Custom Menu

Latest From Our Blog

Primii pasi in Branding

Primii pasi in Branding

Dragii mei, mai jos aveti un interviu pe care l-am luat unuia dintre lectorii mei preferati de la Artcademy, pentru revista The One. Interviul cuprinde etapele de baza construirii unui brand de fashion. Astept sa-mi spuneti daca il gasiti interesant…

Vrei să-ți creezi propiul fashion brand dar nici nu știi cu ce să începi mai întâi? Trăim într-o eră în care internetul îți oferă șansa să-ți lansezi și să-ți faci cunoscută afacerea aproape gratis, dacă ne gândim la puterea pe care o are o simplă pagină de Facebook.  Annick Jehanne, președinte Business Fashion Forum și profesor în cadrul artcademy® fashion business school îți oferă prima consultanță în procesul de Branding.

 

Dana Rogoz: 1. Care sunt cei mai importanți pași în crearea unui brand?

Annick Jehanne: Gândește-te la un concept foarte bun, care să fie diferit, clar, puternic, relevant și pe care să poți construi ani la rând. Aceasta este etapa creării ADN-ului unui brand. Fii sigur că ai alături de tine oameni competenți care să acopere partea de Producție, Vânzări, PR, care reprezintă cele trei departamente cheie la începutul oricărui brand. Investește în imagine: fotografii bune, elemente grafice etc. Când îți faci calculele de început, să ai în vedere faptul că mulți cumpărători nu te vor plăti la timp, iar alții nu te vor plăti deloc.

 

2. Care ar fi avantajele și dezavantajele lansării unui fashion brand în această perioadă?

Avantaje: niciunul, Dezavantaje: multe. Cumpărătorii au o situație financiară mai puțin stabilă, așadar încearcă să minimalizeze riscurile și evită brand-uri noi.

 

3. Cât de mult durează în medie procesul creării unui brand?

Îți ia cel puțin un an până când ai totul clar pe hârtie, perioadă în care ai timp să faci training pentru a ști cum să-ți manageriezi afacerea.

 

4. Ce mai poți face dacă brand-ul pe care l-ai lansat acum un an pe piață nu are succesul/profitul estimat?

Dacă succesul nu apare după primul an, e 100% normal. Majoritatea brandurilor ajung la un stadiu profitabil după 5 ani. Sfat: nu te aștepta la câștig mai devreme de 2 ani și păstrează-ți în paralel o activitate din care să-ți obții banii de zi cu zi. Îți trebuie răbdare și perseverență. S-ar putea ca unele magazine să trebuiască să îți vadă marfă de 3 – 4 ori la un târg, ca să plaseze o primă comandă.

 

5. Care este povestea brandului dumneavoastră?

GOLD KALAA a fost creat în 2009 de 6 experți în Fashion. Ne știam deja de multi ani. Interesant e faptul că 4 acționari sunt indieni și 4 francezi, așadar e un business de talie mică multicultural. Ideea e să creăm rochii ușoare, rafinate, dar casual, ușor de purtat și de transportat, pentru orice femeie care călătorește mult. Folosim tehnica de lucru specific indiană în broderii realizate manual, atenți la delicatețea anumitor detalii, pliseuri, paiete și mărgele aplicate de foarte bună calitate. Vindem în toată lumea unor multibrand-uri foarte cunoscute, dar am început să vindem și prin pagina noastră de Facebook.

 

6. Care au fost dificultățile de care v-ați lovit în crearea acestui brand, despre care nu citiserăți în nicio carte de branding?

Fuga după plăți, în mare parte! Mă supără foarte tare oamenii necinstiți.

 

7. Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să-și lanseze un brand de fashion? De exemplu o afacere mică, care nu implică costuri foarte mari de start-up.

Să aibă răbdare și să pornească cu costuri fixe cât mai mici: poți face orice cu un laptop! Asigură-ți marfa – implicarea manufacturierului ca acționar nu e o idee rea. Gândește-te la primii doi ani ca la ani de studiu mai mult. Și ia-ți lângă tine oameni care au conceput deja alte brand-uri și care te pot ajuta. Eu sunt un specialist al Maison de Pret a Porter, din cadrul Federației Franceze de Pret a Porter și pot da sfaturi celor care au nevoie în lansarea unor branduri mici.

