E ultima postare pe care o scriu la 35 de ani. Nu va asteptati sa insir niscaiva vorbe intelepte, ci mai simplu o sa descriu ziua de azi si ce ganduri imi trec acum brambura prin cap, ca peste ani sa imi pot face o idee de cum eram in pragul aniversarii celor 36 de ani.
La inceputul toamnei, simt cum ma cuprinde o emotie greu de definit. Pe de o parte, Vlad incepe scoala – clasa 1, iar informatia aceasta, chiar si acum cand o vad scrisa, ma induiosaza teribil. Cand a crescut puiul meu? Cand am ajuns eu mama de baiat de clasa 1? Oare m-am descurcat bine pana acum in rolul parintelui? Oare e pregatit? Inchid ochii si il vad alergand spre scoala, cu ghiozdanul in spate, cu haina in mana, cu parul ciufulit, oprindu-se brusc pentru a-mi face un semn de iubire sau pur si simplu pentru a urla, fara nicio jena, ca ma iubeste.
Imi propun sa scriu acest articol de cand a inceput Lia diversificarea, dar iata ca o fac dupa ce a implinit 1 an si, practic, am trecut intr-o alta etapa a alimentatiei sale. Etapa de care, va spun cat se poate de sincer, mi-e groaza! Pentru ca exact in momentul asta de trecere de la piureul de bebe la “mancare cam ca a parintilor” am pierdut complet controlul situatiei la Vlad.
Am revenit cu imagini de la petrecerea de Rupere a Turtei Liei. A trecut mai bine de o luna de zile de atunci, stiu, nu sunt tocmai prompta, dar adevarul e ca nici nu imi propun sa fiu. Prefer sa fiu cat mai prezenta in viata de familie, unde de la o zi la alta apar bucurii si provocari noi, deopotriva, iar blogul si activitatea mea din online sa se continue firesc, intr-un ritm diferit. De trait, traiesc totusi in offline. Ala e prezentul de care vreau sa ma bucur intens. Si asa simt deseori ca nu imi ajunge. Ca nu ma pot satura. Pentru ca e extrem de frumos si bogat ce traim in noua formula a vietii. Multumim, Lia, ca ne-ai ales.
Scriu aceste randuri fiind in drum spre aeroport. Azi plecam in prima noastra vacanta cu 2 copii in afara tarii. Sunt super entuziasmata si curioasa si putin tematoare, dar si fericita ca in sfarsit se intampla!
E vremea perfecta pentru plimbari lungi cu caruciorul. Nu puteti sa va imaginati cat de mult imi plac, cat de mult ma relaxeaza! Plecam de acasa cu un bagajel cu toate cele necesare, ca sa nu fim nevoite sa ne intoarcem din drum pentru nimic, si ne plimbam cat imi permite timpul. Uneori facem trasee pe jos de ore intregi. Asa ca azi va provoc sa imi scrieti care e traseul vostru preferat pentru plimbari cu bebe si va detaliez imediat care e al nostru.
Fetita noastra minunata implineste azi 1 an. Este o bijuterie de copil, vesela, gingasa, atenta, blanda. Un copil care a venit pe lume intr-un context dificil, parca tocmai pentru a ne ajuta sa trecem mai usor peste toate si sa ne bucuram mai mult de viata. Lia Bucuria mea, te iubesc infinit neconditionat si pentru totdeauna!