Caut un visator
Am auzit de curand la un post de radio o discutie legata de intrebarea adresata de angajatori la interviuri: “Tu unde te vezi peste 5 ani?”. Cei mai multi urasc aceasta intrebare. Si imi dau seama ca si in cazul meu, aproape ca nu exista interviu in care sa nu imi fie adresata. Ba chiar unii se arunca si zic “Peste 10 ani”. Si eu, nefiind la un interviu de angajare in care trebuie sa raspund respectand anumite criterii (acelea prin care angajatorul ar vedea in mine un om ambitios, dornic sa aprofundeze in domeniul sau de activitate), mereu raspund ceva de genul: “Habar n-am. Eu nu stiu ce voi face la anu’.” Si intr-adevar am o meserie “instabila”, din categoria “azi esti, maine nu mai esti”. Iar continuarea raspunsului meu politicos este: “N-are sens sa-mi fac planuri, ca oricum in viata mi s-au intamplat lucruri la care nici nu visasem”. Dar adevarul e un pic altul.
Adevarul e ca eu nu eram asa. Eu in liceu, si chiar un pic din facultate, stiam sa raspund la aceasta intrebare. Aveam o proiectie a mea peste 5-10-15 ani. Si nu se referea numai la viata profesionala. Acum nu-mi mai fac planuri, nu mai am proiectii, nu mai am visuri nebunesti, nu pentru ca m-am maturizat si am devenit mai rationala, mai realista, ci din lasitate. Sunt lasa. Mi-e teama sa-mi fac planuri, sa-mi creez iluzii, si sa sufar odata cu neimplinirea lor. Prefer sa fiu “dusa de val”.
Dar asta nu e o problema a mea. E o problema a generatiei mele, asa cred. Eu nu cunosc omul care sa aiba raspunsul la aceasta intrebare, nu mai stiu cum arata. Sunt inconjurata de oameni care traiesc in haos, care nu mai au planuri, visuri de implinit, care nu mai au tinta, care nu mai au proiectii cu ei in viitor. Si imi dau seama ca mi s-a intamplat sa-I consider “naivi” pe cei care-si faceau promisiuni in viata de genul “Pana la 30 de ani vreau sa…”. Eu cred ca oamenii care au un tel in viata, care au curajul sa aleaga, care au un vis, oricat ar fi el de nerealist pentru noi astia “scepticii” (ca sa nu zic “pesimistii”), care nu se lasa in voia sortii, a destinului, sau altei “forte a predestinarii”, cred ca au mult mai multe de castigat. Cred ca cei care au proiectia lor peste 5 sau 10 ani sunt oameni mai fericiti, chiar daca ea nu se implineste. Pentru simplu motiv ca ei vor forta lucrurile intr-un sens, vor cauta, vor aprofunda, vor misca lucrurile in jurul lor. Ca daca e sa vina peste tine norocul, vine el si daca tu il cautai in alta parte. Cred ca parintii nostri stiau ce vor de la viata. Noi avem prea multe optiuni si nu mai vrem nimic anume, asteptam “sa ni se intample”.
E trist totusi ca nu ne putem vedea pe noi in viitor, asta tine de bucuria de a trai. E o perioada haotica, o sa-mi spuneti. Poate. Dar nu cred ca e normal sa traim haotic ca sa ne integram in ea. Nu vreau deloc sa fac filozofie, nu ma pricep. Doar ca ma tot lovesc de asta si caut sa ma schimb…in mai bine. Ati vazut ca toate ofertele de munca, toate cursurile de amatori intr-un domeniu sau altul, incep cu: “Vrei o schimbare? Esti nemultumit de ce ai?” etc, de parca e de la sine inteles ca acum cu totii suntem o generatie de nemultumiti. Unele dintre prietenele mele lucreaza, dar stiu ca nu e asta locul lor, sau jobul lor. “E doar de moment”, dar nu fac nicio schimbare si nicio proiectie… Eu o sa ma risc sa gasesc in mine raspunsul, si o sa ma autoeduc sa nu-mi fie teama ca dau gres.