 

 

Scurt bio legat de Annick Jehanne: Annick Jehanne este profesor in cadrul artcademy® fashion business school – un nou concept de studii superioare în modă lansat în România de CODECS și L’Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris (MOD’SPÉ Paris). In acelasi timp, Annick este Presedinte Business Fashion Forum. Cu o experienta de aproape 30 de ani in companii precum L’Oreal, Galeries Lafayette, Quelle sau Jacqueline Riu, din 2008, Annick isi creste propriul brand de fashion – GOLD KALAA – si ofera constulanta de moda producatorilor internationali.

Date despre noua serie de cursanti artcademy® 2012 – 2013

Anul academic 2012 -2013 va fi puţin diferit faţă de anul trecut, ca structură. Cursurile vor începe în luna noiembrie, iar perioada de înscrieri a fost prelungită până pe 30 octombrie 2012. Programul cuprinde două specializări – Fundamentals of Fashion şi Fashion Marketing and Design – şi îmbină pe parcursul unui an academic studiul clasic (cinci Şcoli Rezidenţiale – alcătuite fiecare din două module de câte trei zile, patru în România şi una la Paris; două tutoriale organizate sâmbăta; o Şcoală Rezidenţială pe Valea Prahovei cu durata de două zile) cu studiul individual în sistemul open-learning.

O altă noutate a acestui an, este faptul că pentru aceasta serie, artcademy® fashion business school va rambursa integral taxa de înscriere primilor 3 absolvenţi cu cele mai bune rezultate, la terminarea cursurilor. Taxa de înscriere pentru un an academic la artcademy® este de 5.000 euro + TVA. Insă toți cei interesați de mecanismele unui business de modă au posibilitatea de a alege cursurile pe care să le urmeze din cadrul programului oferit în România de CODECS și MOD’SPÉ Paris (L’Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris).

Astfel, oricine este interesat de un curs anume din cadrul artcademy® se poate înscrie numai la cursul respectiv, fără a fi nevoit să urmeze întreg programul școlii. Pentru trei zile, ei vor împărtăși experiența cursanților programului artcademy® – participarea la cursuri susținute de lectorii MOD’SPÉ Paris, acces la materialele de studiu, posibilitatea de a se implica în activități practice și analizarea unor studii de caz. Participarea la un curs cu durata de trei zile costa 290 euro + TVA, iar persoanele care se inscriu la trei cursuri primesc bonus participarea gratuita la un al patrulea curs, la alegere, din programa artcademy® pentru aceasta serie.

Poza este de la un eveniment de aseara: am purtat fusta, camasa si clutch H&M, pantofi Zara.

35Comments
  • Alina/ 21.09.2012Reply

    Tu cand vei aparea cu un brand fashion? Cred ca ti se potriveste si ai avea succes.

  • Monia/ 21.09.2012Reply

    MI se pare cam batranicioasa rochia asta. POate ca e prea lunga… Panttofii sunt frumosi.

    • Dana/ 21.09.2012Reply

      De fapt, am o camasa si o fusta conica. Fiind un imprimeu foarte retro, cred de exemplu ca femeile de 40 de ani ar prefera sa nu poarte o astfel de tinuta….

      • daniela/ 21.09.2012Reply

        Tinuta nu este batranicioasa. Imi aduce aminte de anii 70. Asta e parerea mea (parere unei femei de 40 de ani si o luna). Si da, as purta tinuta asta. Imi place mai ales ca e galbena. Dar cred ca as purta un pantof rosu sau albastru electric. Sau verde. Si sper sa gasesc si eu camasa asta sa o port la blugi.
        P.S. 40 este noul 30- vorba unui stimabil personaj:))) La 40, viata este…fabuloasa:)

        • Dana/ 21.09.2012Reply

          Uraaaa!!! te felicit pentru cum gandesti!!! :))))
          Dar stii ca s-a constatat ca vintage-ul sau hainele retro sunt mai purtate de tinere de pana in 25 – 30 ani si apoi de doamne peste 50. Dar cine mai crede in varste si se mai ia dupa statistici ?! ;))))

