10 ani de blog
Blogul meu a implinit luna aceasta (mai exact pe 16 noiembrie) 10 ani. Va las mai jos o noua sedinta foto facuta acasa, caci “acasa” a fost cuvantul anului pentru toti. Port totusi haine de sarbatoare, caci 10 ani nu e deloc putin.
Poate ca daca ar fi fost altul contextul, as fi facut o petrecere mare, cu multi prieteni. Ar fi meritat sa aiba si blogul meu o prima petrecere a lui, mai ales la o asa aniversare. Dar anul acesta nici ziua mea de nastere nu am sarbatorit-o, nici Pastele, si nici Craciunul nu va fi la fel. Le bifam pe toate cumva, le notam in calendar, caci nu le-am uitat, dar sarbatorirea lor in deplinatatea sensului speram sa o putem avea anul viitor.
Multe s-au schimbat in acesti 10 ani. Eu m-am schimbat. Traiesc alta viata. Chiar ma gandeam ca daca as avea putin timp, mi-ar placea sa o iau de la prima postare si sa ajung pana in prezent. Sa vad cum scriam atunci, cum eram eu atunci. Dar cred ca as plange, mai ales ca azi e prima ninsoare din an, am doi copii langa mine si m-a lovit o nostalagie teribila.
In acesti 10 ani ne-am gasit si prin IG sau FB. Si totusi, nu stiu voi cum simtiti, blogul are o atmosfera a lui care te indeamna la altfel de povesti de impartasit. E “casuta” mea virtuala, locul in care revin mereu cu placere, chiar si dupa o pauza mai lunga.
Va multumesc ca m-ati urmarit in acesti 10 ani (si) pe blog. V-am simtit aproape in multe momente, de la cele mai fericite, la cele mai triste. Prin blog, ati reusit sa fiti alaturi de mine, sa imi dati incredere, sa imi dati curaj, sa ma faceti sa zambesc de fericire nebanuit de mult, sa stiti.
Multumesc Andreei Esca, inca o data, ca acum 10 ani m-a incurajat sa imi deschid acest blog, ca mi-a dat incredere in mine.
La multi ani, blogule! Sa cresti frumos!
In poze port: Rochie H&M (noua colectie Conscious Exclusive), pantofi Zara.
Iulia/ 30.11.2020
La multi ani blogului! Sper sa imbatraneasca alaturi de noi! Si eu am crescut cu el si cu tine si a fost reper de – a lungul anilor. Imi amintesc postarile din primii ani si zapada din curtea ta si moda de atunci. Hehe, ce vremuri! Cat despre sarbatorit, cumva paradoxal, eu anul asta am tinut mai mult sa sarbatoresc orice (chiar daca adaptat, izolat sau in casa etc.), am simtit ca orice motiv de bucurie/sarbatoare merita celebrat constient. Cumva nu vreau sa astept pana la anul sa sarbatoresc ca pe vremuri, the time is now, si ne bucuram cum putem 🙂
Dana/ 30.11.2020
Imi place cum gandesti. Am avut cateva zile mai agitate. Dar maine poate o iau mai usor si imi dau timp mai mult sa constientizez ce am si sa ma bucur
Eva/ 30.11.2020
La mulți ani blogului tău! E o oaza de bine și de frumos! Citesc cu drag toate postările tale!
Teogirl/ 30.11.2020
La multi ani♡
Blocul tau are sinceritate, Dana. Sinceritate ????
Dana/ 03.12.2020
Multumesc, Teo. Ma bucur ca ne-am gasit prin blog.
Jolize/ 02.12.2020
La multi ani si mult succes incontinuare!
Alina/ 14.12.2020
La multi ani! Cu mare drag si bucurie il citesc si intr-adevar este o oaza de bucurie, liniste si bun gust.
Andreea/ 15.12.2020
La multi ani blog/casuta! Si eu am aceeasi senzatie, ca blogul e locul unde povestea se poate lungi, subiectele sunt dezbatute mai pe larg, desi apreciez si descrierile pozelor de pe Insta ce nu sunt simple titluri. Imi place cum au evoluat toate, continutul adaptat etapei din viata ta si deschiderea, diversitatea, onestitatea!
Dana/ 18.12.2020
Multumesc frumos, Andreea. La cat mai multe povesti impreuna!