare, rabdare si iarasi rabdare. Cand terminati cu asta, nu uitati sa o luati de la capat…tot cu rabdare ??!
    Bizzz

  • Alina/ 20.02.2018Reply

    Cand am fost in Austria m-am imprietenit cu o nemtoaica educatoare la o gradinita. Curioasa fiind cum se face educatia acolo bineinteles ca mi-am facut drum un sfert de ora pe la ea pe la serviciu. Ei bine acei copii numai pe tavan nu ajunsesera, la propriu. Imi amintesc ca un baietel se urcase pe o chestie de lemn pe perete si urla sa il dea cineva jos de acolo in timp ce tipa la care am fost se chinuia sa ii pregateasca de somnul de pranz pe ceilalti. Cam toata incapere respectiva avea saltele pe jos pe care puteau sa cada in siguranta, inauntru mai aveau un mini topogan, o mini bucatarie in care incapeau ei de jucarie, iar la masa venea o fata care le canta la chitara in timp ce mancau. Pe cand la noi invatamantul inca de la gradinita te invata sa iti fie rusine sa fii tu insuti ca esti impertinent, obraznic, needucat, aproape inuman.
    https://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament/sindromul-copilului-cuminte

    • Dana/ 21.02.2018Reply

      Stiu ca mai sunt astfel de cazuri la noi, dar de gradinita lui Vlad sunt extrem de multumita. Sunt foarte atenti cu fiecare copil în parte, tocmai pentru ca acestia să nu dezvolte frica sau rusine, ci pentru a se dezvolta armonios. In fiecare zi le pregătesc o nouă activitate. Azi merg la teatru, altădată au fost la ceainarie (unde si-au comandat si platit singuri ceaiul;) ), la piata (de unde au cumpărat legume, pe care le-au pus ulterior la murat), ies in fiecare zi afara la joaca indiferent de vreme (unde ii lasa sa exploreze si sa se suie pe unde vor, fiind un spațiu special amenajat, asa cum spui si tu), fac aikido si gimnastica tot pentru a-si consuma productiv energia si muuuuulte alte activitati de dezvoltare personala. Sunt zile în care ne cheamă si pe noi, părinții, sa desenam impreuna cu ei sau sa alergam cu ei pe un teren de sport. Repet, sunt foarte atenti, discuta cu Vlad orice problema ar avea, cultivă empatia și dezvolta personalitatea si pasiunea fiecaruia. Apropo de exemplu cu modelajul, Vlad sta nemiscat acolo si lucreaza pentru ca singur imi spune: “iubesc modelajul”. Si asta e in mare parte meritul profesoarei. Deci exista reguli înțelept puse, cu masura, cu grija, care ajuta copiii. Doar ca probabil la noi stie ca regulile astea sunt mai “flexibile” si se raportează diferit, ca la un altfel de joc 🙂

      • Alina/ 21.02.2018Reply

        Ma bucur ca incepe sa fie respectata copilaria si la noi. Fiecare etapa a vietii are ceva al ei. Vlad si orice copil vor avea destul timp sa fie adulti responsabili, iar Vlad e suficient de inteligent incat la momentul necesar instinctul sa ii spuna cum sa se poarte 🙂

  • Monica/ 20.02.2018Reply

    Aceeasi situatie si la noi. Eu o pun.pe seama faptului ca la gradi nu au voie sa alerge, fuga prin clasa, sa se joace de a prinselea ca si acasa etc. Acasa e intr-o continua miscare. Dar ce ma enerveaza pe mine cel mai mult e tipatul si trantitul de jucarii. Nu se intampla des, dar as vrea sa nu se intample nicicum.

    Pozele astea sunt superbe. Esti un fotomodel exceptional.

    • Dana/ 21.02.2018Reply

      O sa scriu o postare despre aruncatul jucariilor, ce a funcționat la noi 😉

  • Elena P/ 20.02.2018Reply

    Fetita mea are 1an si 11 luni….ne intelegem cat de cat cu ea dar cand ii vine ei arunca jucarii, orice prinde in cale. Nu am ajuns inca la gradi ,urmeaza in toamna…..cred ca o sa planga mult sau poate nu o sa am acasa ghinion.Cred ca Vlad nu prea are cum sa isi consume energia la gradi, pe cand acasa la el e sef :-)). Oricum ar fi sunt ai nostri si ne fac sa ne simtim minunat.

  • Ewa Macherowska/ 21.02.2018Reply

    Beautiful!

  • Raluca/ 21.02.2018Reply

    Hahaha :)) chiar am inceput sa rad, ca ma regasesc si eu in ceea ce ai scris, la fel, la gradi e laudat ,e destept , este “domnul” doamnei educatoare…parca acasa uita de toate regulile si de disciplina (s-ar putea ca, acasa sa fie locul de escapada) :)) . Problema noastra de acum este ca nu vrea sa isi stragna jucariile sub nici o forma(renunta la toate “recompensele “,dar de strans NU)

  • Ana-Maria/ 21.02.2018Reply

    La ce gradinita merge Vlad?

  • Daniela/ 22.02.2018Reply

    Foarte frumos cum scrii…,se vede iubirea si grija pt.el, pt.a avea o copilarie frumoasa..Am si eu doi baietii dar si lucrez intr-o gradinita, pot sa iti spun ca vad asta in fiecare zi la copilasii nostri. Uneori ei asculta mai mult de educator/profesor, au grija sa respecte regulile si rutina gradinitei. In acelasi timp vad bucuria din ochisorii lor cand isi vad parintii, fericire mare,parca sunt alti copii….se simt in largul lor si fiecare isi exprima fericirea intr un mod numai al lor

  • Daniela/ 22.02.2018Reply

    Noi cand strangem jucariile o facem tot ca pe o joaca,ceva de genul… cine pune cele mai multe jucarii in cutie, cine face mai repede, eu le pun pe vede rosii si galbene iar tu albastre si verzi, cine e castigator poate alege urmatoarea activitate…. 🙂

  • Catalina/ 22.02.2018Reply

    Cred ca si copiii se simt acasa cum ne simtim noi dupa job. Vrem sa mai lasam regulile deoparte, ne imbracam in ceva comod si ne mai trantim pe canapea.