        • Monia/ 22.09.2012Reply

          Poate m-am exprimat gresit. Sie u una as purta tinuta asta la 27 de ani cati am acum. Ideea era ca nu imi place um ii vine Danei. Fusta e mult prea lunga, sau poate e ea prea scunda pt ea. 😀

          • alexandra/ 21.10.2012

            te ador! esti simpla, stii sa abini f bine in schimb, ador stilul vintage si l-am descoperit dela tine. nu esti vulgara ceea ce admir. am 25 de ani pana acum ceva timp purtam destul de scurt si eram destul de descoperita…acum uitanduma la poze ma vad ridicola pt ca ceea ce e vulgar nu e sexy e doar vulgar. te ador dana fi mereu asa inspira-ma in continuare :p

  • Aliceee Traveler/ 21.09.2012Reply

    Foarte interesant! Totusi sa lucrezi atatia ani si sa nu fii sigura ca castigi totusi ceva bani si ajungi un brand (fiindca e si concurenta destul de mare) ma descurajeaza! dar nu indeajuns incat sa nu incerc, proiecte mai mici, cu efort financiar mai mic 🙂
    Apropo rochia ta e absolut superba iar pantofii deosebiti

    • Dana/ 21.09.2012Reply

      Asa cum scriam la inceput, totusi traim intr-o era in care internetul (bloguri, Facebook, etsy, ebay….) ne poate ajuta extrem de mult!!! Practic te scuteste de o investitie uriasa la inceput, caci oricine isi poate promova sau vinde produsul pe aceasta cale aproape gratis!

      • ami/ 22.09.2012Reply

        Miss Aliceee Traveler ”ca castigi” ma zgaraie pe urechi. Alege-ti limbajul cand comentezi ceva 🙂

        • alexandra/ 21.10.2012Reply

          stiti cumva unde pot sa gasesc modele gratis?? am inceput scoala de croitorie de putin si nu sunt f practica la desen.

  • Ioana/ 21.09.2012Reply

    Buna Dana. Iti urmaresc blogul de ceva vreme si imi place ce vad. Tine-o tot asa in continuare si sa fii mereu fericita. Legat de acest post mi se par foarte frumosi pantofii tai. Oare se gasesc la orice zara de la noi??

    • Dana/ 21.09.2012Reply

      Au fost la Zara anul trecut, din pacate 🙁 Poate gasesti colectia asta ceva asemanator totusi…

  • Alexandra/ 21.09.2012Reply

    dar tu..cum ai terminat anul la Artcademy?
    🙂

    • Dana/ 21.09.2012Reply

      Inca nu am primit rezultatele finale la toate materiile.

  • Alina M/ 21.09.2012Reply

    Imi place foarte,foarte mult tinuta ta!

  • diana/ 21.09.2012Reply

    am gasit o poza cu tine pe facebook ul celor de la gold kalaa..ai drepatate sunt foarte diafane creatiile lor si foarte feminine!

    • Dana/ 21.09.2012Reply

      Cred ca e preluata de pe blogul meu 🙂

  • Zadin/ 21.09.2012Reply

    Eu am absolvit cursul de Management de proiect al celor de la CODECS şi ştiu că sunt nişte profesionişti. Pentru cei care chiar au această sumă sunt sigură că este o investiţie foarte rentabilă.

    Mi-ar fi plăcut să primesc mai multe sfaturi legate de crearea propriului brand, dar mă mulţumesc şi cu puţin… de aici.

  • ModernLadybug/ 21.09.2012Reply

    Wow impecabila tinuta! A aparut in magazine sau ai luat-o de la showroom-ul privat la care ai acces?
    Este genial de irezistibila!
    Kisses!