Am tot cautat o poza care sa ilustreze acest post, am cautat o poza a acestui OM care stie ce vrea de la viata, care stie ce asteptari are de la el in primul rand. Mi-am dat seama ca nu pot cauta in generatia noastra si m-am intors pe la anii 80 cu gandul, tinerii din 80, asta a fost targetul si asta am gasit:
Andreea/ 23.11.2010
Aproape acelasi subiect si aici….cu mentiunea ca si sa raspunzi cu minciuni nu te ajuta la nimic 🙂
https://dedelicious.blogspot.com/2009/11/over-and-over-again_18.html
Succes pe mai departe….
R.B/ 23.11.2010
Dana , si eu urasc intrebarea asta dar totusi stiu unde as vrea sa ma vad peste ‘x’ ani . Si mai urasc raspunsurile alea enuntate la unison intr-o limba de lemn in care nu crede nimeni si pe care nu o intelegi nici macar tu , cel care te trezesti vorbind . Dar cum e la moda sa fi interesant si sa ai teluri pentru ca astfel inspiri incredere si captezi atentie ,iti va veni extrem de usor sa spui : ”Eu peste 5 ani ma vad o persoana de succes , interesata de cariera , de cei doi copii ai mei (Pe care nu stie cu cine ii va face dar ii va face caci la un moment i se va pune intrebarea ”Cine te-a ajutat in incercarea de a deveni o femeie de succes?” Singurul raspuns valabil , la fel de stereotipic va fi cu siguranta ”familia” , devalorizata si devenita astfel doar un atuu la CV) si voi face tot posibilul sa-mi urmez visul” . Nu stim sa ne construim visurile pentru ca nu mai avem muze . Nu stim sa ne orientam pentru ca nu mai gasim repere . Solutia problemei asteia e insusi raspunsul la intrebare . ”Peste 5 ani imi propun sa ma vad Om.” Daca ne-am da toti raspunsul asta simplu , in 5 ani am avea o mare armata de Oameni . Am fi puternici , am crede in niste principii sanatoase si nu ne-am mai calca pe picioare in incercarea de a ne atinge visul , tocmai pentru faptul ca am trai visul . Si abia atunci vom stii ce trebuie sa facem cu adevarat . Sau poate nici macar atunci … Dar cel putin nu ne-am amagi , inversuna si pierde in marea multime de raspunsuri tampite . Pentru ca viata este cea care se scurge in timp ce ne facem planuri de viitor !
Cu drag,
R. sau Cori …. Ia-o cum vrei 🙂
PS: Continua sa scrii la fel de frumos !
Liv/ 23.11.2010
Toata viata mea s-a schimbat cand mi-am dat seama ca eu sunt 100% responsabila si ca eu hotarasc unde vreau sa ajung. Pe la 20 de ani asteptam sa mi se intample ceva, un semn, sa mi se arate drumul pe care trebuie sa o iau…inteleg exact sentimentul de care vorbesti…insa trebuie sa stii care sunt scopurile tale, exact ce vrei sa faci si unde sa ajungi. Nu cred ca exista visuri complet irealizabile, poti sa inconjori si pamantul daca faci doar un pas in aceea directie in fiecare zi, suntem mult mai puternici si capabili decat ne dam seama. Daca imi permiti sa iti recomand o carte foarte tare “The success principles” de Jack Canfield. Imi place cum scrii.
Paul/ 23.11.2010
de exemplu eu unul am planul meu de viitor, stiu exact ce voi face in 5 ani, dar in acelas timp stiu ca nici macar 1% din viitorul fabricat de mine nu va fi real. Sunt ok cu asta, dupa parerea mea cei care au planul asta de viitor il au intocmai facut pentru a raspunde la o intrebare complet obiectiva asupra vietii lor, nu lau facut gandinduse la ce e mai bun pentru ei sau la ce isi doresc cu adevarat, ci pentru ai multumi pe ceilalti. cred ca cel mai bine este sa iti alegi directia in care vrei sa pornesti si de acolo sa te lasi in voia valurilor. ( stiu sa pun cratime, dar nu o fac)
bla bla/ 30.11.2010
Corect se spune visele nu visurile. desteptelor.mai faceti si pe desteptele.
