Quote of the week

Va scriu aceste randuri din Grecia. Mi s-a facut foarte dor de Vlad si Radu, pentru ca de cand am devenit mama nu am mai fost niciodata atat de mult timp plecata fara ei. Se mai intampla sa lipsesc cate o noapte, pentru a participa la un festival de teatru. Sau se mai intampla sa plec din tara cu Radu, pentru cate un eveniment de bloggeri, dar si atunci stateam parca mai putin. Ori asta e a 4-a noapte pe care o petrec singura, in camera mea de hotel, imaginadu-mi cum ar fi fost sa-mi fie si ei doi alaturi. Caci despre imaginatie vreau sa va vorbesc, nu atat a mea, cat mai degraba a Perfectului…

Vlad trece printr-o perioada extrem de amuzanta. Nascoceste tot felul de povesti si nu mai stiu pe unde sa mi le notez, ca sa nu le uit. I-am spus ca plec in Grecia, chiar inainte de a ne urca in masina, pentru a ma conduce la aeroport: “Grecia?” m-a intrebat, parand ca stie despre ce vorbeste. “Da, Vlad, Grecia. Si tu ai fost in Grecia, in vara, cand erai mai mic.” – “Stiu, cu rulota neagra.” Moment in care eu si Radu am ramas blocati, caci cu rulota neagra nu am calatorit decat pana in Thassos. Nu imi venea sa cred ca isi aminteste acea calatorie si ca “Grecia” are in mintisoara lui o forma, o semnificatie.

I-a suras ideea de a ma conduce la aeroport, intelegand ca trebuie sa plec “cu serviciu”: “Mama filmeaza acolo”, i-a explicat Radu, iar el s-a declarat satisfacut de argumentele aduse. Pe drumul spre aeroport a vorbit continuu, cu glas tare, sa il auzim din scaunul lui. “Am purici. Sunt plin de purici” ne-a zis, iar eu era cat pe aci sa imi rup gatul intorcandu-ma la el, iar Radu sa intre Doamne-fereste in masina din fata.

Eu: “Cum sa ai purici? De unde ai tu purici, Vlad?”

Vlad: “De la alte animale.”

Eu: “Ce  fel de animale?”

Vlad: “Caini, pisici….vaci rele.”

Eu: “Vaci rele???”

Vlad: “Da. Vaci rele cu purici”. In momentul asta mi-am dat seama ca e doar o fantezie si, intr-un fel, m-am mai linistit.

Eu: “Si de la ce alte animale ai mai luat purici?”

Vlad: “De la girafe. Girafe mari cu purici.”

Pana sa intreb eu cum a ajuns el langa aceste giraje sau vaci rele, m-a lamurit din proprie initiativa: “O vrajitoare rea m-a pus sa stau langa ele. M-a pus sa stau cu animale care nu vorbesc!” La ultima replica era chiar revoltat, asa ca pe mine si pe Radu ne-a bufnit rasul. Ne-am imaginat ca pentru el ideea de a sta langa animale cu care sa nu aiba cum si ce vorbi e un fel de cosmar, e Iadul. Va dati seama, vrajitoarea aia rea il lasase intr-un loc unde nu avea cu cine sa vorbeasca! Ori lui ii place la nebunie sa vorbeasca, mai ales in perioada asta.

I-am cerut lui Radu sa il verifice de vreo alergie, vreun pojar – ceva, ca sa ne asiguram ca nu e nimic care sa il manance. Desi, era cam clara treaba ca puricii sunt doar o nascocire a imaginatiei lui, la felul in care mustacea la finalul povestii. Simtea ca povestea lui impresionase audienta si nu isi putea stapani zambetul, foarte plin de el.

La cateva minute dupa a adormit. Asadar, ce imi imaginasem eu de data asta, Vlad si Radu facandu-mi cu mana in timp ce eu ma indrept spre pasapoarte, nu s-a intamplat in realitate. L-am pupat pe Radu, m-am uitat lung la Vlad in timp ce dormea linistit in masina si am intrat singura in aeroport, carand bagajul dupa mine.

Mi-e dor sa mai stam la o vorba, Vlad. Mi-e foarte dor sa iti aud povestile. Hai ca maine ne vedem. Mai e putin!