  • Dana M/ 21.09.2012Reply

    Ce-mi place tinuta, creeaza asa o usoara iluzie optica si in acelasi timp ma duce cu gandul la Marni :), cat despre interviu e foarte folositor celor preocupati de asta, citind un comment de mai sus am observat o descurajare insa pot sa spun ca e posibil cam dupa 2 anisori de munca sa scoti profit, o cunostinta de a mea a ajuns sa aibe propriul brand si ii chiar merge chiar si in perioada asta mai de criza 🙂

  • cata/ 21.09.2012Reply

    Am niste curiozitati si ti-as multumi foarte tare daca mi-ai raspunde. In ce limba se tin cursursurile la scoala? Dupa ce termini scoala ca ce poti lucra? Cati cursanti ati fost? Cursantii erau din lumea modei? Daca nu erau din lumea modei, dupa ce termina scoala au sanse sa se angajeze? Care e cel mai important lucru pe care l-ai invatat la aceste cursuri? Multumesc. O seara buna.

    • Dana/ 22.09.2012Reply

      Cursurile se tin in limba engleza si cred ca sunt foarte utile pentru cineva care isi doreste sa se lanseze in acest domeniu, eventual sa-si deschida un brand. Sunt notiuni de baza, care te ajuta sa te ghidezi la inceput de drum (eu vorbesc acum despre primul modul, cel pe care l-am urmat eu). Nu toti cursantii faceau parte din lumea asta. Iar legat de angajare, cred ca astfel de cursuri (atat cele de la Artcademy, cat si multe altele de afara de exemplu) nu iti garanteaza automat un loc in industrie. Vor conta cu siguranta in CV, dar cred ca angajatorul va cere mai mult de la tine…acum depinde ce vrei sa faci dupa 🙂

  • atena/ 22.09.2012Reply

    Categoric o femeie de 40 ani, imbracandu-se asa, isi va arata cu prisosinta varsta, chiar mai mult.
    Dana, in general poti purta cam orice, arati foarte bine si ai atitudine insa de data aceasta pari o fetita imbracata cu hainele mamei… Pantofii sunt absolut superbi, chiar sexy.

  • vasilenr5/ 22.09.2012Reply

    E clar ca interviul este “interesat”,dar nu cumva ai vrut sa scrii “interesant”?Cu privire la tinuta din poza,nu e prea bine aleasa ,parul tau este blond iar tinuta are prea mult galben,nu apare un pic de contrast coloristic,un pic de …..”rouge d’amour” ….Vezi la mine ce se purta acum 40-50 de ani.

    • Dana/ 22.09.2012Reply

      Cand am purtat anul trecut rochia galbena de la Cos la PFW, editorul de la Elle UK a venit in mod special sa ma felicite ca sunt blonda si port galben! Uite aici: https://danarogoz.one.ro/?p=6781
      Am corectat textul, mersi ca mi-ai atras atentia.

  • Miruna/ 22.09.2012Reply

    Danaaaaaaaa esti superba! Imi place la nebunie outfitul! Iar interviul e foarte interesant. Sunt raspunsuri pe care imi doream sa le stiu, nu doar sa mi le imaginez cum ar fi logic. Iar raspunsul la intrebarea 4 este foarte incurajator. Super!

  • Miruna/ 22.09.2012Reply

    PS: Ai idee cand o sa apara in magazine colectia asta geometrica H&M? 😀

  • Cora/ 22.09.2012Reply

    Ma obisnuisem cu stilul tau mai boho/hippie , iar tinuta asta mi se pare prea conservatoare, serioasa, nu stiu parca nu chiar te prinde :/ Dar asta e doar parerea mea, tu porti ce iti place 🙂

  • Lady Shoes/ 24.09.2012Reply

    Bravo Daniela , imi place si mie cum gandesti . DAna, imi place tinuta, ai curaj. Felicitari.

  • practica farmaceutica/ 24.09.2012Reply

    ne poti dezvalui cum se va numi brandul tau? abia astept sa apra 😀

  • Borduri piscine/ 24.09.2012Reply

    Ai o tinuta foarte draguta, imi place ! Tin-o tot asa si o sa ramai mereu preferata mea 🙂

  • pOs/ 25.09.2012Reply

    Tinuta e f frumoasa si iti sta bine, pantofii nu sunt de acolo, dupa parerea mea, unii in culori tari ar fi mers mult mai bine, poate chiar si niste sandale gen botine in culori tari, ar fi inveselit si intinerit tinuta.

  • katrina/ 05.10.2012Reply

  • web box/ 22.05.2015Reply

    interesant articol,,,https://webbox.olteniabizz.ro/

Leave a Comment