Dana imi place cum scrii.
Marius/ 01.12.2010
Cand cineva ne intreaba “unde te vezi peste 5 ani” in mintea noastra se porneste o serie de conexiuni intre idea de: “unde as vrea sa fiu peste 5 ani” si ideile: “ce pot sa fac sa ajung acolo”.Rrapoartele dintre aceste idei, variaza in functie de caracterul fiecariua, de cat este de naiv, de realist sau de increzator in fortele proprii… dar, pentru ca exista un dar, intotdeuna va fi “vazuta” varianta optimista. Nici o persoana care are o gandire sanatoasa nu-si va vedea nefericirea, acest lucru se intampla doar la persoane ce au gandirea afectata depresivi, schizofrenici, paranoici etc, dar in rest, fara nici o exceptie, la oricine, rationamentele din acest rapotr de idei vor duce la o varianta optimista, oricine se vede mai sus, mai puternic mai rapid.
Cei care au probleme in a se vedea undeva peste 5 ani, din punctul meu de vedere, sunt cei care nu-si limiteaza optiunile si nu se imping singuri pe un canal cu marginile atat de ridicate incat nu vad nimic din ce este in jur, dar mai important care poate sa-i scoata in cu totul alt loc, decat cel in care voiau sa ajunga. Lumea este surprinzatoare, iar noi nu avem nici un drept sa-i rapim acest lucru. Viata, chiar daca se desfasoara intre doua puncte constante, cred ca trebuie sa acopere cat mai multe lucruri intre acestea, ori a face planuri pas cu pas nu inseamna decat sa creezi o legatura in linie dreapta intre nastere si moarte, 🙂 si eu vreau sa fac un zig-zag cat mai amplu intre ele.
Nu-ti face planuri.Nu cauta sa te vezi undeva peste 5 ani. Nu cauta o tinta pentru ca-n final e doar una sumbra. “Haosul” in care traim nu se datoreaza faptului ca nu ne urmarim visele. Lasa viata sa te surprinda, pentru ca esti artista. Fii fericita macar pe jumatate din zambetul pe care il ai, si o sa fii ok. (mai mult decat ok)
Parmalat/ 14.04.2011
Am incetat sa-mi mai fac planuri de viitor in momentul in care am constatat ca aceste planuri ma determina sa pierd timpul. Cand spui “peste 5 ani” automat in mintea ta apare ideea ca “mai e timp pana atunci”.
Prefer prezentul si o stransa legatura cu realitatea imediata. Si in plus fata de asta – 5 ani sunt o viata, in 5 ani se pot intampla enorm de multe lucruri; a-ti face planuri avand la baza astfel de perioade de timp… mi se pare o naivitate?!
Alina/ 16.05.2014
Nu ne putem vedea pe noi peste 5 ani, dar putem sa ne imaginam ca traim cu 5 ani in urma si ca ne vedem pe noi peste 5 ani. Eu de multe ori fac acest exercitiu si imi dau seama ca unele lucruri pe care le-am prevazut chiar mi s-au intamplat, iar altele nu. Modul in care am evoluat in ultimii 5 ani, ma ajuta sa imi dau seama de drumul meu pentru urmatorii ani.
Iti urmaresc acest prime postari si realizez cat ai progresat. Cat de mult ai castigat increderea oamenilor in tine, cat te-ai maturizat, cat de indrazneata ai devenit, cat de curajoasa. Esti minunata! :*
Alina/ 16.05.2014
”Eu o sa ma risc sa gasesc in mine raspunsul, si o sa ma autoeduc sa nu-mi fie teama ca dau gres.” Ce frumos ai spus si ai avut dreptate 🙂