Vlad imi zice Ta-ta!

Vlad imi zice Ta-ta!

Mai tineti minte cand va anuntam extaziata ca Vlad a rostit primul “Ma-ma”?

Inca nu avea 4 luni si mi s-a parut un moment absolut magic. Desigur, micutul habar nu avea nici de magia momentului, nici de ce inseamna acel Ma-ma rostit cu putere. Fusese pur si simplu o nimereala, dar o nimereala care a nascut intre mine si in ceilalti din familie multe discutii (uitati aici povestirea pe larg).

De atunci si pana acum Vlad a mai rostit “ma-ma” de mai multe ori, dar aproape de fiecare data intr-un soi de plans alintat, cersind o mangaiere in plus sau un luat in brate. Iar eu am fost acolo mereu sa-I implinesc dorintele, topindu-ma de emotie pentru fiecare silaba de Ma rostita (fie ea din intamplare sau nu). Chiar si la botez, dupa ce a fost bagat in apa si s-a intors in bratele mele a rostit un ma-ma-ma-ma usor suparat de toata intamplarea.

Doar ca de pe la 6 – 7 luni a inceput sa rosteasca Ta-ta, super clar si cu mult entuziasm. Spune ta-ta asa de frumos ca iti e mai mare dragul sa-l auzi. E un “tata” cumva in soapta, cu zambetul pe buze si ochi veseli. Am insistat de fiecare data sa-l rosteasca, atat eu cat si Radu.

In schimb, cand eram in Lisabona in vacanta, se pare ca am insistat totusi un pic cam mult. Ne plimbam pe stradute, el era in carucior, vesel si plin de energie, intr-o repriza de Tata, tata, tata, tata. La inceput el spunea Tata, eu ii spuneam Mama, iar el continua cu tata ca si cand incerca sa imi explice ca asta e tot comicul situatiei:

Vlad: Ta-ta!

Eu: Ma-ma!

Vlad: Ta-ta!

Eu: Ma-ma!

Vlad: Ta-ta!

Eu: Ta-ta!

Vlad: Ta-ta!

Eu: Ta-ta!

Parea si mai fericit ca intr-un final a reusit sa ma educe incat sa ajung sa spun si eu acest cuvant atat de frumos, numit TATA. Chiar parea fericit cand ma auzea rostindu-l dupa el si simteam amandoi ca ceea ce facem se numeste “comunicare”. Am tot repetat joaca, pana cand am obosit amandoi. Radu doar ne privea mandru.

A doua zi, ajunsi in Furnas, ne-am dus la un restaurant sa mancam. La final, Vlad era deja plictisit, asa ca Radu a iesit mai repede cu el afara, pana cand aveam sa imi termin eu ciocolata calda. Se jucau frumos, cand la un moment dat, Radu vine cu el in brate inspre geamul din dreptul mesei mele. Eu il vad, dau la o parte draperia si cand Vlad ma zareste imi spune cu o fericire nemaintalnita: TAAAA-TAAAA! Of, Doamne. Saracul copil era confuz, derutat, debusolat. Era evident ca asociase vederea mea cu cuvantul “tata” in loc de “mama”. Si eu si Radu am inceput sa radem isteric. “Nu, Vlad, eu sunt ma-ma, el e ta-ta.” Degeaba, in ochii lui vedeam ca el e fericit ca m-a vazut si ca m-a recunoscut.

Ei bine, am renuntat sa ii tot repet “Tata” intruna. Continua sa spuna mama doar cand are vreo problema si tata cand e fericit. I-am zis lui Radu: Cum ar fi sa-ti zica tie Mama? Asta DA situatie…