  • larisa/ 23.02.2018Reply

    frumoase pozele si lumina lor, si tinuta si tot 🙂 e sedinta mea foto preferata si te prinde de minune acest look nordic, asa-l vad eu 🙂 referitor la subiect, sunt proaspat maritata, inca nu avem bebe, mai asteptam un an sa fim doar 2 noi…ca dupa, nu va fi usor, asa simt 🙂 tot aud ca e frumos dar usor nu 🙂 de obicei copiii isi permit foarte multe cu parintii si apropiatii, de-aia la gradinita e mai cuminte, sa faca impresie buna 🙂 iar pe de alta parte e mai linistit la gradinita pentru ca are sarcini, si fiind in competitie cu alti copiii isi vede de treaba, sa-si indeplineasca sarcina si sa castige 🙂 acasa nu e la fel de atractiv. Acum e momentul sa fie asa, probabil am fost si noi la fel , trebuie sa suferim si noi putin din acest punct de vedere, la fel cum vor suferi si ei cand vor avea copiii lor 🙁 what comes around goes around :))

  • Raluca/ 23.02.2018Reply

    Și la noi e o situație asemanatore și eu zic ca e de bine. Faptul ca acasă are libertatea sa se “dezlănțuie” când vrea il ajuta sa se echilibreze cu starea de ascultare și concentrare de la grădiniță. În cazul copiilor cu părinți foarte restrictivi am observat ca cei mici se descarca la grădiniță. Și mie mi-ar plăcea sa fie mai liniștit acasă dar totuși cred ca situația e ok asa cum e. Daca la grădiniță face activitățile din plăcere si ii vine natural sa se concentreze asupra lucrurilor ma declar super multumita și tolerez haosul de acasă. Fiecare cu rolul lui 🙂

  • Denisa/ 24.02.2018Reply

    Buna Dana,

    Tot ce pot sa spun , ca mama de trei pitici dotati cu foarte ,foarte, fooooooaaaaaarte multa energie: nu esti singura care se confrunta cu aceasta situatie.
    Tot ce pot sa spun, ca educatoare de 14 ani: foarte multi parinti isi pun aceeasi intrebare( cam 75 % dintre ei).
    Vlad reactioneaza perfect normal( dupa mine), e un copil iubit neconditionat si comportamentul lui asta demonstreaza.
    Mama si tata ma iubesc oricum, chiar daca in casa sunt o masina de curse, pe canapea sunt hopa Mitica si negociez orice mai ceva ca un om de afaceri( a simtit exact strategia partenerilor si e mereu cu un pas inaintea lor).
    Cum ma linistesc eu cand simt ca nu mai pot:
    – ma gandesc ca sunt sanatosi daca pot sa faca toate astea;
    -imi dau seama ca sunt feticiti si atunci imi zic ca ar trebui sa fiu si eu fericita daca copiii mei sunt;
    -ma gandesc ca ce am eu in casa este tot ce isi doresc cei ce nu au copii , dar isi doresc,
    -ma gandesc ca si eu ma comport diferit acasa fata de job, imi imaginez ca ar zice sefu daca m-ar vedea cu un bol de inghetata in fata calculatorului, imbracata in pijamale si cu picioarele pe birou:)
    Sanatate,
    Denisa

  • Rozatoare/ 25.02.2018Reply

    Primul la care ma gandesc este ca poate e vorba de timiditate, dar mi-e greu sa cred asta :)). Poate doar stie cand trebuie sa fie mai responsabil si cand nu 😀

  • ELA/ 27.02.2018Reply

    Cred ca e o situatie valabila pt majoritatea copiilor.Dupa orele in care respecta niste reguli,acasa refuleaza,exact cum ai spus si tu.Si pana la urma,poate e normal.Unde,daca nu in familie,sa se simta in siguranta,liberi?Stiu foarte bine ca sunt iubiti de parinti si ca orice ar face,situatia nu se schimba,asadar fac si lucruri mai putin agreate de noi ?

  • Anamaria/ 19.06.2018Reply

    Buna Dana,
    La ce gradinita merge Vlad? Imi place foarte mult cum ai vorbit de acesta gradinita. Noi locuim momentan in Spania si ne gandim sa ne intoarcem in Romania pentru o perioada.. Nu stiu cat. Imi este teama ca diferenta va fi foarte mare intre gradinite…in sensul in care am ramas cu teama si cu gandul acela ca la noi in tara la gradinita educatoarele tipa la copii, nu rabdarei etc. Nu spun ca aici toate sunt minunate. Mi-e frica de acomodare.. As vrea sa fie o experienta frumoasa pentru ea.
    Multumesc!

  • Pitica Ioana/ 21.01.2019Reply

    Buna! M-ar ajuta tare mult sa stiu la ce gradinita l-ai dus pe Vlad, am senzatia ca nu voi gasi niciodata o gradinita pentru baiatul meu. Din tot ce ai povestit despre activitatile pe care le desfasoara acolo cat si atitudinea educatoarelor, m-ai facut tare curioasa sa stiu ce gradinita ai ales! Multumesc 🙂

Leave a Comment